Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 00:45

Editorial AMOS NEWS - Pensionarii au fost puşi cu capul pe butuc

Seniorii României o încasează. La greu! Decizia a fost bătută în cuie. Veniturile acestora sunt diminuate şi aşa rămân. Aşa-zisa creştere cu 10% a punctului de pensie este doar o şmecherie. Ceea ce aparent creşte, de fapt scade.

După ce au lansat numeroase baloane de încercare, autorităţile au decis definitiv: o aşa-zisă creştere cu 10% a punctului de pensie. Până la urmă, anunţul final a venit fix de unde ne aşteptam, de la Florin Cîţu. Acesta a şi explicat de altfel că şi atunci când economia duduia, în vremurile de tristă amintire ale "ciumei roşii", când România înregistra unele dintre cele mai mari creşteri economice din Europa, creşterea cu 40% a punctului de pensie tot ar fi fost extrem de periculoasă. Adică nesustenabilă. Iar o asemenea creştere acum ar reprezenta o catastrofă. Aşa că nimeni nu trebuie să-şi mai facă nici cea mai mică iluzie.

Guvernul Orban se împrumută într-un ritm halucinant. În fiecare minut, mai atrage cu dobândă, pe termene mai scurte sau mai lungi, câte 60.000 de euro, pentru moment. Datoria publică a statului creşte constant. O vor plăti generaţiile viitoare. Adică aceşti copii cărora refuză să le mărească o alocaţie de stat, care este cea mai mică din Europa, dar şi viitorii pensionari vor plăti aventurile financiare la care s-a angajat acest Guvern. Ceea ce înseamnă că şi în viitor, România va plăti cele mai mici pensii către seniorii ei.

În fiecare an, conform legii, pensionarilor trebuie să li se indexeze veniturile cu rata inflaţiei. La începutul acestui an, chiar din luna ianuarie, Guvernul Orban ar fi avut această obligaţie. Nu şi-a îndeplinit-o. A încălcat legea păgubind 5 milioane de pensionari. Aceştia au înregistrat o pagubă care s-a văzut în buzunarele lor. Au trebuit să strângă cureaua. Între timp, Guvernul a făcut ce l-a tăiat capul cu banii cuveniţi acestora. Aşa-zisa creştere cu 10% a punctului de pensie va acoperi eventual până la finele anului gaura dată prin neindexare, asta în cel mai fericit caz. Deci concluzia este că, de fapt, nu se măreşte nimic. Nu se măreşte nimic atâta timp cât, din pensia primită, seniorii nu pot plăti mai multe bunuri şi servicii. Viaţa lor nu se îmbunătăţeşte cu niciun procent. Dimpotrivă.

Prevalându-se de pandemie, Guvernul Orban a mai decis o nevăzută. Sub pretextul transformării unor unităţi spitaliceşti în Centre Covid, asistenţa sanitară cuvenită populaţiei şi în primul rând categoriei celei mai vulnerabile, cea a oamenilor în vârstă, a fost diminuată dramatic. Sunt sute de mii de persoane care suferă de diverse afecţiuni, unele dintre acestea cronice. Oamenii nu au mai beneficiat în tot acest interval de timp, cu unele excepţii, de intervenţii chirurgicale sau de alte tratamente, care în mod obligatoriu trebuiau făcute în unităţile spitaliceşti care şi-au ferecat porţile, astfel încât afecţiunile acestor oameni s-au agravat. Unii au murit. Alţii supravieţuiesc, dar ameliorarea sănătăţii lor, pe măsură ce trece timpul, va fi tot mai dificilă şi mai costisoare.

Ieri m-a sunat un profesor pensionar din provincie. Acesta este disperat. Suferă de o afecţiune cronică, iar medicamentele prescrise sunt extrem de scumpe. Întrucât ele au fost prescrise de un medic de specialitate de la Spitalul Colentina, devenit Spital Covid, medicul de familie pe care l-a contactat a refuzat să-i scrie o reţetă trimiţându-l la specialistul din Bucureşti. Am luat legătura cu medicul de la Colentina. Acesta mi-a spus că nu are nicio posibilitate să-i prescrie o reţetă acestui pacient, fără a relua investigaţia. Iar investigaţia nu poate fi reluată, atâta timp cât Colentina este declarată unitate Covid. S-a oferit în schimb să încerce o negociere cu medicul de familie al pensionarului. După cum vedeţi, e o adevărată nebunie. Puteţi extrapola acest caz la alte sute de mii de situaţii.

Rar am întâlnit atâta cinism la reprezentantul unui Guvern. Pe de-o parte, Cîţu ne anunţă că, în prima parte a acestui an, România se numără printre cele patru state ale Uniunii Europene, care a înregistrat creştere economică - tot ce se poate să fi existat o creştere inerţială, consecinţă a politicilor "ciumei roşii" - tot Cîţu ne spune că este singurul ministru de Finanţe din istorie care ia împrumuturi cu dobândă negativă, o minciună gogonată şi, în fine, aflăm non-stop cum ne vom scălda în zecile de miliarde de euro oferite cu generozitate de Uniunea Europeană. Iar Ludovic Orban, în calitatea sa de premier, ridică şi mai mult nivelul de optimism, garantându-ne că programul său de relansare economică ne va teleporta în paradis. Iar pe de altă parte nu sunt bani de pensii şi nici de alocaţii pentru copii. Şi atunci unde Dumnezeu se duc cei 60.000 de de euro împrumutaţi într-un minut şi miliardele care ne vin de la UE?...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It