Editorial AMOS NEWS - Supercapcana măştilor
Poziţia lui Ludovic Orban este disputată în forţă. Este un adevărat concurs între procurori şi Parlament: oare cine va ajunge mai întâi la linia de sosire? Premierul este prins ca într-o menghină în capcana măştilor de protecţie. Şi nu mai scapă! Dromaderul s-a transformat în cămilă. Ministrul Sănătăţii spune că, până una-alta, pandemia are două cocoaşe şi că ne-am cocoşat pe cocoaşa numărul doi. Numărul îmbolnăvirilor este din nou alarmant de mare, ca de altfel, şi cel al deceselor. Aşa că se renunţă la următoarea rundă de relaxare. Ba chiar suntem informaţi prin mai multe baloane de încercare că unele restricţii se vor înăspri. Cu certitudine vom mai purta mască. Dar se întâmplă ceva foarte ciudat: nimeni nu mai suflă o vorbă despre felul în care trebuie purtată masca şi mai ales despre pericolul la care un cetăţean se expune dacă o utilizează necorespunzător. Oare de ce?
Am făcut cu mai multă vreme în urmă un calcul de bun simţ: am înmulţit numărul de cetăţeni cu cel al măştilor care trebuie schimbate la trei ore în spaţiile publice închise şi am făcut o prognoză a celor care, în mod inevitabil, îşi petrec un anumit timp dintr-o zi în asemeea spaţii publice închise. A rezultat o cifră astronomică de măşti, care ar trebui folosite într-o lună de către populaţia României. Şi m-am întrebat atunci cum va reuşi Guvernul Orban, care luase startul cu o întârziere de câteva luni, să facă în aşa fel încât populaţiei să-i poată fi puse la dispoziţie în perioada necesară miliarde de măşti. Ca să nu mai vorbim despre costuri, imposibil de suportat pentru o bună parte a populaţiei, care şi aşa trăieşte la limita subzistenţei. Dar acum am înţeles ce se întâmplă şi de ce nu li se explică cetăţenilor de câte ori şi în ce condiţii trebuie schimbată masca într-o zi. În esenţă, noi nu primim asemenea explicaţii din simplul motiv că nu există suficiente măşti. Şi nu există suficiente măşti pentru că se fură la greu, dincolo de incompetenţă.
În funcţie de împrejurări, o mască trebuie schimbată în mai puţin de trei ore. Dacă e mai cald sau mai umed, chiar şi la o oră. În niciun caz o mască nu mai este utilă dacă este purtată în exces, dimpotrivă, ea devine periculoasă. Dar asta nu mai explică nimeni. Categoria cea mai vulnerabilă, cea a bătrânilor, cu rare excepţii, utilizează masca în mod perpetuu, până când elasticul se rupe şi chiar şi după, dacă este înnodat o dată sau de mai multe ori. În spaţii închise, masca este purtată chiar şi plină de salivă şi de transpiraţie şi este suficient să-i privim cu atenţie pe cetăţeni direct în mască pentru a observa cum, de la o zi la alta, aceasta are tot mai multe pete. În spaţii deschise, atunci când nu este uitată în continuare pe figură, masca este mototolită şi pusă în buzunar, lângă bani, lângă telefon sau lângă cheile de la casă. Când scoţi cheia, cade masca pe jos. Te apleci, o ridici, o scuturi şi o pui la loc. Şi faci această operaţiune zilnic, de cel puţin câteva ori. Dar nu toată lumea poartă masca în buzunar. Unii o folosesc pe post de baveţică. O ţin pe gât, fix acolo unde se adună o mare cantitate de transpiraţie, pe care masca o absoarbe. Şi odată ajuns într-un spaţiu închis, baveţica se transformă din nou în mască. Şi aşa mai departe. Pot să vă ofer nenumărate alte exemple de purtare inadecvată a măştii. Grav este că nimeni nu mai insistă de la nivel oficial asupra acestui aspect.
Dacă toţi cetăţenii României ar fi luminaţi, printr-o campanie inteligentă şi susţinută, având drept ţintă modul adecvat în care trebuie utilizate măştile, atunci Guvernul s-ar confrunta cu o situaţie fără ieşire. Nu ar mai avea destule măşti. Oare de ce? Am precizat la începutul acestui demers jurnalistic faptul că s-a furat la greu la capitolul măşti, şi în general la capitolul materialelor sanitare, care, în condiţiile stării de urgenţă şi a stării de alertă, au putut fi achiziţionate aproape fără niciun control, în absenţa obişnuitelor proceduri de licitaţie. Regula între hoţii profesionişti este că e mai eficent să furi din zone în care aparent înşelăciunea este insignifiantă. O mască costă puţin, infinit mai puţin decât, să spunem, o izoletă. În schimb, numărul măştilor este atât de mare încâ o aproape invizibilă furăciune pe unitatea de mască multplicată în zeci şi sute de milioane de bucăţi aduce drept rezultat o hoţie babană. Şi uite aşa, Guvernul Orban s-a aruncat vesel în capcana măştilor de protecţie.
Au ieşit la iveală numai până în prezent mai multe uriaşe escrocherii cu măştile de protecţie, dar şi cu alte materiale, puse la cale şi finalizate în mare viteză în numai câteva luni. Este, de pildă, de actualitate scandalul Romarm. Ludovic Orban a decis ca Romarm să achiziţioneze o aparatură performantă, care, într-un termen record, să poată funcţiona astfel încât să producă minimum 8.000 de măşti pe oră. Zis şi făcut. A apărut ca din senin o firmă, care s-a oferit să aducă din import şi să instaleze respectiva aparatură. Orban a fost atât de încântat, încât a vizitat Romarm, felicitând conducerea pentru operativitate. S-a întâmplat de mult. Dar fapt este că nici până azi Romarm nu a livrat pe piaţă măcar o mască de protecţie din milioanele care trebuiau produse. Romarm invocă faptul că instalaţia nu a funcţionat lipsindu-i nu ştiu ce. Apoi instalaţia a funcţionat, dar în continuare nimeni nu a văzut vreo mască. Pentru că - puteţi să vă cruciţi sau nu - nici până azi măştile nu au fost omologate. Şi nici nu pot să fie omologate, întrucât nu respectă condiţiile necesare. Şi, colac peste pupăză, instalaţia nu poate produce în ritmul de 8.000 de măşti pe oră, ci de patru ori mai puţin. Dar ce mai contează? Banii s-au dat, 1 milion de euro cu TVA cu tot. Nu chiar toţi, doar 70%, pentru că restul vor fi plătiţi de români după omologare. Şi, fiindcă suntem faimoşi pentru eleganţa noastră, am schimbat din mers şi clauzele contractuale, desigur, în favoarea fericitului proprietar al firmei responsabile de această frumoasă investiţie.
După cum ştie deja o ţară întreagă, a bubuit şi un alt scandal legat de o firmă de coteţ, care a făcut un alt import semnificativ de măşti de protecţie, la un preţ disproporţionat de mare faţă de preţul pieţei. Iar măştile au fost achiziţionate în mare viteză de Guvernul României. Până una-alta, s-a aflat că proprietarul firmei este o ţărancă în vârstă, care habar nu are cum a ajuns acţionară şi cum a ajuns să facă impresionantul import de măşti. Tot la Parchet au ajuns şi probele din faimosul Dosar Unifarm, un dosar cu legături deja stabilite, care au condus nemijlocit în biroul de lucru al premierului Ludovic Orban şi în telefonul său, de unde de altfel au şi scăpat o serie de mesaje incriminatoare pe care au pus mâna procurorii. Dar mă opresc aici cu exemplele. În viitor, am certitudinea că vom afla despre multe şi multe alte cazuri de acest fel, toate având legătură directă cu măştile de protecţie şi cu decizia Guvernului de a nu sufla vreo vorbă despre modul în care ele trebuie purtate şi lepădate. Fapt e că, sub presiunea opiniei publice, procurorii nu au încotro şi fac cercetări avansate. Şi, tot sub presiunea opiniei publice, nici Parlamentul nu mai are încotro şi înainte de a face o moţiune de cenzură, îl ia la întrebări la premierul Orban. Nu ştiu cine ajunge mai repede la linia de sosire: procurorii sau parlamentarii? În schimb, ştiu că acolo va aştepta Klaus Iohannis, pentru a-i da la rândul său lui Orban cartonaşul roşu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
