"Retro Parada Toamnei" la Curtea de Argeş
Concitadinii care iubesc autoturismele au posibilitatea să admire, sâmbăta aceasta, în parcarea Bisericii Domneşti, mai multe modele fabricate începând cu anii 1964-1965. "Este vorba despre o activitate a Retromobil Club România. Se numeşte <<Retro Parada Toamnei>>, care include expoziţii şi parade cu vehicule istorice", ne-a declarat Paul Stoiculescu, reprezentantul Retro Mobil România în judeţul Argeş. "Este o acţiune care se desfăşoară în 28 oraşe din ţară şi de această dată s-a ales municipiul Curtea de Argeş ca punct de oprire. Se organizează sâmbătă, de la ora 10.00, în parcarea de la Biserica Domnească, unde parada va staţiona timp de 3 ore." Drintre autoturismele expuse, vă dezvăluim doar câteva modele care vor fi prezentate la Curtea de Argeş: Toyota Crown, din 1964, Rolls Royce - 1970 sau Alfa Romeo Sprint, din 1974.
