Editorial AMOS NEWS - Mecanismul debarcării lui Ludovic Orban
Piruetele liderului liberal se apropie de sfârşit. Cel mai interesat de debarcarea lui rapidă se arată a fi preşedintele Klaus Iohannis. În caz contrar, ştie că nu va mai avea Guvernul său, ci un Guvern al altora. În această operaţiune dificilă, Klaus Iohannis are doi aliaţi importanţi. Primul aliat este dispozitivul anti-Orban din interiorul PNL, al cărui vârf de lance este Rareş Bogdan. Al doilea aliat este în cealaltă extremă a spectrului politic, Partidul Social Democrat, cu vârf de lance Marcel Ciolacu.
De mai mult timp, în baza unor analize politice, dar şi a unor informaţii privilegiate, am prognozat faptul că Guvernul Orban doi şi jumătate, creat absolut conjunctural, va fi de scurtă durată, un fel de provizorat, o trambulină pentru ceea ce preşedintele Klaus Iohannis proiectează în continuare: o putere mai mare, aproape absolută, o creştere exponenţială a rolului de preşedinte-jucător pe care şi l-a proiectat! Între timp, situaţia politică s-a schimbat. Până la un punct, pandemia şi chiar criza economică l-au ajutat pe Iohannis să joace rolul pe care şi l-a propus. Apoi acrobaţia sa a devenit bizară. A continuat să-l interpreteze pe preşedintele-jucător, dar cu din ce în ce mai puţin aplomb. Pentru că dacă eşti preşedinte-jucător, răspunzi şi de rezultatul jocului. Iar rezultatul jocului e din ce în ce mai nesatisfăcător!
Din acest motiv, Iohannis trebuie să caute un ţap ispăşitor. Cel mai potrivit personaj pentru a juca acest rol este Ludovic Orban, pentru că el conduce Executivul. Iar Executivul e paratrăsnetul obligatoriu într-o asemenea situaţie. În plus, prin uriaşele greşeli făcute în managementul gestionării statului, Ludovic Orban îi oferă preşedintelui toate argumentele în acest sens. Pe de altă parte, în PNL s-a creat o masă critică anti-Orban. Zilele lui Ludovic Orban sunt numărate, pentru că orice întârziere afectează imaginea preşedintelui. Şi prejudiciază atât de grav Partidul Naţional Liberal încât ar putea constitui un impediment major în ceea ce priveşte rămânerea la putere a acestui partid. Despre care trebuie să ştie toată lumea că este un partid prezidenţial, în niciun caz un partid al unui lider.
Dar cum poate fi debarcat în timp util, până la alegerile parlamentare şi poate chiar până la alegerile locale Ludovic Orban? Indiferent câtă opoziţie internă există în PNL şi indiferent cât de puternic este alimentată de către preşedinte această opoziţie internă, nu partidul este cel care îl poate scoate de la Palatul Victoria pe Ludovic Orban. Teoretic, nici măcar dacă toţi parlamentarii PNL ar susţine o moţiune de cenzură împotriva acestuia, după modelul automoţiunii inventate de PSD împotriva Guvernului Grindeanu, liberalii nu-l pot debarca pe Orban fără introducerea în joc a unui actor major. Care este PSD. Fără voturile PSD, nu se poate întâmpla nimic şi este evident că e mai igienic ca iniţiatorul debarcării lui Orban să fie PSD. Nu Iohannis! Nu PNL!
Prin urmare, în mecanica acestei previzibile debarcări, preşedintele Klaus Iohannis este silit să se bazeze pe cooperarea lui Marcel Ciolacu. Acesta abia aşteaptă. La rândul său, Ciolacu se confruntă cu o importantă opoziţie internă. Cel mai important argument al acestei opoziţii interne şi care de altfel a prins în masa de activişti şi în electoratul propriu este că Marcel Ciolacu este colaboraţionist. Cu alte cuvinte, în mod netransparent, acesta este în conivenţă cu preşedintele Klaus Iohannis, căruia îi permite o marjă de mişcare extraconstituţională, făcându-i practic jocurile politice. Pentru Marcel Ciolacu, dorinţa preşedintelui de a-l debarca rapid pe Ludovic Orban este mană cerească. În felul acesta, interimarul de la PSD are posibilitatea să-şi contrazică contestatarii din interior, să le demonstreze că este intransigent şi că ezitările de până acum nu au fost rezultatul unor traiectorii de dronă, a unor comenzi din exterior, la care a fost silit să răspundă, ci al unor calcule politice sofisticate. Ciolacu va putea afirma că n-a făcut altceva decât să aştepte momentul oportun. Care, iată, soseşte! În plus, de această dată, pentru a nu mai putea fi învinuit de defetism, va face şi o propunere de candidat de premier în numele partidului. Informaţiile pe surse îl indică în acest sens pe Sorin Grindeanu, un fost lider PSD retras temporar din activitatea politică pentru a îndeplini o misiune administrativă. Odată declanşat acest mecanism, Marcel Ciolacu se poate spăla pe mâini.
La rândul său, preşedintele devine liber să propună ce premier doreşte. Pentru că pe sub masa de şah politic, în mod netransparent, s-a asigurat de cooperarea în acest sens a lui Marcel Ciolacu. Cine va fi acel premier? Din ce în ce mai insistent este lansat pe piaţa zvonurilor numele lui Rareş Bogdan. Este adevărat că acesta a devenit practic liderul informal al PNL, în ideea în care Ludovic Orban ar urma să fie debarcat de la Palatul Victoria. Din analiza mea însă reiese că acest proiect, plasat sub forma unor zvonuri insistente, este doar o perdea de fum. Rareş Bogdan este păstrat de preşedinte pe banca de rezerve, pentru un altfel de joc. Pentru ca, dintr-o mişcare ulterioară, să-l poată elimina pe Ludovic Orban şi de la vârful PNL, având drept argument eşecul acestuia repetat în poziţia de prim-ministru. În acel moment, Rareş Bogdan, bine încălzit, va fi alesul preşedintelui pentru poziţia de preşedinte al PNL. De altfel, şi ierarhic Rareş Bogdan este astfel poziţionat. Este în definitiv prim-vicepreşedintele partidului. În momentul în care Orban va fi forţat să demisioneze, probabil de o anchetă penală, care se apropie fulgerător de persoana sa sau va fi demis de către partid, în mod automat interimarul va fi Rareş Bogdan.
Dar cine este premierul vizat de Klaus Iohannis? Numele lui l-am mai pronunţat de câteva ori. El se numeşte Siegfried Mureşan. Acesta este în prezent cel mai apropiat român de nucleul puterii europene. Este cel mai apropiat român de primul cerc al puterii deţinute de Germania prin Angela Merkel. Sau de Angela Merkel prin Germania. Este un colaborator apreciat drept ideal de către cancelar şi automat de marea familie a popularilor europeni, în care Siegfried Mureşan joacă un rol-cheie. Fără niciun fel de echivoc, Siegfried Mureşan este mai aproape de interesele Germaniei decât de interesele României. Este candidatul ideal pentru funcţia de premier într-un stat perceput la Berlin drept colonie. În acelaşi timp, acesta îi poate asigura lui Klaus Iohannis şi stabilitate, dar şi condiţiile necesare pentru ca acesta să poată mima comportamentul unui preşedinte-jucător. În timp ce adevăratul preşedinte-jucător va acţiona discret din spate, de la vârful Cancelariei Berlinului.
Acesta este planul, în mod indiscutabil şi există toate premisele ca planul să fie îndeplinit. Pas cu pas. Doar o răsturnare spectaculoasă a raporturilor de forţă din interiorul PSD poate da peste cap acest proiect. De aceea mă aştept ca instituţiile de forţă subordonate preşedintelui să se lovească în perioada imediat următoare cu mult meşteşug, rând pe rând, de toţi adversarii lui Marcel Ciolacu. Jocul politic, dacă analizăm cu atenţie tabla de şah, devine din ce în ce mai sofisticat. Şi, în acelaşi timp, mai violent.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
