LA ŢINTĂ: Kremlinul ameninţă lumea
Anul acesta, Buna Vestire ne aduce griji din partea Moscovei. Nu este o noutate decât în contextul ultimilor ani de după dispariţia Uniunii Sovietice. S-ar zice că Vladimir Putin a preluat ştafeta de la Stalin, care se simţea cumva moştenitorul universal al lui Petru cel Mare. Recent, Rusia a sărbătorit un an de la preluarea Peninsulei Crimeea, ruptă din teritoriul Ucrainei. Ţara cazacilor este sfâşiată de un război civil şi riscă alte pierderi de teritorii în răsărit, unde separatiştii ruşi au ajuns să facă legea. Şi o fac fără reţineri, pentru că au sprijinul noului tătuc de la Kremlin. Care nu se sfieşte să-i alimenteze cu armament şi cu tot ceea ce le este necesar pentru a-şi impune punctul de vedere. Toate acestea s-au făcut cu încălcarea cinică a tratatelor internaţionale, care consfinţeau păstrarea graniţelor statale, ca element de bază al garantării păcii la nivel internaţional. Reacţia Occidentului a fost promptă, cel puţin la nivel declarativ. Şi a fost dublată de sancţiunile la adresa Federaţiei Ruse, care a început să aibă probleme pe pieţele internaţionale, în ciuda veşnicului şantaj exercitat cu resursele energetice. Parţial acesta a ţinut chiar şi la unele ţări considerate puternice. Dar n-a rezolvat problema pe plan intern, unde şi Rusia se confruntă cu o criză economică, aşa cum se întâmplă în majoritatea ţărilor.
Putin este un politician dur, care a crescut în structurile KGB. Faptul că se comportă cu aroganţă imperială - nejustificată pentru unii dintre actorii principali de pe scena politică mondială - ţine de strategia sa. Un lucru trebuie să fie clar pentru toţi: nu este un tip care poate fi minimalizat sau ignorat. Şi asta pentru că ştie foarte bine până unde poate să întindă coarda. Baza lui este naţionalismul prin care maschează panslavismul. Mizând pe nostalgia imperială după fosta URSS, Putin încearcă să-i facă pe ruşi să uite de lipsuri. Şi deocamdată, cel puţin parţial, reuşeşte, la fel ca şi Hitler, după 1933. Dumnealui nu uită că în tabăra UE sau NATO sunt destule ţări de origine slavă. Alături de ele sunt şi altele, cărora le convine de minune să se creeze precedente de genul distrugerii unităţii unor state. Iar ceea ce s-a întâmplat cu fosta Iugoslavie, cu fosta Cehoslovacie şi, mai nou cu Crimeea, pică la fix pentru Viktor Orban, de pildă. Şi el visează la refacerea Ungariei Mari, iar bănuielile că ar face jocul Moscovei nu sunt lipsite de temei. În fine, găzduirea recentă la Sankt Petersburg a unei reuniuni a organizaţiilor naţionaliste din Europa nu poate fi absolut întâmplătoare.
În mod legitim, UE şi NATO şi-au luat măsuri de apărare, văzându-l pe Putin că are pretenţii nu numai faţă de Ucraina, dar şi de alte foste republici sovietice. Moldova este una dintre ţintele vizate. Şi, prin extensie şi România, membră a NATO şi gazdă, alături de Polonia, a unor elemente din scutul antirachetă. Liderului rus nu-i pică bine la ficaţi aşa ceva. Şi reacţionează prin oameni de plan secund. Adjunctul ministrului de Externe, Serghei Riabkov, a spus că plasarea scutului antirachetă aproape de graniţele Rusiei sau a aliaţilor ei încalcă prevederile unor tratate vechi încheiate cu SUA şi intrate în vigoare prin 1988. Ambasadorul Mihail Vanin, de la Copenhaga, a plusat, ameninţând Danemarca în cazul în care va sprijini NATO cu o fregată, că va deveni ţintă a rachetelor balistice ruseşti. Idem Polonia şi România. Reacţia miniştrilor de Externe Martin Lidegaard şi Bogdan Aurescu a fost identică, în sensul că au amendat aceste declaraţii belicoase fără precedent, prin care s-au încălcat limitele acceptabile. Preşedinţia americană a comunicat că instalarea scutului antirachetă la graniţele est-europene ale NATO nu încalcă vreun tratat. Comandantul forţelor aliate din vechiul continent, gen. Phil Breedlove, a reiterat asigurările date Poloniei şi României cu câtva timp în urmă de secretarul de stat al SUA. Dovada, se lucrează intens pentru instalarea unor comandamente aliate la noi şi la polonezi, iar recent s-au desfăşurat manevre comune în Marea Neagră, ca şi exerciţii ale forţelor aeriene.
România, ca stat suveran, are dreptul să contracteze alianţe care să-i garanteze siguranţa graniţelor, fără să ceară voie de la Moscova. Gospodin Putin trebuie să înţeleagă că s-a dus vremea când Ion Iliescu bătea palma cu Mihail Gorbaciov ca România să nu aibă alţi prieteni decât cei agreaţi de Kremlin. Din fericire, acum nu mai trebuie să ne temem că am fi singuri, căci suntem ţară membră a NATO. Tocmai de aceea cred că n-ar trebui să intrăm în panică, dar nici să nu minimalizăm pericolul rusesc, tradiţional pentru noi de-a lungul istoriei. Latinii aveau o vorbă înţeleaptă: "Cine vrea pace, să se pregătească de război!" Şi chiar asta facem şi s-ar zice că nu rău, atâta timp cât Kremlinul ne ameninţă.
