Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 aprilie 2026 15:42

Editorial LA ŢINTĂ - ARGEŞ EXPRES 4.000

Aceasta este borna istorică la care a ajuns ziarul nostru în Curtea de Argeş. Prima sa apariţie a fost în data de 6 decembrie 1999 şi, după mai bine de 15 ani, este încă pe piaţă. Atunci, un tânăr investitor, Ionel Tache, făcea argeşenilor un cadou de Moş Nicolae. Că pentru unii, şi mai ales pentru politicieni, s-a dovedit a fi - în timp - un cadou otrăvit, este altă poveste. Un lucru e clar acum: de liniştea în care-şi făcuseră jocurile şi mişmaşurile în spatele uşilor închise, s-a cam ales praful. Dar nu pe seama scandalurilor a crescut singurul cotidian din urbea Basarabilor, ci prin faptul că şi-a păstrat independenţa, prin care a ajuns la statutul de trust de presă. În decursul acestor ani s-au făcut eforturi serioase şi chiar sacrificii pentru a se păstra echidistanţa şi a rezista presiunilor şi crizelor de tot felul, ce s-au succedat uneori în cascadă. Astfel a reuşit să scrie şi continuă cronica nefardată a vieţii comunităţilor umane din zona primei Cetăţi de Scaun a Ţării Româneşti. Şi tot aşa cum acest nobil titlu este supus încercărilor repetate de uzurpare, la fel se întâmplă şi cu ziarul nostru. Adevărul ştiut şi recunoscut de oamenii de bună credinţă este acela că ARGEŞ EXPRES a fost şi rămâne o şcoală de viaţă şi de profesionalism. Aici au învăţat mulţi meserie, iar cei care n-au abdicat de la principiile sănătoase, au reuşit să-şi croiască, în mass-media, cariere prin muncă onestă. Nu voi cita nume aici şi acum, atât pentru a nu nedreptăţi pe cineva omis, cât şi pentru a nu ruşina pe altcineva. Oricum, chiar şi cei mai puţin corecţi se văd nevoiţi să recunoască faptul că acest ziar a fost deschizător de drumuri şi pentru alte publicaţii la Curtea de Argeş.

Conştientizăm faptul că pentru cei care cred că  se află în concurenţă cu noi, numărul 4.000 înscris pe prima pagină a ziarului nostru fie că le stă în gât, socotind că e prea mult, fie se constituie într-o provocare să ne ţină trena. Cei mai duşmănoşi pot fi însă cei ce au motive să se teamă că le-am putea da pe faţă învârtelile prin care şi-au umplut ilegal buzunarele sau că i-am da de gol că nu sunt nici pe departe cei care ar merita voturile noastre. Şi când spun asta, n-o fac de dragul figurilor de stil, ci bazat pe semnalele din ultimul timp, care dovedesc că unii se află deja într-o precampanie electorală pentru alegerile de anul viitor. Asemenea oameni nu acceptă decât variantele lor despre valoarea umflată a propriilor persoane, uitându-şi antecedentele de afaceri dubioase sau de alcov, care i-ar putea înfăţişa în inconvenbila postură a "regelui nud". Asemenea tipi şi-ar dori ca trustul nostru media să stingă definitiv lumina, pentru ca lumea să nu mai ştie cine sunt ei cu adevărat. Lor le-aş aminti înţelepciunea populară "Cine sapă groapa altuia..." Şi nu numai pentru a-i dispera, le-aş spune că vor muri disperaţi, dacă speră la aşa ceva. Brandul A.E. a ieşit întărit după fiecare criză, pentru că de fiecare dată a primit forţă de la oamenii care-i stau alături de ani de zile. Aşa că fiecare dintre noi, cei care lucrăm aici, considerăm că avem datoria morală de a continua pe aceleaşi coordonate care s-au dovedit a fi viabile, ducând spre zero limita de toleranţă faţă de orice ticăloşie. Nu ne vom lua acum angajamente bombastice, pentru că noi nu suntem politicieni şi nu ne permitem să riscăm promisiuni pe care nu le-am putea îndeplini. Totuşi, ne asigurăm cititorii de buna noastră credinţă, iar dacă vom mai şi greşi, să nu uite că aşa ceva este omeneşte. Iar la ceas aniversar, le urăm tuturor La Mulţi Ani alături de noi!

Pin It