LA ŢINTĂ, Poziţia mutului
Recunosc că l-am supărat rău pe consilierul local Ştefan Dumitrache. Într-una din serile trecute, mi-a dat o replică la editorialul "Dictatura impotenţilor". Asta pentru că s-a simţit vexat de criticile aduse aleşilor locali din Curtea de Argeş. Care sunt înjuraţi de majoritatea cetăţenilor revoltaţi că au fost iar minţiţi acum 3 ani, când s-au lăsat păcăliţi şi i-au votat. Ştefan Dumitrache a considerat că sunt nedrept în ceea ce am scris. Şi că niciodată cetăţenii n-au fost trataţi cu sictir de aşa-zisa elită politico-administrativă, dimpotrivă.
N-am să reiau acum dialogul polemic pe care l-am purtat pe Facebook. Ca un istoric în devenire, foarte probabil că Ştefan Dumitrache va scrie cândva o carte. Nu ştiu dacă va fi un best seller, pentru că am unele îndoieli în ceea ce priveşte capacitatea sa de a judeca obiectiv ceea ce se întâmplă în aceşti ani în culisele administraţiei municipale. Şi asta pentru că eu îl văd ca pe un fanatic al religiei pesediste. Pentru mine asta este o slăbiciune, de la care nu mă aşteptam la un tip atât de doxat. Pentru şefii săi politici poate fi însă o mare şi indispensabilă calitate. Dacă nu l-aş şti supărat pe mine, i-aş atrage atenţia că mai mereu soldaţii credincioşi până la moarte constituie carnea de tun perfectă pentru confecţionarea martirilor politici. Dar n-o s-o fac, căci nu mă îndoiesc că mai devreme sau mai târziu va avea o revelaţie în acest sens. Argument: după mai bine de un sfert de veac de la alegerile din Duminica orbului, chiar şi cei mai prostiţi atunci, au început să vadă...
Din respect pentru adevăr, mă văd nevoit să apelez la fapte de argumentare a poziţiei din amintitul editorial. Şi voi pleca de la dialogul pe care primarul trebuie să-l poarte cu cetăţenii pe domnuleprimar.ro. Nicolae Diaconu este nu numai şeful administraţiei, dar şi al organizaţiei locale a PSD. Dacă Ştefan Dumitrache nu ştie, "jefe" a reuşit să susţină vreo trei conferinţe de presă anul trecut. În 2015 n-a mai putut face aşa ceva. De răspuns la sesizările cetăţenilor pe adresa de mai sus n-a mai făcut-o din 7 noiembrie 2012. Adică de la a nu ştiu câta aniversare a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie... În acest timp s-au strâns vreo 34 reclamaţii ale oamenilor care l-au şi v-au votat, tovarăşi! Între timp, oamenii s-au cam convins de consideraţia cu care sunt trataţi şi s-au lăsat păgubaşi. Ultima postare în faţa căreia primarul Diaconu a păstrat cu consecvenţă poziţia mutului datează din 3 februarie 2015.
N-am să inventariez acum şi aici problemele ridicate de concitadini. Cele mai multe se cunosc şi au devenit obsedante, pentru că nu s-au rezolvat. Şi convingerea mea este că nici nu voi asista la asemenea minune în actualul mandat, dominat de prea multe neputinţe, pe care unii se simt obligaţi să le scuze prin argumente, pe care lehamitea pe cale de generalizare în Curtea de Argeş nu le mai poate accepta. Cineva din interiorul administraţiei afirma acum câteva luni că primarul Diaconu avea dreptate când spunea într-un interviu acordat ziarului nostru că în instituţia în fruntea căreia a fost ales pentru al doilea mandat sunt prea multe hibe. Lupta pentru bani şi putere nu lipseşte nicăieri, dar acolo are efecte pe care le simţim mai mulţi. "E un cancer, care nu poate fi vindecat nici măcar prin extirpare" - spunea respectivul, care s-a ferit de precizări ca dracu' de tămâie. A făcut însă semnul acela al închiderii fermoarului peste gură, destul de grăitor pentru oricine nu este tâmpit de-a binelea. Şi-atunci eu nu mă mai întreb de ce unii dintre consilierii locali sau cei ai primarului nu-ţi pot da o relaţie, nu sunt lăsaţi sau nu vor s-o facă. O primă lecţie pe care au reţinut-o aceşti oameni, care se cred indispensabili, pare să fie aia cu orătăniile care "pre limba lor pier..."
