Un apel la domnul Nastea
Aţi găsit în ziarul nostru de-a lungul timpului multe articole despre câinii vagabonzi. Dumneavoastră, cititorii noştri, aţi venit şi ne-aţi povestit păţaniile prin care aţi trecut la întâlnirea cu maidanezii. Dar astăzi vreau să vă povestesc despre câinii pe care chiar cel ce ar fi trebuit să-i adune de pe străzi îi adăposteşte.
Este vorba despre domnul Gabriel Nastea, fostul şef al SPU. Fost şef în acte, pentru că, în rest, tot domnia sa conduce serviciul. Şi asta pentru că se pricepe cu adevărat şi ştie mersul lucrurilor. Să revin însă: aţi încercat în ultima vreme să intraţi în tribuna stadionului municipal? De încercat poate aţi încercat, dar de intrat, nu prea cred că aţi reuşit. În gura scărilor veghează un maidanez, la uşa vestiarelor alt maidanez, la intrarea pe tunel îşi apără teritoriul un al treilea, iar cel mai periculos stă la intrarea în tribună. Se repede să muşte şi latră, atrăgându-i şi pe colegii lui, găzduiţi în stadion chiar de angajaţii domnului Nastea. Acum vă rog pe dumneavoastră, dar şi pe acelaşi domn Nastea, să vă imaginaţi un stadion celebru din Europa, Camp Nou, să zicem, şi pe Lionel Messi încercând să intre în vestiarul echipei sale printre maidanezi. Aşa o fi şi pe la ei? Credeţi că spaniolii nu iubesc animalele, tot ca şi noi? Ba chiar mai mult, dar îi iubesc şi pe oameni şi îi respectă, nelăsându-i pradă necivilizaţiei. Pentru că despre asta vorbim, un primitivism care pune stăpânire pe noi atunci când se pune problema să adunăm câinii vagabonzi de pe străzi. Îi tratăm ca pe copiii noştri, deşi civilizaţia presupune să trăim în siguranţă şi să fim apăraţi de legi, nu de patrupede. Nu vreau să jignesc pe cineva, ba chiar recunosc acum că am o simpatie pentru domnul Nastea şi ştiu că este un om cu mare bun simţ. Dar slăbiciunea domniei sale pentru maidanezi nu pot s-o înţeleg, mai ales că este plătit tocmai să-i adune de pe străzi. Visez la ziua în care să pot intra pe uşa stadionului şi să mă simt în siguranţă. Eu şi mulţi alţii ca mine.
P.S. Vreau să vă mai povestesc un alt fapt petrecut în aceeaşi ogradă a stadionului. Acum două săptămâni, într-o zi de sâmbătă, o ambulanţă aducea la stadion un copil căzut în cap pe treptele Barajului Vidraru. Sosea un elicopter care să-l ducă la un spital din Bucureşti. Însă o tragedie mai mare avea să se întâmple acolo. Elicopterul lăsă urme pe gazon, iar un angajat era disperat că i se strică iarba. Conta mai mult o dungă de iarbă culcată decât viaţa unui copil. Angajatul tuna şi fulgera la adresa celor veniţi să salveze o viaţă. Atitudinea asta cum ar putea fi catalogată, domnule Nastea?
