Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 18 iunie 2021 14:32

Editorial AMOS NEWS - O politizare eşuată (I)

 

În multe ţări sunt proteste semnificative faţă de restricţiile dictate de măsurile antipandemice care se iau. Evident, oamenii suportă tot mai greu încălcarea de drepturi şi libertăţi. Iar strategia antipandemică actuală era din capul locului îndoielnică. Protestele amestecă motive foarte diverse. Rareori ghemul a fost atât de complicat. Saturaţia cu restricţii este primul motiv. Şi încă nici nu se ştiu şi nu se iau în calcul efectele psihice, somatice, comportamentale şi scăderea educaţiei ca urmare a multor luni de restricţii. Cum au semnalat deja, pe bază de cercetări sistematice, autori francezi, vor fi generaţii, acum tinere, care vor plăti din greu. Apoi, unii se consideră atât de sănătoşi încât se socotesc invulnerabili. Alţii asimilează coronavirusul-19 cu cel al unei gripe obişnuite. Mulţi cred că au loc manipulări politice ale epidemiei pentru ca cetăţenii să fie intimidaţi şi  împiedicaţi să se exprime în societate. Destui consideră că sunt victime ale unei abordări incompetente a pandemiei, din partea unor impostori. Mai este şi bănuiala că industria farmaceutică are interesul să alarmeze oamenii spre a-i determina să-i consume produsele. Fiecare dintre cei de mai sus poate invoca fapte. Situaţia este astfel încât, oricine menţionează motive precum cele de mai sus, apelează la adevăr şi nu ai cum ignora ceea ce spune. Este tot mai evident că măsurile antipandemice de până acum nu au profunzime, şi nici coerenţă, şi stârnesc rezerve îndreptăţite.

Numai că exemplele nu sunt niciodată cea mai bună probă. Adevărurile nu sunt epuizate de suprafaţa faptelor. De altfel, cu exemple se pot argumenta pe lume adesea susţineri ce se contrazic. Rezolvările valide şi durabile sunt cele gândite. Orice adevăr este, de altfel, subordonat unui sens. Putem constata un fapt sau altul, dar simpla constatare nu rezolvă neajunsul. De data aceasta, realitatea infectărilor şi a riscurilor! Eu cred că se poate prinde mai din profunzime întreaga chestiune a combaterii pandemiei. În fond, suntem - nu numai în România actuală, unde amatorismul decidenţilor cântăreşte mai greu şi este la vedere - după un an de măsuri antipandemice şi se poate întocmi un bilanţ. Acesta nu este deloc satisfăcător.

S-au restricţionat contactele umane aproape de limită, după deviza "staţi în casă!", dar infectările au continuat. Peste toate, se aşteaptă noi valuri ale coronavirusului-19, cu noi tulpini. În cele mai multe locuri, limitarea infectărilor rămâne mereu în urma noilor cazuri. Vaccinurile sunt mai mult decât binevenite, fireşte, dar, deocamdată, în urma lor infectările scad prea puţin. Desigur, sunt ţări cu succese la ora actuală. India are proporţional puţini infectaţi, China a redus drastic contaminarea şi a luat-o sub control. Coreea de Sud la fel, Bangladesh are relativ puţine decese, Noua Zelandă are controlul strict al situaţiei. Multe ţări înaintează spre testarea totală a populaţiei şi spre vaccinare pe scară mare. Din experienţa acestor ţări se învaţă, însă, prea puţin. Lumea a preluat destul de repede recomandarea de primă oră de la Wuhan a venerabilului epidemiolog Zhong Nanshan pe tripticul - "purtarea măştii", "spălatul pe mâini", "distanţarea fizică". Uneori s-a mers mai departe, cu oprirea activităţilor ("lockdown", asimilat cu carantină). Nu s-a mers, însă, decât în puţine ţări la paşii următori ai recomandării: testarea pe scară mare (dacă se poate completă!) a populaţiei, raionarea zonelor şi îngrădirea temporară a localităţilor infectate.

Protestatarii acestor săptămâni au dreptate - pandemia se cere atacată de acum la un nivel  mai adânc şi cu măsuri mai apte să ducă la ţintă. În opinia mea, trebuie plecat de la premisa că s-au ruinat alte două siguranţe în lume: siguranţa că ştiinţa actuală cunoaşte fenomenul coronavirus-19 şi siguranţa că industriile sunt de la început capabile să acopere nevoile de combatere. Pentru a rămâne lucizi, trebuie asumat că nesiguranţa nu este ceva nou sub soare. În fapt, Cristofor Columb nu era deloc sigur că mergând continuu spre Vest va ajunge în India, dar a perseverat. Astăzi, însă, nu se trăieşte doar o asemenea nesiguranţă, a aventurii. Cum am arătat în alt loc (A. Marga, Societatea nesigură, Niculescu, Bucureşti, 2016)., am intrat într-o nesiguranţă a vieţii de fiecare zi, când nici măcar nu se încearcă vreo aventură, ci doar rămânerea în normal.

Nu este prima oară când oamenii şi-au pierdut siguranţele. În definitiv, siguranţa exprimată de Leibniz, că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, a fost ruinată de cutremurul de la Lisabona (1755). Siguranţa iluminiştilor, că oamenii procedează fundamental raţional, a fost infirmată de Primul Război Mondial - când omorârea organizată a devenit scop, iar războiul a căpătat alură ştiinţifico-tehnologică. Siguranţa că economia de piaţă va fi cadrul economic fără cusururi au risipit-o crizele din 1929 şi 2008. Siguranţa că democraţiile pacifică societăţile a fost pusă la îndoială de alunecarea în dictatură, în perioada interbelică, şi, mai nou, de alunecarea unor democraţii în ideologie. Siguranţa că oamenii iau ca limită a luptelor lor viaţa altor oameni şi nu ajung la industrializarea omorârii a infirmat-o Auschwitz-ul. Siguranţa lui Adam Smith că, odată libere, popoarele vor lua decizii înţelepte au contrazis-o ţările ce nu se pot scutura de autoritarism, plutocraţie sau prostocraţie. Siguranţa că lumea se îndreaptă, după 1989, spre societăţi ale libertăţilor cetăţeneşti şi ale democraţiei se circumstanţiază zi de zi observând emergenţa "postdemocraţiei", a "democraţiei cu conducător", dacă nu chiar a "şefului de stat" anticipat de Mussolini. Siguranţa că pregătirea şi meritul triumfă a dărâmat-o mulţimea de inşi rudimentari şi politruci care ajung să decidă soarta oamenilor.

Odată cu pandemia covid-19 s-au pierdut încă două  siguranţe. Prima este siguranţa că prin ştiinţa actuală am fi în posesia cunoştinţelor suficiente să putem face faţă unei epidemii. Încrederea în ştiinţă este, desigur, o tradiţie aducătoare de satisfacţii. Alternativă la cunoaşterea ştiinţifică, de aceeaşi valoare, nici nu există, de altfel. Numai că ştiinţa nu poate nici acum stabili originea coronavirusului-19 şi nici felul în care acesta poate fi atacat. În fapt, se orbecăie în faţa unei naturi dezlănţuite. A doua siguranţă este aceea că industria farmaceutică ar satisface în orice moment nevoile oamenilor. În fapt, această industrie a mers în direcţii noi - reducerea stresului, înlocuirea de organe, boli de inimă, inseminări artificiale etc., încât nu a dat importanţă nici măcar producerii de echipamente sanitare. Nimeni nu poate contesta că fiecare direcţie se justifică. Numai că a rezultat o neglijare indirectă a pericolului unor viruşi despre care au existat avertismente. În această situaţie de prăbuşire a celor două siguranţe, eu cred că întreaga strategie antipandemică trebuie reevaluată şi înlocuită. Nu se poate comanda cercetării ştiinţifice şi industriei şi nici nu trebuie! Dar a sosit timpul ca accentul în strategia antipandemică să fie mutat de pe efortul de limitare a răspândirii coronavirusului-19, pe tratamentele de vindecare a acestuia. Cele două accente nu se exclud, în fapt. Dar, după cum s-au desfăşurat lucrurile, este timpul unei schimbări în strategia antipandemică, schimbare  prin care importanţa tratamentelor  decise de medici în baza licenţelor lor profesionale să crească. Aceste tratamente se cuvine să devină noua cheie strategică. Consolidarea tratamentelor - cel puţin în cazul infectărilor mici şi mijlocii - prin medicamentul anunţat deunăzi de medicii de la Ierusalim este un bun indiciu. Teama firească de supraaglomerare a spitalelor cade dacă testările se fac din timp şi se aplică tratamente  nu numai în spital, ci şi ambulatoriu, la timp. Să recunoaştem, strategia existentă a făcut tacit din medici anexele unor decizii luate de politruci într-o chestiune în fond sanitară. Această schimbare de strategie - de la accent pe limitarea răspândirii, la accent pe tratamente - permite readucerea în rolul principal a medicilor. Direct spus: rolul medicilor nu este doar să aplice protocoale birocratice, cum se crede şi astăzi - elocventă fiind în acest sens discuţia în jurul acelor medici care au rezultate în tratamente şi care au avut curajul să o spună public. Medicii nu ar trebui să se lase substituiţi la decizii de politruci şi trebuie aduşi la pupitrul deciziilor în profesia lor.

Ca să ne dăm seama de amploarea schimbării, să observăm că  România actuală bate din nou un record trist. "Autorităţile" ei au deja un palmares negativ notoriu:  subordonarea abordării pandemiei faţă de interesul meschin al instalării insipidului "guvern al meu"; aducerea în ţară, fără control sanitar, a peste un milion şi jumătate de diasporeni şi trimiterea altor regimente de români la munci în afara ţării; împiedicarea testărilor (care ar trebui să urce zilnic spre două sute de mii zilnic, spre a face sigură diagnoza!), care face ca nici astăzi (când se fac sub 35 de mii de testări!) să nu se ştie mărimea infectării; desemnarea unor decidenţi necalificaţi în sistemul de sănătate. Toate acestea au distrus deja numeroase vieţi. Dar acum se trăieşte un alt record: niciun medic în specialitate (unii spun că niciun medic în general!) nu este la decizie în acele "comitete", "comisii", "consilii" sau "şedinţe" care iau decizii. Nu a fost organizată în ţară nicio dezbatere profesională semnificativă cu medicii pentru combaterea covid-19. Decizia a fost monopolizată prosteşte în altă parte, iar, mai nou, nu altcineva decât ocupantul funcţiei de ministru al sănătăţii spune că s-au comunicat public date false ale epidemiei! Mulţi am spus demult că se falsifică statisticile - dar este bine că acum începe să se recunoască.

Ca să nu fiu greşit înţeles, eu nu spun că limitarea  răspândirii coronavirului- 19 nu este importantă. Ea rămâne astfel. Ea costă mai puţin, este cea mai la îndemână şi are raţiuni multiple. În definitiv, până la tratarea bolii, este înţeleaptă evitarea îmbolnăvirii. Măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului-19 se cuvin continuate, inclusiv vaccinarea. Numai că acum este nevoie de o acţiune pe două planuri. Pe de o parte, înseşi măsurile de limitare a răspândirii virusului se cer regândite. Am mai spus că decizii coerente ale unui centru nu exclud, ci ar trebui să fie bazate pe acţionarea autonomiilor locale şi instituţionale existente (vezi A. Marga, "Lecţiile pandemiei", Tribuna, Cluj-Napoca, 2020). Aceste autonomii sunt mai eficace, în situaţia unei epidemii, decât orice centralism. Pe de altă parte, măsurile antipandemice din România ar trebui să fie reexaminate, căci conţin aberaţii. Blochezi mecanic restaurantele, sălile de tratament, pieţele agroalimentare şi stadioanele etc., dar laşi fără nici o măsură supermarketurile - este absurd! Iar exemplele sunt multe. Se ratează, în fapt, al doilea an de învăţământ - după ce i s-a aplicat aiuritoarea "stare de urgenţă", care nu a rezolvat nimic, iar acum se dă vacanţă de o lună, primăvara, pentru a masca carantinarea. Iar măsura fără analog a ministerului de "a ajusta materia de examene" este doar soluţie pentru calici! Iar exemplele se pot prelungi. În aceste condiţii, limitarea contaminării nu a reuşit deocamdată. De fapt, oamenii şi instituţiile aleargă în urma bolii ale cărei mecanisme de răspândire le scapă, în loc să o poată ataca.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.