Editorial AMOS NEWS - PNL s-a deghizat în Moş Crăciun
De ce s-a predat PNL cu arme şi bagaje, în Bucureşti, în favoarea USR? De ce îl susţine pe Nicuşor Dan şi nu a propus un candidat liberal pentru Primăria Generală? De ce i-a lăsat pe cei de la USR să fure startul la sectoare? Ce urmăreşte de fapt Ludovic Orban? Face ceea ce face cu capul lui? Sau este manevrat din umbră de către Florian Coldea? Ludovic Orban susţine în mod repetat faptul că PNL continuă să rămână pe primul loc în preferinţele electoratului şi o serie de institute de cercetare de piaţă îi dau dreptate. PNL coboară în sondaje, dar nu accelerat, ci moderat, aşa cum se erodează în condiţii normale un partid la putere. În timp ce PSD, deşi se agită, deşi uneori este chiar efervescent în special la nivel parlamentar, înregistrează o uşoară creştere căreia nu-i poate imprima o acceleraţie. Şi, la fel de straniu, USR, un partid care de fapt nu face nimic, cu excepţia atacării din ce în ce mai înverşunate a guvernării liberale, din care face parte în eşaloanele doi şi trei, continuă să deţină cea de-a treia poziţie pe podiumul încrederii publice. Sub aspect electoral, este logic ca PNL să se lupte mai degrabă cu USR, pentru că ambele partide sunt dependente de acelaşi electorat. USR a înţeles acest lucru şi şi-a adaptat corespunzător strategia, în timp ce PNL şi-a asumat rolul unui sac de box.
Chiar şi în weekend, Ludovic Orban a insistat asupra faptului că principalul obiectiv este îndepărtarea cât mai mare de putere a "ciumei roşii". Nu a suflat o vorbă despre USR, cu excepţia faptului că le-a bătut colegilor săi neomarxişti cu delicateţe obrazul, reamintindu-le că PNL îl susţine pe Nicuşor Dan, care este de fapt candidatul acestora şi deplângând faptul că USR a decis să-şi alinieze candidaţii la primăriile de sector din Bucureşti, precum şi la consilii. Candidaţi proprii, fără nicio consultare prealabilă cu liberalii. Iar în final le spune acestora, încurajându-şi totodată colegii de partid, că PNL are capacitatea de a merge în toate sectoarele Bucureştiului cu candidaţi proprii, cu care promite că va câştiga localele.
Este total aiurea! Am explicat în mai multe rânduri cum s-a ajuns în situaţia aberantă ca PNL, un partid aflat la guvernare şi care iese mereu pe primul loc în sondaje, să opteze în Bucureşti, de la distanţă cea mai importantă primărie din ţară, care valorează cât şase judeţe, pentru un candidat al altui partid, plasat pe poziţia a treia şi cu care, în plus, se află nu numai într-o complicitate la guvernare, ci şi într-o competiţie electorală, întrucât îşi dispută relativ acelaşi bazin de alegători. Şi nu mai revin asupra istoriei care a condus la această opţiune, pentru a nu-i plictisi pe cititori. Cert este însă că Nicuşor Dan nu prea are şanse în faţa Gabrielei Firea, cu atât mai mult cu cât o parte din electoratul PNL, dezamăgit de această alegere, va rămâne acasă. Şi, în al doilea rând, şansele liberalilor în lupta pentru sectoarele capitalei scad exponenţial, în condiţiile în care USR, destul de bine plasat în Bucureşti, merge cu candidaţi proprii, iar PMP va evita să cadă în cursa întinsă de liberali şi se va duce şi el separat în alegeri, pentru ca ulterior Traian Băsescu să-şi poată negocia darurile de logodnă.
E clar că întreaga operaţie aparent sinucigaşă, prin care PNL se deghizează în Moş Crăciun, oferind USR-ului toate darurile posibile, are un obiectiv. Care să fie acesta? Ludovic Orban este mult prea experimentat ca politician pentru a-şi înfige fără rost unghia în gât şi pentru a face o asemenea mişcare de uriaş sacrificiu. Dacă am creiona de dragul experienţei un scenariu al acestei mişcări de sacrificiu, singura explicaţie cât de cât credibilă ar fi faptul că preşedintele PNL a înţeles că bătălia pe Bucureşti este total pierdută încă din momentul în care a plasat-o în fruntea organizaţiei pe capitală pe Violeta Alexandru, în scopul de a-i tăia craca de sub picioare lui Rareş Bogdan. După care a urmat un proces de dezmembrare a organizaţiilor din sectoare şi, în final, de plecare masivă a celor mai experimentaţi activişti nu la USR, care doctrinar este cea mai apropiată rudă a PNL, ci tocmai la PSD, la "ciuma roşie". O translaţie rarisimă de la un partid aflat a putere către un partid aflat în opoziţie şi care are un electorat total diferit de cel liberal. Se poate uşor deduce că activiştii care au plecat la PSD (vreo 500 de la număr) vor atrage după ei un segment important de votanţi, ceea ce va reprezenta practic un cadou uriaş pentru Gabriela Firea, dar şi pentru candidaţii de sectoare ai PSD. Şi am putea concluziona că, înţelegând situaţia în care se află, Ludovic Orban s-a predat şi ultima linie a sa de rezistenţă va fi ca după alegeri să dea vina pe un extraliberal, adică pe Nicuşor Dan, căruia între timp îi va descoperi o serie întreagă de erori tactice, şi pe USR, acuzându-l că s-a comportat neloial şi neghiob.
Dar toată această construcţie mi-e teamă că nu stă prea bine în picioare. Ludovic Orban nu poate fi chiar atât de nătâng şi nici înverşunarea sa împotriva lui Rareş Bogdan nu-i poate întuneca într-o asemenea măsură minţile. Aşa că încerc să identific un autor al scenariului, altul decât Ludovic Orban şi să-l aşez pe Orban doar în poziţia de executant. Acest regizor discret în principiu ar putea fi Klaus Iohannis. Acesta are resursele necesare pentru a-l determina pe Orban să acţioneze chiar împotriva voinţei lui şi chiar pentru a-i rupe la nevoie coloana vertebrală. Dar ce interes ar avea totuşi Klaus Iohannis ca PNL să eşueze în cel mai important fief electoral al României? Nu a fost până în prezent PNL vehiculul său electoral? Nu i-au oferit PNL şi Ludovic Orban scena pe care Iohannis să se manifeste ca preşedinte-jucător? Nu i-a dat pe tavă Orban un număr periculos de mare de prerogative extra-constituţionale prin cedarea prerogativelor puterii guvernamentale? De ce ar fi interesat Klaus Iohannis să apese pe pedala de frână până la refuz, în plină campanie electorală? La aceste întrebări nu am nicun răspuns raţional. Cu o singură excepţie: poate că preşedintele Klaus Iohannis s-a săturat până peste cap de prostiile lui Ludovic Orban şi nu găseşte altă soluţie pentru a-l îndepărta din poziţia de premier decât o decapitare politică a acestuia. Pe care însă nu o poate săvârşi decât cu condiţia ca Orban să sufere un eşec electoral atât de mare, încât o masă critică din PNL să-i ceară capul. După care, s-ar gândi în acest scenariu Klaus Iohannis, el ar putea conduce ţara, spre noi culmi de prosperitate, în stilul pe care-l doreşte. Şi acest raţionament este însă şubred, pentru că, dacă PNL se vulnerabilizează într-un asemenea hal, iar USR pierde şi el competiţia pe Bucureşti, mă îndoiesc că preşedintele Klaus Iohannis ar mai dispune de instrumentul care să-i asigure în viitor poziţia de jucător. Chiar dacă la PSD Ciolacu va învinge şi chiar dacă va acţiona în continuare ca o dronă...
Nu-mi rămâne, după ce am eliminat toate celelalte posibilităţi, decât să iau în calcul reintrarea în forţă în marea politică a generalului Florian Coldea, care nu s-a îndepărtat niciodată de butoanele statului subteran. Care este interesul lui Coldea? Care este în general interesul unui asemenea tip de personaj? Acela de a dezbina, de mări gradul de incertitudine, de a tulbura apele până la extrem şi de a pescui apoi în ape tulburi. Aşa funcţionează statul subteran. Iar dacă Florian Coldea deţine controlul atât de mult, încât devin din ce în ce mai plauzibile informaţiile cum că Eduard Hellvig va fi debarcat, atunci îmi pot imagina cum Klaus Iohannis nu funcţionează de fapt ca o marionetă a generalului cu patru stele. Acesta va deveni cu atât mai puternic cu cât puterea locală şi parlamentară va fi cât mai egal distribuită între diferite partide, asupra cărora are un control cu atât mai mare, cu cât conducerile acestora sunt vulnerabilizate. Şi să nu uităm că, în prezent, toţi liderii partidelor cât de cât semnificative sunt şantajabili, ca să nu mai vorbim despre însuşi preşedintele Klaus Iohannis. Iar informaţiile-cheie se află în seiful lui Coldea...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
