LA ŢINTĂ: La mila Domnului
S-ar zice că am ajuns un popor de milogari. De la cel mai cu moţ, ministru sau parlamentar, până la amărâtul care-şi face griji dacă va încasa salariul la termen, în caz că nu e bugetar - suntem cam în aceeaşi budă. Mărimile ţării nu tremură pentru încasarea retribuţiilor sau indemnizaţiilor, ci de frica pedepselor care le pândesc după ce au fost acuzate de procurorii DNA că s-au dedulcit la şpăgi de milioane de euro. Banii ăştia au fost luaţi de la gura copiilor amărâţilor care trăiesc de azi pe mâine, într-o ţară ca vai de mama ei. Şi e condusă de nişte indivizi printre care se regăsesc destui ce ar merita să fie omorâţi cu pietre, în piaţa publică, dacă se va dovedi că procurorii au dreptate. Unii dintre ei - şi mă refer la parlamentari - îşi dovedesc laşitatea când se dedau la spectacole jalnice, atunci când sunt la mâna votului colegilor, pentru a fi daţi pe mâna procurorilor. Şi când spun asta mă refer la nesimţirea dusă la extrem, prin care încearcă să şi-l facă pe Dumnezeu complice la măgăriile presupuse a fi fost comise prin încălcarea poruncii a opta - Să nu furi!
M-am crucit când l-am văzut pe Varujan Vosganian făcând scamatorii ieftine cu mirul, cărticica de rugăciuni şi cruciuliţa sfinţită. Mai nou, miercuri, Dan Şova, l-a imitat, povestind de la microfonul Senatului României că şi-a început ziua la nu ştiu ce grup de rugăciune. Despre care mulţi dintre noi auzeam pentru prima oară. Imaginea ungerii sale cu mir de către o colegă, m-a revoltat, deşi nu pot să spun că aş fi bigot. Nu ştiu dacă oricine şi oriunde poate mirui indiferent de ocazie. Dar cred că de-acum încolo îmi va fi foarte greu să mai accept să fiu miruit, pentru că actul în sine mi s-a părut a fi desacralizat total. Iar lipsa de reacţie a Bisericii Ortodoxe Române faţă de astfel de blasfemii mă scandalizează. Şi n-o pot explica decât printr-o complicitate care poate explica multe lucruri de neînţeles până acum. Biserica strămoşească, despre care se crede că slujeşte divinitatea, mimează supunerea faţă de puterea pământească, pe care la rându-i o minimalizează câtă vreme îşi impune punctul de vedere acţionând ca stat în stat. Nu vorbesc aici despre scutirea de taxe şi impozite, despre căpuşarea bugetului naţional prin plata slujitorilor ei, nici despre daniile pretinse de la vremelnicii dumnezei pământeşti, cărora le-au făcut campanii electorale care n-au ceva comun cu cele sfinte. Şi nici despre spurcarea slujitorilor ei la ciolanul puterii pământeşti sau la imitarea jefuitorilor prin pretenţia de a i se da obolul pentru postul de radio şi cel de televiziune propriu, unde nu m-ar mira să văd cândva reclame la chestii lumeşti sau chiar la masaje erotice. Perdantul de serviciu va fi mereu poporul mai disperat decât oricând şi deci, mai uşor de tâmpit cu promisiuni deşarte.
Să mai cred oare în nebunia aia cu "Nimeni nu e mai presus de lege", câtă vreme mi se demonstrează aproape zilnic că legea e mai prejos decât băieţii deştepţi?... Vă spun cinstit că, fără a-i considera vinovaţi pe Vosganian sau Şova, nu pot avea o minimă consideraţie pentru ei. Mai degrabă îl respect pe Darius Vâlcov, care a dovedit că are destul sânge în instalaţie pentru a-şi păstra demnitatea şi a nu cădea la mila colegilor, pe care ar fi putut să-i şantajeze cu protecţia pe care, chipurile, i-ar acorda-o divinitatea, care s-ar lăsa înduioşată de căinţa celui care n-a ştiut ce face. Omul cu nume de rege persan a demonstrat că-şi preţuieşte îndeajuns colegii senatori pentru a nu-i face complici printr-un şantaj sentimental, ca să-l favorizeze. La fel şi în ceea ce priveşte relaţia cu Cel de Sus, pe care nu şi-a descoperit-o în acea dimineaţă, câtă vreme nu s-a călcat cu Şova pe bombeuri la acel grup de rugăciune. Aşteptam să aud de la fostul ministru al Transporturilor că el de când se ştie şi-a început fiecare zi de Buna Vestire prin rugăciuni, mânjire cu mir de către cine-apucă şcl. şcl. Dar n-a avut curajul să ducă cinismul până acolo. Un lucru să fie clar: dacă a scăpat deocamdată de cererea DNA, ca şi Vosganian, în toată povestea asta care miroase urât, n-a fost mâna lui Dumnezeu, ci a oamenilor şi a intereselor care sunt în politică mai presus de conştiinţă. Aceeaşi explicaţie şi pentru lipsa de reacţie a clerului, care trăieşte într-o complicitate scandaloasă, ca să nu spun în concubinaj, cu puternicii zilei. Ce deosebire este între aceştia şi cerşetorii care se ţin scai de noi pe stradă, la poarta bisericii, unde n-ar intra nici picaţi cu ceară, la magazin, la cârciumă sau pe oriunde?... Răspundeţi dvs., căci mie mi-e silă de toţi cei care cad la mila Domnului numai când dau de belea şi trebuie să plătească pentru faptele lor.
