Editorial LA ŢINTĂ, de Doru Bobi "Cine-mparte, parte-şi face!"
Aşa sună un truism din înţelepciunea populară. Care şi-a găsit acoperirea faptică miercuri. Atunci, premierul interimar Gabriel Oprea a anunţat mărirea salariilor demnitarilor statului român. De ea urmează să beneficieze şeful statului, al guvernului, capii serviciilor secrete, preşedintele Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului, miniştrii şi cei asimilaţi rangului, cum ar fi consilierii prezidenţiali. Într-un cuvânt, deşi târziu, aici chiar se face un act de dreptate. Şi spun acest lucru cu responsabilitatea celui care-i reproşa acum vreo 15 ani aici, la Curtea de Argeş, "bădiei" Vasile Lupu, tâmpeniile făcute de guvernarea CDR, când salariile şefilor de regii autonome de stat ajunseseră să fie mai mari decât ale miniştrilor care, pe hârtie, le erau şefi. Mie mi se părea a fi stupid ca preşedintele României să ia mai puţini bani decât nu ştiu ce şmecher pus politic în fruntea unei regii naţionale. Tocmai din această cauză spun că s-a făcut un act de dreptate. Dacă nu m-aş teme că voi da cu oiştea-n gard, aş zice că prin această decizie intrăm pe făgaşul normalităţii.
Aşadar, "dom' gheneral" ne-a anunţat cu voce de comandă sacadată şi irefutabilă - ca să nu-i dea cumva vreunui nenorocit de civil prin cap să-l contrazică - faptul că de la 1 august, cei amintiţi mai sus vor primi mai mulţi bani. Şi şi-a motivat anunţul prin faptul că este nepotrivit ca şeful statului să ducă acasă doar 1.500 euro, sumă ridicolă, de nivelul celei încasate de un român plecat să-şi câştige pâinea în lumea largă. Perfect corect, chiar şi fără a mai lua în calcul faptul că s-a vorbit destul de des de primari sau funcţionari din administraţia publică plecaţi să facă bani prin Europa. Cei care au condus ţara asta în ultimul pătrar de veac au perpetuat strategia idioată a egalităţii în sărăcie, care a îngropat comunismul ceauşist. Potrivit ultimei decizii anunţate de Gabriel Oprea din postura de premier interimar, căci de ieri a revenit Victor Ponta "la manşa" guvernului, preşedintele ţării şi premierul vor încasa lunar, din august, câte 15.108 lei net, vicepremierul 14.024, iar miniştrii şi şefii serviciilor secrete, precum şi cei care ocupă posturi asociate celor de miniştri - 13.365 lei. Este un început, dacă luăm în calcul faptul că Iohannis şi Ponta încasau lunar cam 6.500 lei, iar cei cu rang de miniştri, 5.300. La prima vedere, pentru un român care trăieşte cu 1.000 lei lunar, cel ce încasează de 10 sau 15 ori mai mult are salariu nesimţit. Dar dacă judecăm corect, prin prisma salarizării posturilor similare din ţările dezvoltate ale UE, ai noştri sunt rudele sărace ale demnitarilor europeni. Pentru că, fie vorba între noi, "vârfurile" noastre vor câştiga de luna viitoare un pic peste 3.500 euro, ceea ce este mult mai puţin decât încasează un medic bine cotat din ţările Uniunii Europene sănătoase din toate punctele de vedere. De aceea am zis că este doar un început. Cât priveşte nemulţumirile frustraţilor noştri abonaţi la pomeni electorale mascate drept ajutoare sociale, le-aş spune fără reţinere: "Ciocu' mic!" Şi asta doar pentru că aceia care au împărţit cu largheţe bani în dreapta şi în stânga chiar şi celor care n-au meritat, au dovedit o oarecare decenţă acum, căci n-au ras tot ceea ce se mai găsea prin visteria statului. Ca unul care cred în puterea de stimulare a muncii plătite corect, sper ca demnitarii noştri să aibă reţineri în a se mai dedulci la şpagă cea de toate guvernările. La fel, nădăjduiesc că anunţatele creşteri salariale pentru românii de rând, începând din decembrie, condiţionate de permisivitatea spaţiului fiscal, să nu ne facă greci anul viitor.
Nu voi încheia înainte de a puncta postura delicată în care s-a pus vicepremierul Gabriel Oprea, care a cam trebuit să scoată castanele din foc pentru Ponta, Iohannis şi ceilalţi. Spun asta în sensul în care lumea o să-l facă răspunzător de faptul că, profitând de funcţia interimară de şef al guvernului, a făcut parte alor săi. Dar beneficiarii creşterii salariale la demnitari îl vor privi cu creştinească dragoste, ca pe un binefăcător şi poate că-şi vor dori să-l vadă instalat în fruntea guvernului cu drepturi depline, nu numai pentru o lună...
