Editorial AMOS NEWS - Despre afaceri oneroase şi resurse ignorate
Un prieten cu ochi de business îmi vorbea, nu demult, despre cele câteva mii de proiecte neterminate aflate în proprietatea statului roman şi răsfirate pe tot teritoriul ţării noastre. Spitale, fabrici, poduri, drumuri şi căi ferate, hale şi structuri etc. După socoteala sa, ar fi aproape 30-40.000 de asemenea proiecte neterminate şi care, în mare parte, ar putea fi vândute. Un alt prieten, om cu un uriaş spirit practic şi gânduri de român patriot, între cei care străbat Romania în lung şi în lat, care pipăie Bărăganul ca pe o blană vegetală de preţ, aparţinând tuturor, îmi dă telefon să mă avertizeze în legătură cu cheltuielile nemernice ale guvernului şi ale primăriilor, cu tot felul de achiziţii trăznite, cu amenajări de spitale de rezervă (zise "de sprijin") pentru combaterea pandemiei COVID-19. Echipamente luate la grămadă, materiale sanitare, aparate şi modernizări de spitale care nu fac decât să mărească numărul celor neterminate şi nefolosite, în vreme ce peste o sută de unităţi militare zac în paragină.
De ce nu ne îndreptăm atenţia asupra numărului enorm de unităţi militare abandonate după reformarea Armatei Române, proces început în 1997 şi destul de avansat după atâţia-atâţia ani de la aderarea României la NATO? Aproape că nu există oraş important în ţara noastră în care să nu se existe unităţi militare dezafectate, trecute la primării sau intrate în conservare ori pur şi simplu abandonate. Unele sunt clădiri istorice, aflate în patrimoniul architectural al României, altele doar construcţii din anii '50-'60 când comunismul îşi încorda muşchii pentru a înfrunta duşmanii capitalişti. După unele date, MApN ar fi dezafectat din 1997 şi până azi peste 142 de unităţi militare. Întreţinerea lor este discutabilă, dar abandonarea lor este mai riscantă. Pot fi devalizate în fiecare zi. De-a lungul anilor, multe dintre acestea au fost transferate autorităţilor locale împreună cu obligaţiile de întreţinere şi administrare.
Un exemplu este imobilul 641, Piaţa Libertăţii no. 5-7, fostă Comenduire a Garnizoanei Timişoara, clădire monument istoric din secolul XVIII. Aflată în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, clădirea a fost trecută, în 2019, de la MApN la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale în vederea înfiinţării Muzeului Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din decembrie 1989. Cazul Comenduirii Garnizoanei Timişoara, pe cale de a deveni muzeu, este unul fericit. Marea nenorocire cuprinde celelalte foste unităţi militare aflate în cătarea imobiliarilor, în procesele de restituire sau într-un abandon păgubos. "Este deja o discuţie filosofică purtată între Ministerul Apărării şi cel al Finanţelor. Noi le spunem că avem buget mic şi să ne lase să ni-l mai rotunjim prin vânzarea acestor imobile, însă ei ne flutură legile care arată că banii care ar rezulta în urma unor astfel de tranzacţii nu aparţin militarilor, ci trebuie să se întoarcă la bugetul de stat", a declarat, sub anonimat, un oficial din cadrul MApN, citat de un ziarist.
La un moment dat, au existat tentative de a folosi imobile din unităţile militare pentru decongestionarea penitenciarelor. N-a mers nici varianta aceasta! "Este o soluţie falsă că mâine putem muta deţinuţii acolo, necesită investiţii care, în mod normal, conform calculelor specialiştilor din sistemul penitenciar, ar dura circa 3 sau 4 ani pentru a reuşi să le ducem la standardul minim de cazare a deţinuţilor", a argumentat la un moment dat directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Este greu de spus câte dintre cazărmile părăsite de armată au ajuns într-un stadiu avansat de degradare şi câte sunt descrise astfel pentru a putea fi mai uşor adjudecate de imobiliari. Din 1997 şi până astăzi, terenurile şi clădirile unităţilor militare restructurate au fost vânate pentru proiecte imobiliare. Din păcate, politicienii români, indiferent de orientare şi mandat au vizat aceste valori numai pentru preluări, restituiri şi închirieri. Puţini ştiu că pe vremea ministrului Gabriel Oprea a fost redactat "Regulamentul proprietăţii imobiliare în Ministerul Apărării". Acesta datează din 12.09.2008. Ca toate operaţiunile să fie acoperite de hârtii, în decembrie, acelaşi an, generalul imobiliar ajuns ministru avea să semneze şi Ordinul nr. M. 109 din 15 decembrie 2011 pentru aprobarea Normelor privind închirierea unor imobile sau părţi din acestea, disponibile, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi în proprietatea publică a statului. De la aceste acte emise de MApN a început complicaţia. Unii au închiriat pe termen lung şi nu pot fi îndepărtaţi foarte uşor. Alţii au obţinut o poziţie prioritară şi aşteptă să-şi exercite şi opţiunea de cumpărare. Mulţi le folosesc fără să le pese de starea în care se află.
Bugetul sărac şi nevoia de spaţii publice pentru cultură, sănătate, educaţie şi viaţă comunitară readuc în atenţie aceste spaţii şi terenuri vânate de imobiliari. Acapararea acestor valori înseamnă doar continuarea procesului de jecmănire a bunurilor publice. Devalizarea începută în 1990 ar continua nestingherită sub alte umbrele pretins democratice şi fals patriotice, în vreme ce statul ar continua să cheltuie sume enorme pentru alte proiecte neterminate. Poate România declanşa o campanie de valorificare în interes public a acestor valori imobiliare? Nu ne rămâne decât să încercăm să strângem în "Cotidianul" date despre unităţile militare dezafectate, despre starea lor şi despre potenţialul social, economic şi cultural al acestora. Poate ne vom găsi aliaţi pentru transformarea lor, nu în afaceri veroase, ci în bunuri publice necesare ca aerul!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
