Proştii proştilor
Ăştia suntem noi, românii, după ce am ajuns să blocăm bancomatele cu cardurile de sănătate! Suntem masochişti, dacă reuşim să ajungem de râsul lumii cu aproape tot ceea ce facem şi continuăm, mândri de isprăvile noastre, ca şi cum am fi aceia care am da numai exemple demne de copiat. Habar n-am şi cred că nici nu mai contează dacă amărâţii ăia săraci şi cu duhul, care au comis-o, se aşteptau să le pice-n palme între 100 şi 500 euro, plus bonusul medicamentelor. Oricum, suntem probabil de nebătut într-un top al tâmpeniilor colective comise în lumea asta mare, plină de aiuriţi. Sigur că sunt destui proşti şi prin alte ţări, o comit şi ăia, dar spre deosebire de ai noştri, semnalizează mai puţin.
Dacă n-ar fi de plâns, m-ar bufni râsul - sau invers - amintindu-mi revolta de proporţii naţionale din 1990 contra lui Silviu Brucan. Fostul mare ideolog comunist îşi permisese să dea sentinţa potrivit căreia din doi români unu era prost. Şi pentru asta a fost afurisit, anatemizat, lapidat verbal şi desfiinţat de proştii care nu puteau pricepe că, de fapt, ne lăudase. Da, chiar aşa, pentru că procentajul mediu asumat al proştilor fiecărei ţări este de circa 90%, dovadă cum se împart avuţiile naţionale pe toate paralele şi meridianele globului. Deci, noi cu jumătate deştepţi eram - "măi dragă" - cei mai tari din lumea-ntreagă! Rememorez cu nostalgie certurile cu prietenii pe tema asta şi convingerea exprimată că vom avea un tablou mai apropiat de realitate dat de rezultatele alegerilor din "duminica orbului" - 20 mai 1990. N-am altă satisfacţie că peste ani mi-au dat dreptate, decât aceea că nu m-au ridicat pe piedestal de guru. Brucan - "profetul din Dămăroaia" - susţinea tot prin 1990, că ne trebuie vreo 20 ani ca să învăţăm cu ce se mănâncă democraţia. După 25 constatăm că parodia asta de democraţie de care "ne bucurăm" acum, ne-a cam rămas în gât. Dar nu-i mai putem nici măcar mulţumi lui Saul Bruckner, cel destul de deştept pentru a se muta într-o lume mai bună, pentru că, după o viaţă trăită în minciuna kominternisto-stalinistă a pozat în Nostradamus mioritic, încercând să ne facă să belim ochii la ceea ce se întâmpla în jurul nostru. Asta ca să nu ne mai lăsăm raţiunea să doarmă puturoasă, la nesfârşit. Am fost destul de proşti să nu-l luăm în seamă nici măcar atunci când ne-a spus lucruri deja probate, de genul "puterea absolută corupe". Şi acum - culmea ipocriziei - ne văităm că n-am avut noroc pe lume!
Aşa-zisele reforme implementate de guvernările succesive din ultimii 25 ani au băgat sănătatea românilor în moarte clinică. Şi asta pentru că s-au tradus prin subfinanţare a sistemului, (ca să nu fie mai cu moţ decât celelalte din economia pusă pe butuci), şi prin reducerea numărului paturilor finanţate în spitalele ce-şi închideau unul după altul porţile, culminând cu veritabilul uragan de acum 5 ani. "Bonus" a fost plecarea a peste 17.000 medici în străinătate, nemulţumiţi de câştigurile salariale de acasă. Ei au renunţat la şpaga din "mila bolnavului", cu care-şi completau tradiţional veniturile şi au ales să-şi facă meseria onest, pentru salarii şi pensii adevărate, după ce şi-au achitat - la fel de corect - datoriile către fisc. Îi tratează pe străini şi pe ai noştri i-au lăsat la mila guvernanţilor care, când au probleme cu bolile ei sau ai lor, inclusiv amantele, dau fuga peste hotare să-şi caute tratamentele corecte, cu efect rapid, pentru că-şi permit ceea ce oamenilor de rând le este strict interzis de sărăcie. Poate că s-or fi rugând să nu dea cumva acolo peste vreun compatriot expatriat de răul lor...
Eu nu pot fi convins că realitatea dramatică din sănătatea românească este rezultatul bunelor guvernări. În plus, am serioase îndoieli că vom ajunge vreodată să transformăm în realitate lozinca României lucrului bine făcut în folosul cetăţeanului de rând. Sunt tentat mai degrabă să pun semnul egal între guvernanţii care şi-au băgat picioarele în soarta guvernaţilor şi disperaţii de sărăcie şi neştiinţă, care şi-au băgat cardurile de sănătate în bancomate. Nu sunt un nostalgic al lui Ceauşescu, dar trebuie să recunosc că rămân cu impresia că în regimul lui lucrurile mergeau mai bine, pe când acum se târăsc, cu ultimele rezerve de inerţie. Sănătatea, educaţia, apărarea, cultura şi toate celelalte domenii vitale ale vieţii românilor sunt tratate de guvernanţi fie ca dame de consumaţie, fie ca femei sintetice. Şi zău că nu e bine deloc!...
