Editorial AMOS NEWS - Schimbăm şi scade. Nu schimbăm şi creşte!
Ca în orice război, şi de această dată, legat de bătălia cu pandemia, componenta psihologică este extrem de importantă şi sunt circumstanţe în care ea devine esenţială, adică determinantă. Dacă vrem să scadă pandemia, o primă soluţie este schimbarea Guvernului. Dacă dorim să crească pandemia, lăsăm acest Guvern în funcţie. Simplificând lucrurile, asta e situaţia. Dar oare ştim ce vrem cu adevărat?
Observ amuzat că domnul Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, şi-a nuanţat retorica. A renunţat la utilizarea faimosului termen de "platou". Acum aflăm că, de fapt, nu a existat un "platou" al pandemiei, ci o cocoaşă. Şi că ne îndreptăm cu paşi repezi spre o a doua cocoaşă. Ca să nu ajungem acolo, strategia Guvernului în materie de sănătate publică este să se renunţe pentru moment la cea de-a patra etapă de relaxare. Cum să renunţi la relaxare în plină relaxare? Aceasta este marea întrebare a zilei.
După câteva luni în care românii au fost claustraţi cu mic, cu mare, în care seniorii, dacă nu au fost părăsiţi cu desăvârşire, au rămas închişi ermetic între ziduri, în care copiii în mod stupid nu s-au mai putut duce la locurile lor de joacă şi nici măcar în parcuri, care au fost lăsate în proprietatea exclusivă a căţeilor vagabonzi, şi după ce aceiaşi români au încasat nu mai puţin de 300.000 de amenzi, oferite generos prin procese verbale de "instituţiile abilitate ale statului", iată că acum populaţia, în cvasi-totalitatea ei, s-a dezlănţuit. Desigur, acest fenomen de reflux se manifestă nu numai în România, ci aproape în întreaga lume. Ei bine, refluxul se dovedeşte a fi extrem de costisitor. Pandemia creşte. Şi, vorba domnului Tătaru, urmează să urcăm pe a doua cocoaşă. O populaţie care s-a dovedit după opinia mea extrem de disciplinată, dacă nu care cumva chiar docilă, astăzi se dezlănţuie. Privinţi în jurul dvs. şi veţi constata fără niciun fel de dificultate că, într-o proporţie covârşitoare, românii nu mai respectă niciun fel de reguli. Măştile sunt purtate la mişto, la bărbie, după o ureche. Ba am observat chiar doamne care-şi fac cu măştile coc. Fiindcă mulţi dintre români, de voie-de nevoie, sunt economi, măştile sunt purtate cu săptămânile, până când sfârşesc pe post de batiste. Nimeni nu se mai spală pe mâini. Un gest elementar de igienă, asupra căruia autorităţile au insistat extrem de mult, este astăzi întors pe dos şi transformat într-o formă de frondă. Suntem ai dracului! Nu ne mai spălăm pe mâini! Şi fiindcă am fost atât de izolaţi şi am suferit din acest motiv, iată, acum, în mod ostentativ, stăm unii peste alţii. Facem la propriu, şi la figurat piramide umane. Iar COVID-ul atât aşteaptă. Şi uite aşa ne cocoşăm într-o totală inconştienţă înapoi pe "platou". Sau, ca să schimbăm şi noi retorica, pe a doua cocoaşă. Dromaderul se transformă în cămilă.
Este o certitudine. Numărul de îmbolnăviri în loc să scadă, creşte, la fel şi numărul de morţi. Iar la aceşti morţi atribuiţi pandemiei se adaugă şi mai mulţi morţi, victime ale nepăsării autorităţilor faţă de sutele de mii de oameni care suferă de afecţiuni non-coronavirus. Amânarea este încă un bun pretext pentru a mai îngenunchea puţin economia. A doua cea mai bună economie după Irlanda, dacă e să ne luăm după inepţiile lansate pe piaţă de Florin Cîţu. E de rău. Dar ce putem face?
Oricât de surprinzător ar fi, ceea ce propun eu, fără să mă grăbesc, chiar cu o regretabilă întârziere, este ca prima soluţie, desigur, de avarie, să fie schimbarea Guvernului. Pur şi simplu! Am ajuns în situaţia în care orice schimbare de Guvern, indiferent cum se face şi indiferent prin cine se face, să fie de preferat. Iar explicaţia e cât se poate de simplă. Semnalez de mai mult timp faptul că românii şi-au pierdut încrederea în cei care conduc în acest moment statul. Iar încălcarea aproape ostentativă a celor mai elementare reguli de igienă publică este consecinţa unei fronde. Este modul în care cetăţenii reacţionează în raport cu autorităţi în care nu mai au niciun fel de încredere. Cetăţeanul de rând nu mai are încredere nici atunci când restricţiile sunt raţionale, pentru că în prealabil au existat numeroase restricţii de neînţeles şi impuse cu brutalitate, în dispreţ total faţă de drepturi şi libertăţi. Când un părinte îşi pierde autoritatea, se întâmplă frecvent ca minorii să se îndrepte către alte persoane din proximitate şi să aibă mai multă încredere într-o rudă oarecare sau într-un vecin. Este modul în care un copil îşi sancţioneză părinţii, care nu au ştiut să păstreze controlul şi care şi-au impus autoritatea nu cu forţa argumentelor, ci cu palme la fund şi peste cap. Procesul este asemănător şi în cazul comunităţilor umane. În acest moment, orice alt Guvern e mai bun.
Evident, nu toate autorităţile pot fi schimbate. Poate că din ce în ce mai mulţi români şi-au pierdut încrederea în Klaus Iohannis. Dar preşedintele este mai greu de schimbat. Prin urmare, el mai are o şansă de a recâştiga încrederea pierdută. În schimb, Executivul nu are nicio şansă. Orice alt Cabinet, indiferent din cine ar fi alcătuit, indiferent cât de abuziv ar fi desemnat, indiferent cât de incompetent s-ar dovedi, este pentru moment mai bun decât ceea ce avem. Pentru că un nou Guvern înseamnă o şansă, fie ea oricât de mică, dar totuşi o şansă, ca românii să aibă din nou încredere în autorităţi şi să treacă nesiliţi de nimeni, pur şi simplu din convingere, la respectarea unor reguli minime sanitare, cum ar fi de pildă distanţarea. Pe care eu unul nu am denumit-o niciodată distanţare socială, pentru că este o distanţare sanitară. Dacă se renunţă - şi e bine că se renunţă - la noi relaxări, restricţiile care rămân nu vor fi în niciun caz respectate de cetăţeni, atâta timp cât sunt gestionate de acelaşi Guvern pe care ei nu mai dau doi bani.
Această componentă psihologică, acest raport dintre încredere şi neîncredere este esenţial într-o situaţie de criză. Iar criza revenirii la cote chiar mai mari decât au existat a pandemiei, precum şi criza generată de o economie mondială care se prăbuşeşte şi care va antrena şi prăbuşirea economiei României, le impun celor care au un minim instinct de conservare să se unească, să devină solidari, să fie capabili de sacrificiu şi să ia toate măsurile pentru a diminua catastrofa. Acest instinct de conservare, acest sentiment de solidaritate, până la urmă acest reflex de a-l trage de mânecă pe cel din apropierea ta şi de a-i spune că greşeşte şi de a-i oferi în mod convingător un sfat bun, nu poate fi generat niciodată în condiţiile în care echipajul şi-a pierdut cârma. Sub aspectul credibilităţii, nava numită România şi echipajul de pe ea au rămas în acest moment fără direcţie. Orice Guvern, altul de cât cel existent este mai bun! Cu cât mai repede, cu atât mai bine!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
