Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 00:46

Editorial AMOS NEWS - Delir politic şi verbal aiuritor

Viaţa noastră publică se străduieşte să reconfirme observaţiile lui Lucian Pintilie. În minunatele sale caiete de regie scria despre trăsăturile importante ale poporului român. El pot fi reduse la trei forme de delir. Delirul politic, delirul verbal şi delirul erotic. Domnia neaşteptată a lui Klaus Iohannis, îndrăgostit şi dominat de tocurile doamnei Carmen Iohannis, a făcut ca delirul erotic, după poveştile cu Elena Udrea din vremea regimului Băsescu, să dispară temporar din agenda publică. Această dispariţie din agendă a delirului erotic este compensată cu succes de explozia delirului politic şi a delirului verbal. Delirul politic este aproape la aceleaşi cote ca în primăvara lui 1990, când erai luat cu pietre dacă erai bănuit că votezi cu "Raţiu şi Căposu", când intrai pe ferastră în secţiile de vot pentru că hei-rup-ul şi cozile cu sute de alegători sufocau intrările din şcoli şi primării. Atunci, imaginea viitorului democratic era reprezentată de FSN şi de Ion Iliescu! Ceea ce multora le este acum ruşine să recunoască şi mint, spunând că ei au votat cu ţărăniştii sau cu liberalii.

După trei decenii, pare de necrezut, dar România este controlată de o forţă politică minoritară, extrem de dură, de agresivă, dar, mai ales, neprofesionistă. Adică incorentă, dezlânată, amatoare, neinspirată şi obraznică. Pentru a se menţine la putere, ea este obligată să se bazeze pe procurori şi pe serviciile secrete. Şi pe tot soiul de subiecte, dosare şi probleme, inventând războaie şi jonglând pe claviatura puterii în faţa unei majorităţi dezbinate, molâie, fricoasă, lipsită şi ea de proiect şi de lideri convingători. România a reintrat într-o stare de delir politic din cauza pandemiei. Pe neaşteptate, când delirul politic programat era reprezentat de alegerile anticipate şi de preluarea totală a puterii pe termen lung, a picat coronavirusul. Parcă un marţian ar fi aterizat în Piaţa Victoriei şi toată populaţia, împărţită pe căprării politice, s-ar chinui să convingă că descifrează misiunea marţianului, că este capabilă să comunice cu el, că stăpâneşte orice pericol reprezentat de posibila invazie de pe alte planete. Marţianul cu mişcările sale imprevizibile şi-a schimbat între timp destinaţia, locul de aterizare şi gesturile, iar partidele şi grupurile de opinie au rămas într-o confruntare fără sfârşit. Fiecare are idei, soluţii, tehnici şi limbaje, proiecte de legi, ştie despre boli şi consecinţe nefaste ale apariţiei marţianului în spaţiul românesc.

Circulă zvonuri, ştiri şi opinii contradictorii şi despre apariţia marţienilor în alte ţări ale lumii. Şi, pe măsură ce veştile şi ameninţările s-au diversificat, măsurile decise de conducători s-au diversificat şi ele, ajungând să se bată cap în cap cu precedentele şi cu cele adoptate de vecinii României sau de liderii mondiali. Confuzia planetară n-a făcut decât să se amplifice în România, unde delirul politic presupune contestarea oricărui proiect, a oricărei poziţii unitare. Şi, pentru ca delirul politic să fie complet, delirul verbal, tipic spaţiului carpato-dunărean, se amplfică prin mass-media. România este spaţiul libertăţii totale de exprimare. Poate fi socotită singura ţară din Uniunea Europeană în care şi iresponsabilitatea este tot o formă tolerată de libertate. Circul politic este amplificat de circul mediatic. Nu există unitate de păreri nici în secţii, nici în redacţii de ziare, nici în televiziuni. În numele libertăţii, fiecare cu ideea lui, cu părerea lui şi cu informaţia lui. Dacă suntem liberi, putem spune orice, zice românul scăpat la un microfon sau la un calculator de unde începe să navigheze pe net.

Nu există nicio lege şi nicio instituţie de arbitraj profesional. Delirul din presă se completează cu cel stradal. Şi câţiva români strânşi la o bere sunt gata să lupte pentru libertatea marţianului dispărut din Piaţa Victoriei şi semnalat la Galaţi şi la Salonta. În jocul acesta nebun se angajază şi vedetele. Unele, sătule de foame, altele, de plictiseală şi unele chiar dintr-un spirit revoluţionar anti-marţian. Cândva au fost anticomunişti, acum sunt antimarţieni, gata să devină şi pro sau antigalactici. Delirul politic amestecat cu delirul verbal intoxică populaţia cu ploi şi furtuni de Breaking News. Din clipă în clipă, explodează bombe de presă, nucleare de gândire şi rachete de informaţie. De o parte, un guvern confuz, de cealaltă, o baricadă mediatică de pe care vocile lui Gâdea şi Ciutacu sună a strigăte de Gavroche într-o revoluţie franceză încinsă pe malurile Dâmboviţei.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It