Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 aprilie 2026 14:17

LA ŢINTĂ: Blazon de Oraş Regal

Suntem mândri că trăim în prima capitală a statului feudal Ţara Românească. Mai nou, a primit şi titlul unic în România de Oraş Regal. Şi este firesc să ne umflăm muşchii în faţa altor locuitori din oraşe mult mai mari. Problema este dacă suntem capabili să-i lustruim blazonul cu aurul faptelor prezentului. Şi mă tem că aici avem carenţe mari. Pe care noi ne prefacem că nu le vedem, dar care sar în ochii străinilor ce ne vizitează. 

Am constatat asta vineri, la ceremonia militară oficială organizată cu ocazia plecării corpului expediţionar din Batalionului 33 Vânători de Munte în Afganistan. Oaspeţilor care voiau să ajungă pe platoul de la Biserica Sf. Nicolae Domnesc nu le-au scăpat, desigur, gunoaiele purtate de vânt pe la porţile oraşului, dar nici haitele de câini vagabonzi, retraşi din zonele centrale din cauza agitaţiei mulţimii şi maşinilor, ca să nu mai vorbim despre zgomotul deranjant pentru urechile lor sensibile, produs de fanfara militară. Şi nu le-a scăpat străinilor nici faptul că avem destule clădiri coşcovite prin centrul vechi şi că poţi da cu tunul după un coş de gunoi în afara uliţei principale, numite pretenţios bulevard, deşi este transformată într-o potecă de parcările fără de rost, dintre care nu lipsesc maşinile propuse vânzării. 

Colac peste pupăză, primarul şi viceprimarul municipiului au întârziat de la ceremonie şi a trebuit să asculte imnul pierduţi ca nişte anonimi în mulţime la un colţ de stradă. Unii dintre concitadini au remarcat deranjaţi că nu şi-au făcut cum trebuia datoria de gazde, că suferă de sindromul sfertului academic şi că au uitat că la armată totul trebuie să fie artă şi precizie. Să creadă cine-o vrea că au fost simple răutăţi! Oamenii care votează au început să remarce mai multe lucruri decât le-ar conveni dragilor noştri aleşi. A căror lipsă masivă n-a trecut neobservată. Din cei 19 consilieri locali, pe care ne aşteptam să-i vedem lângă primar şi viceprimar, argeşenii au identificat câţiva pierduţi printre rudele militarilor sau printre curioşi. Greu de spus dacă interesul autorităţilor locale ar fi fost altul în cazul în care ar fi venit şi preşedintele Iohannis, nu numai ministrul Duşa. Oricum, au venit aici, la timp, nişte oameni de la sute de kilometri şi gospodarii urbei noastre n-au reuşit să se achite de asemenea obligaţie având de parcurs câteva sute de metri. Halal respect faţă de punctualitatea nemţească proverbială a monarhilor noştri, care n-au întârziat la  momentele favorabile ale istoriei şi ne-au adus independenţa faţă de turci şi rotunjirea României Mari!

Eşalonat, 420 militari, printre care şi 9 femei, vor pleca la Kandahar, unde vor duce încă o dată numele Oraşului Regal în alt continent, unde îi vor auri blazonul cu faptele lor, despre care va afla o lume. Fie şi numai pentru că acei oameni în uniforme vor merge să înfrunte moartea într-o nouă misiune de pace, trebuiau respectaţi, pentru că răspund prezent întocmai şi la timp, când ţara are nevoie de ei, nu credeţi?... Mă opresc aici, înainte de a deveni poate prea dur şi, cine ştie, poate un pic nedrept. Şi vă las pe dvs., cititorii noştri, să judecaţi faptele, nu oamenii. Cât de drept puteţi...

Pin It