Încolonarea după Johannis!
Hemoragia de candidaturi din PDL surprinde, pentru că partidul a lăsat impresia unei formaţiuni disciplinate, în orice caz altceva decât gâlceava aproape permanentă, pe faţă sau prin dos, din PNL. Dintr-o dată, Mihai Răzvan Ungureanu şi Monica Macovei se trezesc că vor la Cotroceni şi decid să atace proziţia lui Cătălin Predoiu, ales prezidenţiabil în urma unei consultări a întregului activ de partid. Sigur că se poate discuta care sunt şansele lui de a-l întrece pe Klaus Johannis, mai întâi, şi apoi pe Victor Ponta, dar cert este faptul că pe el l-a vrut PDL-ul şi prin urmare n-au nici un rost valurile astea într-un pahar cu apă produse de d-na Monica sau de MRU. Cum şi în PNL nimic nu justifica o candidatură a lui Antonescu împotriva lui Johannis, după ce anterior renunţase la şefia liberală. Cât îl priveşte pe MRU, cele două procente din dreptul lui cu care e cotat în sondaje, nu-i oferă nici măcar o minimă speranţă că l-ar putea învinge pe Ponta, iar pe Monica Macovei nici nu o găsim în acele cercetări sociologice. Aşa că despre ce vorbim? Sunt probabil nişte frustrări ale celor doi, ca şi ale altora, atât din PDL cât şi din PNL, care văd imposibilă fuziunea celor două partide. Adevărul este că dacă Uniunea Social Liberală a fost (mai este încă?) o construcţie îndreptată punctual contra lui Băsescu, fără nicio bază doctrinară, Alianţa Creştin Liberală e una ipocrită, concepută în laboratoarele de la Bruxelles ca să împiedice PSD-ul să preia toată puterea în România. Cine îşi poate imagina că peste noapte s-au uitat toate ocările pe care – cu voluptate – şi le-au aruncat unii altora, liberalii şi pedeliştii, în trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat? Contrele dure de la tribuna parlamentului şi de la televizor dintre liderii celor două formaţiuni nu pot fi şterse cu buretele şi reluat totul de la zero: e imposibil! Suntem doar români, inventatorii celebrei „să moară şi capra vecinului”, însă şi de ne-am fi născut în altă parte, sunt lucruri peste care nu se poate trece. Prin urmare, lucrarea de unificare a dreptei româneşti e departe, foarte departe, de a se fi încheiat şi nici nu e sigur că se va întâmpla asta vreodată. Mai ales că încă mai are un cuvânt de spus şi Traian Băsescu şi grupul său de susţinători. Mic sau mare, nu contează, să ne amintim că în 2009 el a câştigat în faţa lui Geoană cu doar 70.000 de voturi. Ca să-l bată pe Victor Ponta, dreapta n-are decât o singură şansă: să se încoloneze cuminte în spatele lui Johannis şi să se apuce serios de treabă. Altminteri premierul va defila spre Cotroceni, pentru că oricâte greşeli ar face, ceilalţi par dispuşi să-l depăşească, antrenându-se în ciondăneli prosteşti, inutile şi în zbateri sterile, cum sunt şi aceste candidaturi ale lui Macovei şi MRU. Nici pe plan local lucrurile nu sunt aşezate, construcţia imaginată de Johannis şi Blaga cu doi preşedinţi şi conduceri alipite, pare să ignore ambiţiile şi mai ales interesele specifice, care vor duce inevitabil la ciocniri...
