Editorial AMOS NEWS - Capete tatuate, şi pe bulevard, şi la Cotroceni!

Mai zilele trecute, m-am trezit în plin centru al Bucureştilor cu o pauză de o oră şi jumătate. Fără cafenele şi fără braserii deschise, nu mi-a mai rămas decît să mă delectez cu secvenţele Bulevardului Magheru. Anost şi ponosit! Nimic mai mult. Fără vuietul traficului, mai că ar fi semănat cu o călătorie prin fostul Cernobîl! Drept pentru care mi-am agăţat privirile numai pe feţele trecătorilor. Şi ei arată cum arată (în materie de îmbrăcăminte). Unii mai cenuşii, alţii mai ţipători. Pensionarii şi adulţii îmbrăcaţi ca ruşii, adolescenţii şi studenţii, copie la indigo a nebuniilor americane de pe Instagram. Cam asta este strada.

La un moment dat, nu mi-am mai putut lua ochii de la silueta unei domnişoare cum numai în România poţi vedea, mai ales la emisiunile de meteo. Televiziunile româneşti, bulevardiere şi prostite de-a binelea, se luptă între ele pentru cele mai lungi picioare şi pentru asistentele cu cea mai adâncă vale între sâni. Înaltă, subţire, cu păr lung, domnişoara făcea parte din categoria rarităţilor care duc faima româncelor la actorii şi fotbaliştii euro-atlantici. Ce mai, o beleţe cu mers provocator, cu glezne subţiri ţâşnind ca focul din nişte pantofi sport cu talpa groasă şi translucidă, turnată sub forma unor cârnăciori cabanos împletiţi meşteşugit. Să-i mănânci tălpile sau să le pui la fiert, nu altceva! Cât de frumosă era domnişoara, abia îşi târa minunăţiile de catalige din cauza pantofilor ce păreau cu trei-patru numere mai mari decât delicatele-i picioruşe. "Adidaşii" ca "adidaşii” (pe care mai scria cu litere de o şchioapă şi numele casei de modă), dar când a trecut pe lângă mine şi am întors capul după dânsa ca să-mi arunc o privire de adio, ce văd? Pe amândouă gleznele duduii, sub pantalonul cu elastan, mulat ca o garnitură, scria ceva cu albastru.

- Ia te uită, ce duduia naibii! Tot ce-a citit şi a scris la viaţa ei, şi-a trecut pe picioare! Să ţină minte sau s-o recunoască iubitul în întunericul discotecii!

Om vesel şi scăpat de prejudecăţi, am făcut stânga-mprejur şi m-am avântat pe urmele provocatoarei bibliotecii umblătoare. Ce paşi, ce mers, ce legănări!... Mărturisesc că, în preama ei, Bucureştii mi se păreau luminoşi şi provocatori. Nu degeaba şi-au tocat unii averile pe aici, au făcut şi puşcărie şi şi-au nenorocit viaţa prin România! În mica mea escapadă am renunţat la scrisul pe tricou, la eticheta din piele a pantalonilor şi la marca poşetei, imprimată pe o plăcuţă strălucitoare de crom. Ce inscripţie poate fi trecută pe gleznele unei dudui cu un compas apreciabil, cu căştile pe urechi şi cu nişte ochelari de soare mari ca frunzele de dovleac? Sunteţi curioşi, nu-i aşa? În locul ei, ce v-aţi fi scris pe braţ? Sau pe piept? Dar pe spate sau pe burtă? Versuri? Pasaje din Biblie? O propoziţie din Constituţia Americii sau a României? Un citat din Cicero? Un banc sau o înjurătură? Mesajul era destul de banal. Pe stângul scria:

- Fraierii le citesc!

Iar pe dreptul:

- Deştepţii le mângâie!

Aici mi s-a terminat benzina curiozităţii. Parcă era un banc sau un slogan tâmpit, scris cu graffiti pe zidul Universităţii. Am zâmbit îngăduitor, cu gândul la câţi ani o despart de apariţia varicelor şi la disperarea care o va cuprinde când va încerca să-şi şteargă provocatoarea lozincă. Cu gândul la această scriere fără minte, am ajuns să mă întreb dacă nu cumva domnişoara care se topea în mulţime spre Magazinul Unirea mai are ceva înscris pe burtică sau pe fese, pe coapse sau pe umeri. Poate are un vers şi în jurul buricului, mi-am zis eu cu gîndul la originile tatuajului. Pentru cine nu ştie, tatuajul (atât de frecvent în filmele cu amer-indieni) vine de fapt din gândirea sălbatică şi reprezenta o formă de legătură a omului cu universul. La femei, tatuajul avea şi rol decorativ, dar şi de fecunditate. Petru Caraman susţinea prin anii 1970 că fata împăratului din basmele româneşti, cea care este descrisă cu soarele în frunte şi cu stelele pe umeri, ar reprezenta o imagine rămasă din tatuajul omului străvechi.

Greu de spus ce rol va fi jucat tatuajul în gândirea săbatică. După toate analizele etnologilor, podoabele alcătuite din metale, oase, pietre sau din lemn şi piele, pe lângă rolul decorativ, ar fi jucat şi un rol magic în sporirea fecundităţii feminine, dar şi de protecţie în faţa forţelor malefice. Cum a ajuns şi câte schimbări de semnificaţie a suportat până la tancul de pe braţul soldatului român, până la ancora de pe antebraţul puşcăriaşulului sau până la inima străpunsă de săgeată a îndrăgostitului care a uitat numele celei pentru care s-a înfierat singur? Nu ştiu ce rol au pantofii sport ca nişte cărămizi şi cu tălpi ca de şenilă sau de cârnaţi de glicerină, după cum nu înţeleg de unde această industrie nebună a inscripţionării şi mutilării corpului cu tot felul de desene şi caricaturi, de scene sofisticate sau de nume şi simboluri macabre. O modă în care modestele pretenţii artistice fascinează şi cuceresc prostia şi naivitatea şi le transformă în afacere şi în etichetă de macho sau de starletă.

Nu ştiu câţi adulţi, mai ales părinţi de adolescenţi şi de tineri, vor fi izbutit să ducă pînă la capăt o discuţie despre tatuaje. De regulă, capetele tatuate sunt mai goale decât cele nescrise. Deştepţii nu au bagajul intelectual la vedere. Îl ţin sub scăfărlie, nu pe umeri sau pe ceafă! Argumentele celor tineri, reduse de obicei numai la două - artă şi libertate - nu rezistă nici până la baie, unde înscrisurile mai simple dispar şi după primul săpun. Să vină vremea celor care scriu opera numai pe pielea lor? Să vină peste noi academicienii făcuţi pe Facebook şi cu inele în nas şi cu leduri pe frunte şi la buricele degetelor? Trăznite vremuri ne mai aşteaptă!

Post Scriptum: Faimoasa întâlnire de la Cotroceni privind împrumutul de 30 de miliarde de euro şi încheiată cu refuzul categoric al lui Mugur Isărescu ar fi avut şi o continuare. Rămaşi fără guvernator în încăperea cu microfoane, cele trei minţi luminate ale poporului ajuns în rahat s-ar fi întrebat:

- Ce facem?

Şi cel mai înţelept ar fi zis:

- Îi scoatem dosarul!

Şi de îndată au fost mobilizaţi toţi slujbaşii devotaţi sistemului, de la "acoperiţi" la gradaţi, de la CNSAS la TVR şi până la trompeţii de pe site-uri şi din televiziuni. Discuţia a continuat şi pe un alt subiect:

- Pe cine punem?

Şi cele trei luminăţii întunecate ale României au zis:

- Pe Florin Georgescu, pentru că este acolo!

- Sau pe Lucian Isar, că ne sprijină şi SRI şi generalii din fosta Securitate şi toţi admiratorii şi iubiţii Alinei Gorghiu!

- Sau pe Stolojan, că ne ascultă!

- Domnu' preşedinte... Dar la mine nu v-aţi gândit?

Întrebarea ar fi fost pusă de al treilea, adică de Vasile Cîţu-Mîţu!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!