Preşedinte spectator cu premier jucător
Aşa pare Klaus Iohannis în raport cu Victor Ponta, după ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp. Raporturile de forţă dintre palatele puterii de la Bucureşti s-au schimbat radical după ce Traian Băsescu a plecat de la Cotroceni. Când era dumnealui acolo, îşi făcea jocurile de putere printr-o strategie ofensivă, care punea toate puterile statului în poziţii defensive. Despre premieri nici nu mai vorbesc, fie că s-au numit Emil Boc, efemerul Mihai Răzvan Ungureanu sau junele Victor Viorel Ponta. Pentru toţi Băse a fost tătic în ale jocurilor politice, ajungând să-i enerveze pe destui români, care-şi doreau un alt soi de preşedinte la cârma ţării. Şi în noiembrie trecut unii şi-au văzut visul împlinit prin alegerea out-sider-ului Klaus Iohannis. Greu de spus dacă majoritatea celor care au votat contra premierului intuiau în acesta un Traian Băsescu latent. Cert este că acum sunt nemulţumiţi de starea de contemplaţie în care pare să fi intrat definitiv şi irevocabil Klaus Iohannis. După fermitatea afişată în decembrie în ceea ce priveşte corupţia, la scurt timp după instalarea la Cotroceni, pare să se fi retras într-un turn de fildeş, silit de prevederile constituţionale, pe care le respectă nemţeşte. După ce se făcuse mic, speriat de înfrângerea catastrofală de la alegerile prezidenţiale, Ponta s-a convins repede că nu e dracu' chiar atât de negru câtă vreme nu are adversari de talie. Şi după ce gloanţele dosarelor DNA au doborât de-a valma şi de-ai lui şi de-ai adversarilor, trimiţându-i în oprobiul opiniei publice, pare să se fi ridicat în apărarea celor care ar putea netezi calea procurorilor spre propria-i persoană. Paradoxal, a ajuns să poarte umăr la umăr cu Băsescu războiul contra Justiţiei, care îndrăzneşte să le dea la temelie orbeşte tuturor. Cazul Şova a dovedit-o pe deplin: puterea care-l sprijină pe Ponta sfidează totul cu un cinism desăvârşit, Justiţia însăşi are probleme prin vârfurile ei, iar preşedintele nu poate decât să-i certe molcom pe cei 72 senatori care au votat contra arestării prietenului premierului. Cele numai 6 voturi pontate în plus faţă de cele ale adversarilor ce voiau să dea undă verde cererii procurorilor, s-au obţinut în condiţiile în care UDMR a făcut iar joc dublu, decizând să se abţină de la vot. Ponta e pus la index de CSM şi se poate alege maxim cu o mustrare pentru declaraţiile făcute împotriva sistemului de împărţire a dreptăţii în România. Totodată, oamenii de rând au ajuns la concluzia că lozinca "Dreptate pentru toţi" trebuie citită "Dreptate pentru hoţi". Unii se aşteaptă ca lumea să iasă în stradă şi să-l silească pe preşedintele Iohannis să dizolve parlamentul cu care afirmă că nu se poate lucra. Este o soluţie disperată şi fără finalitatea visată, pentru că n-avem o lege electorală clară, nu s-a reglementat votul pentru diaspora şi nici măcar Constituţia n-a fost revizuită, aşa cum se promitea acum trei ani. Şi dacă nu s-a făcut ceva în acest sens, e clar că nu există interes sau că PSD şi aliaţii au o înţelegere cu aşa-zisul mare PNL pentru alternanţa la guvernare, bazată pe un pact de neagresiune. Că ne place sau nu, acum premierul face toate jocurile, având în spate susţinerea parlamentară şi posibilitatea de a-l suspenda oricând pe preşedinte, a cărei poziţie a devenit vulnerabilă după modificarea Legii referendumului, care permite să fie demis mult mai uşor şi care-l transformă dacă nu într-un aplaudac, cel puţin îl cuminţeşte, trimiţându-l pe cărările filozofiei.
Şi la Curtea de Argeş situaţia este asemănătoare până la un punct, ba chiar simplificată la maxim. Câtă vreme n-avem un preşedinte, ne mulţumim cu primarul Diaconu, care poate face toate jocurile, cât timp legislativul municipal fie că-l sprijină, fie că trece aproape neobservat - cu mici excepţii, scoase elegant în decor, atunci când e cazul. În acest context se poartă un război secret de gherilă al apei şi canalului, în care s-au angrenat tabăra RAJA(hului) Ninel şi a "generalului" von Stein (Bolovan). Jucătorii pe scena politică locală e clar cine sunt, spectatorii suntem noi, restul lumii, chibiţii care venim şi votăm cu bună credinţă şi speranţă la fiecare patru ani, ca să avem satisfacţia că ne-am câştigat cinstit dreptul de a-i înjura pe cei ce se dovedesc mai şmecheri decât noi. Iar peste toţi şi toate, în această perioadă, tot grătarul cu mititei, dublat de bere rece, rămâne la putere!
