Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 02:05

Un oraş regal?

Capitala domnească a turismului românesc este titulatura pompoasă cu care urbea noastră s-a pricopsit în urma unui proiect de promovare finanţat din fonduri europene, dezvoltat acum câţiva ani. Ambiţioasa întreprindere s-a soldat cu trei-patru plimbări pe la nişte târguri de turism de care n-a auzit nimeni, bani cheltuiţi aiurea, pentru că în planul realităţii locale Curtea de Argeş rămâne pe mai departe un orăşel cu o mănăstire celebră şi cam atât. Atracţii pentru lumea care trece pe la noi se mai găsesc, problema e în ce măsură sunt ele cunoscute, dar mai ales dacă s-a făcut ceva pentru a se afla de ele. Întrebarea e uşor desuetă pentru că în era internetului calculatorul aduce imediat toată informaţia publică despre cutare monument în faţa ochilor turistului. Ba, mai mult, poţi să-ţi rezervi camera la hotel sau pensiune, găseşti programul de vizitare şi orarul mijloacelor de transport, mă rog, aproape tot ce ai nevoie ca să nu ai surprize în eventualul sejur programat la Curtea de Argeş. Numai că realitatea contrazice internetul imediat ce ieşi din calculator şi intri în oraş. Orientarea fără GPS devine o problemă pentru turist, nevoit să caute adresa locului de cazare întrebând din om în om. Lipsesc multe în oraş, unele chiar sunt prea scumpe pentru bugetul firav al municipiului, dar nici măcar indicatoare către reperele importante ale lui, nu puteau fi amplasate pe ici, pe colea? Un panou cu o hartă a oraşului pe care să fie punctate principalele atracţii turistice ale noastre, ca să le vadă tot creştinul, ar fi prea scump? Un punct de informare turistică e mai mult decât necesar acum, în sezonul estival, dar şi în restul anului, ca să ofere toate lămuririle necesare, dar şi să primească sugestii de la cei care ne sunt oaspeţi. Am văzut în Spania astfel de chioşcuri, cu câteva materiale promoţionale şi cu un registru liniat în care puteai să-ţi treci adresa, eventual să-ţi dai cu părerea despre ce nu ţi-a plăcut sau te-a încântat. Ar fi multe de comentat pe acest subiect, însă dincolo de aceste lipsuri de informaţie sau chiar de comunicare, imaginea oraşului mai degrabă respinge decât îl atrage pe turist. Câinii fără stăpân par să fie emblema municipalităţii noastre afişată peste tot, iar gropile din asfalt, produse de prea desele intervenţii la conductele de apă, completează tabloul idilic al unei urbe medievale. Pe această linie, lucrurile par să evolueze: căruţele sunt o prezenţă continuă pe străzile îngustate ale târgului şi am văzut şi prima trăsură trecând pe Cuza Vodă, semn că argeşenii au înţeles clar mesajul edililor noştri: nu modernizare, ci reîntoarcere la trecut. Suntem doar oraş regal!

 

 

Pin It