Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 11:54

Editorial AMOS NEWS - Semianalfabeţii doctori în ştiinţe


Nu pot să trec peste decizia Monicăi Anisie de a închide şcoala doctorală de la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza". Cel mai slab şi mai caraghios ministru din toată istoria învăţămîntului românesc, o caricatură de conducător al domeniului, a luat una dintre cele mai curajoase şi corecte decizii de după 1990. A stopat una dintre fabricile de proşti şi escroci cu diplome de doctori în ştiinţe. Este pentru prima dată când un ministru ia această decizie simplă şi de bun simţ, morală şi legală, etică şi profesională. Din păcate, decizia priveşte doar Academia de Poliţie (academie, cum sunt eu popă!) şi nu include Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazu" - şi aceasta o academie în care încă se învaţă gramatică! - aflată sub tutela SRI. Este primul semn că ministresa noastră comică n-are curajul necesar pentru a începe un adevărat măturat de doctori crescuţi ca păstăile pe diferite funcţii bine plătite din statul român.
Monica Anisie a taxat o şcoală de falsuri intelectuale, dar n-a dat nici un semn că ar fi capabilă să abordeze fenomenul. Decizia sa nu exclude suspendarea dreptului de a mai conduce doctorate pentru tot felul de caricaturi universitare, între care Gabriel Oprea este Caraimanul mediocrităţii româneşti. Şi pe care nimeni nu l-a deferit justiţiei pentru producţia sa subintelectuală şi neştiinţifică. În fapt, anularea şcolii doctorale de la Academia de Poliţie ar trebui urmată de cercetarea şi anularea tuturor tezelor susţinute aici, de anularea diplomelor de doctor şi de sancţionarea tuturor celor care le-au acordat. Nu doar cei care au beneficiat de lefuri mărite pentru titlul de doctor în ştiinţe ar trebui sancţionaţi cu restituirea banilor, ci şi cei care le-au acordat diplomele şi au fost parteneri la frauda financiară comisă la buget şi în ierarhiile ştiinţifice şi didactice. Ar trebui sancţionaţi cu despăgubiri şi sancţiuni penale toti conducătorii de doctorat cu teze; au fost chiori din interes sau au fost prostiţi şi atunci ar trebui suspendaţi. Fiecare plagiat ar trebui urmat de o sancţiune, indiferent că este vorba de Kovesi, Coldea, Oprea, Dîncu etc., indiferent dacă, în mod conştient sau nu, au permis trecerea mediocrilor prin examene doctorale. Cu retragerea acestor diplome, România ar obţine sume importante de bani şi batalioane de mediocri cu care ar putea săpa canale de irigaţii, construi spitale, şcoli şi grădiniţe. Vorbim de o producţia la hectar şi în stil proletar de intelectuali pârâţi. Această farsă ştiinţifică a luat un avânt nebun după 1990 şi a inclus politicieni, parlamentari şi funcţionari publici, fiind principalul mecanism care a produs alterarea calităţii învăţământului românesc, altfel, destul de serios în anii de totalitarism. Dacă nu se iau şi alte măsuri, România va ajunge în situaţia de a avea tot atâţia doctori în ştiinţe câţi absolvenţi de universitate. Iar numărul absolvenţilor de la universităţile private să îl depăşească simţitor pe cel al absolvenţilor de liceu!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It