Editorial AMOS NEWS - Euronaivii se întorc de unde au plecat
Afirmaţia din titlu rămâne valabilă şi la propriu, şi la figurat. Uniunea Europeană, aşa cum a fost construită şi aşa cum a funcţionat până în prezent, şi-a dat arama pe faţă. Nici o mie de cuvinte nu mai valorează ceva în raport cu o ecuaţie extrem de simplă. Într-un moment de criză, România, cel de-al optulea stat ca pondere din UE în raport cu mărimea şi populaţia, primeşte un ajutor de la Bruxelles de 300 de ori mai mic decât Franţa. Franţa este ajutată cu 300 de miliarde de euro. României i se promite un singur miliard! Şi, pentru ca lucrurile să fie şi mai clare, să mai consemnăm o declaraţie a cancelarului Angela Merkel, conform căreia Germania va injecta pentru contracararea crizei economice mii de miliarde de euro şi va împrumuta 356 de miliarde de euro. Iar Austria declară oficial că, pentru a nu sărăci pe termen scurt, va angaja uriaşe împrumuturi pe termen lung. Bomboana pe coliva Uniunii Europene este însă chiar povestea dramatică a milioanelor de români dezrădăcinaţi.
Cifrele de mai sus ne lovesc literalmente pe obraz şi ne întrebăm cum este posibil? Cum este posibil ca, încă de la declanşarea crizei economice globale, care în mod implacabil va lovi cel mai puternic statele vulnerabile din Uniunea Europeană, nucleul puternic să uite cu desăvârşire solidaritatea pe care a clamat-o în ultimele decenii, să întoarcă spatele statelor considerate a face parte din al doilea şi al treilea cerc al puterii, să rechiziţioneze instantaneu toate bărcile de salvare şi să se avânte în larg, lăsând să plutească în derivă, în plină furtună, cochilia UE? Iată că este posibil. Şi iată că cinismul, egoismul feroce nici măcar nu mai este ascuns. Iată că nimeni nu se mai oboseşte să afişeze lozinci şi fraze demagogice. Cum va supravieţui România în ochiul ciclonului?
Îşi poate cineva imagina cât de profundă este drama celor câteva milioane de români, care au fost parte a celui mai mare exod de populaţie din istoria lumii, într-un interval de timp extrem de scurt şi în absenţa unui război pustiitor sau a unui cataclism natural? Sunt milioane de români care au ales să se dezrădăcineze. Care şi-au imaginat că pot profita de oportunitatea oferită de Uniunea Europeană, pentru a trăi şi a munci în condiţii mai onorabile decât cele oferite în ţara lor de origine. Milioane de dezrădăcinaţi, ai căror copii au urmat şcolile de la periferia marilor oraşe europene, încercând cu greu să se integreze unui alt mod de viaţă. Îşi imaginează cineva drama acestor oameni, care au fost primiţi cu braţele deschise în Vest, atâta timp cât acesta a avut nevoie de munca şi de inteligenţa lor, şi care azi primesc un şut în fund, la propriu şi la figurat, urmând să fie expediaţi înapoi, în Est? Ceea ce vedem este doar începutul. Această criză globală abia declanşată nu poate fi comparată cu cea din 2008, care a fost floare la ureche. Singurul termen de comparaţie posibil este cu marea criză economică de acum 90 de ani, pe care o ştim doar din cărţi, şi numai cei care le-au citit.
Statele europene se închid ermetic, ca nişte conserve. Îşi apără cu îndârjire avutul, proprietăţile, prezentul şi viitorul. Şi se debarasează de tot ce li se pare inutil! La capătul acestei mega-crize, vom vedea ce mai rămâne în picioare din faimoasa construcţie europeană...
Uniunea Europeană a avut şi încă mai are două dimensiuni: una practică şi una propagandistică. Dimensiunea practică este dată de nevoia unor state de a se extinde, practicând un imperialism disimulat, acoperit de propagandă. Imperialismul disimulat s-a tradus prin cucerirea fără luptă, fără cheltuieli, a unor uriaşe teritorii, care le-au adus o masă uriaşă de forţă de muncă ieftină, sclavii moderni ai secolului 20 şi 21, pieţe vaste de desfacere pentru produsele aflate mereu în exces ale unor economii care au duduit şi materii prime, extrase la preţuri de nimic din statele captive. Iar statele captive - şi asta este culmea acestui război modern extrem de perfid - s-au rugat literalmente să ajungă în această situaţie. S-au târât în genunchi şi au acceptat toate condiţiile puse pentru a face parte din marea familie europeană. Familie care, odată confruntată cu o criză severă, sacrifică cu cinism interesele respectivelor state.
Românii se întorc acasă! La început, vin cei care nu s-au putut acomoda în Europa, cei care nu s-au putut integra în vreun fel. Cei care au trăit de azi pe mâine, cei care au avut activităţi obscure, unele dubioase, şi care au fost până în prezent cât de cât toleraţi în comunităţile UE. Urmează sezonierii, "furnicile", oamenii care au muncit din greu, deseori "la negru", pentru a le asigura copiilor lor strictul necesar şi, eventual, un viitor mai bun. Când criza va lua amploare, vor fi ejectaţi din statele UE chiar şi românii care au crezut că se integrează profesional, social şi financiar în societăţile către care au migrat.
Economia lumii se contractă. Şi inevitabil se contractă puternic economia Uniunii Europene. De câte ori economiile se contractă, locurile de muncă devin mai puţine. Îşi pierd locurile de muncă până şi specialiştii de valoare. Pe cine va sacrifica doamna Merkel? Îi va sacrifica pe cetăţenii de origine germană? Sau îi va sacrifica pe alogeni? În ce ritm vor fi aruncaţi românii peste gard? Sau, mă rog, cu eleganţă germană, împinşi discret şi temeinic spre frontieră?
În anul de graţie 2020, proiectul Uniunii Europene a eşuat. Tot ceea ce va mai rămâne în final, atâta timp cât va mai rămâne, este Axa Berlin-Paris. Penultimul act al dispariţiei UE este disoluţia statelor din zona euro, care a şi început. Pentru că Germania a declarat răspicat că nu are nici cea mai mică intenţie de a susţine financiar, în baza solidarităţii UE, nici măcar statele din zona euro. Iar primul act al decesului vizează în mod direct statele non-euro, între care se află şi România...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
