Editorial AMOS NEWS - Marele eşec al proiectului Uniunii Europene
Niciunul dintre războaiele acestui secol, războaie care au generat uriaşe mase de refugiaţi, nu a fost declanşat de vreun stat din Balcani sau din Europa Centrală şi de Est. Niciunul dintre milionalele de refugiaţi nu şi-a pus traista în băţ şi a plecat în bejanie, din motive care ţin de interesele egoiste ale unor state ca Grecia, Bulgaria, România sau Ungaria. Niciunul dintre statele enumerate nu a profitat până la un punct de mâna ieftină de lucru furnizată de aceşti migranţi, pentru a-şi asigura propriul succes economic, după care a spus "Halt, de ajuns, noi nu mai primim migranţi, să primească alţii!". Şi iată că acum tocmai aceste state sunt cele aflate în prima linie şi într-un moment cu totul şi cu totul special, a unui asalt fără precedent în materie de migraţie.
Unul dintre examenele dure pe care le are de trecut Uniunea Europeană este răspunsul la uriaşa provocare a migraţiei. Sunt 3,5 milioane de refugiaţi de război, toate cazuri umanitare, care intenţionează să părăsească teritoriul mai puţin ospitalier al Turciei, stat NATO, dar nu şi stat al Uniunii Europene, pentru a se deplasa spre Vest. Ţintele finale sunt statele prospere din Uniunea Europeană, ceea ce noi numim "nucleul dur". Numai că acesta încearcă să abată viitura către cele de la periferia comunităţii. Solidaritatea este instantaneu pulverizată, iar umanitatea, trădată. Egoismul e rege!
Sunt 3,5 milioane de năpăstuiţi ai sorţii, refugiaţi în urma unor războaie în special din Siria, din Afganistan şi din Irak şi locaţi în prezent în Turcia, pe teritoriul singurului stat care s-a arătat dispus să-i primească într-un număr atât de mare. Dar Turcia singură nu poate rezista acestui uriaş val de oameni năpăstuiţi, care şi-au pierdut întreg avutul, oameni apăraţi de toate legile internaţionale, pentru că sunt refugiaţi de război. Persoane cărora, conform acestei legislaţii internaţionale cu caracter umanitar, niciun stat nu le poate refuza dreptul de azil. Nu Turcia este responsabilă pentru acest exod. Sau, în orice caz, nu doar Turcia. Întrucât ţinta acestor milioane de nefericiţi este Uniunea Europeană, responsabilă de soarta lor, ne place sau nu ne place, este această comunitate. Turcia este membru NATO, dar nu e membru UE. Acum este momentul să încercăm un răspuns la câteva întrebări-cheie: 1) De ce Turcia a decis să-şi deschidă graniţele, declanşând exodul către Uniunea Europeană a 3,5 milioane de persoane? 2) Care este responsabilitatea statelor din nucleul dur UE, a Europei primei viteze, şi care este responsabilitatea statelor considerate a se afla la periferia UE şi funcţionând cu o altă viteză? 3) De ce Germania doamnei Angela Merkel, care a dat în trecut tonul acestui exod, tace şi se face că plouă? Să o luăm pe rând.
Pentru a-şi asigura liniştea, Uniunea Europeană, la iniţiativa Germaniei, care, fiind cea mai prosperă ţară din Uniunea Europeană, este şi principala ţintă a migraţiei, i-a promis Turciei, printr-un angajament ferm, o consistentă susţinere financiară, pentru ca aceasta să poată face faţă valurilor de migranţi şi să le poată asigura acestora condiţii minime de viaţă, menţinându-i pe cât posibil în interiorul graniţelor. Transformarea Turciei într-o ţară de azil pentru milioane de refugiaţi este o operaţiune extrem de costisitoare, dar care presupune nu numai cheltuirea de către ţara gazdă a unor sume uriaşe de bani, ci şi eforturi la fel de mari în plan logistic. Dar Berlinul nu s-a ţinut de cuvânt şi, urmând exemplul acestuia, nici alte state prospere din Uniunea Europeană nu au înţeles să facă sacrificile financiare necesare pentru ca Turcia lui Erdogan, un lider din ce în ce mai blamat de UE în ultimii ani, să poată face faţă acestei uriaşe provocări. Nu numai că Europa nu s-a ţinut de cuvânt faţă de Turcia în această chestiune a migranţilor, Europa de Vest a lucrat pervers. Când a avut nevoie de migranţi, în urmă cu mai mulţi ani, doamna Angela Merkel şi-a deschis larg braţele şi a primit, e drept, selectiv, valuri succesive de oameni - se pare că s-a ajuns la un milion de persoane - cu care şi-a acoperit deficitul de forţă de muncă. După care Berlinul a închis robinetul şi a aşteptat ca restul de milioane de refugiaţi, unii rude ale celor care astăzi sunt mână de lucru ieftină în Germania, să fie stopaţi în Turcia. În al doilea rând, e bine să ne reamintim că Turcia face parte dintre cei mai vechi candidaţi la Uniunea Europeană, statutul de membru al acesteia fiind mereu şi mereu, sub diferite pretexte, amânat, de cele mai multe ori, din raţiuni egoiste. Intrarea Turciei în Uniunea Europeană ar putea modifica dramatic, din perspectiva axei Berlin-Paris, raporturile interne de putere. Şi atunci, sub pretextul că Turcia nu ar îndeplini standardele minime, dar şi sub pretextul că aceasta este o ţară majoritar musulmană, Ankara a fost în mod consecvent ţinută în afara spaţiului UE, dar în permanenţă momită cu această perspectivă. În urmă cu câţiva ani a existat un complot politico-militar împotriva lui Erdogan, iar despre lovitura de stat preconizată, serviciile europene de informaţii, la fel ca şi serviciile secrete ale Statelor Unite, au fost informate în detaliu. Dar niciunul dintre oficialii statelor aliate NATO ale Turciei nu l-au avertizat pe Erdogan că urma să aibă loc o lovitură de stat, iar acesta urma să fie asasinat. Dimpotrivă. Invocând aşa-zisul set de valori ale lumii occidentale, în mod insistent şi nu suficient de discret, s-a încercat, în paralel, şi un fel de revoluţie îndreptată împotriva liderului turc. Erdogan a fost salvat practic de un telefon primit de la Putin, care l-a avertizat asupra modului în care se derula lovitura de stat şi i-a prezentat şi detaliile necesare pentru ca acesta să poată, în ceasul al 12-lea, să facă faţă acestei provocări majore. Şi cu toate acestea, Erdogan a rămas un partener NATO relativ consecvent şi loial şi iată, zilele trecute, a intrat într-un conflict deschis cu Moscova, care din păcate deschide un nou front în războiul sirian. Statele Unite au declarat fără prea multe ezitări că susţin Turcia în acest conflict, în timp ce Uniunea Europeană, condusă ferm de Merkel, asistată de Macron, ezită să-i acorde Turciei susţinerea necesară. Care, să fim bine înţeleşi, este mai mult de ordin moral.
Ei bine, tocmai acest complex de politici duplicitare, perfide chiar, ale nucleului dur din Uniunea Europeană, sunt cele care, în final, l-au determinat pe Erdogan să accepte ca valuri succesive de migranţi să părăsească teritoriul Turciei pentru a se îndrepta spre Europa. Şi ce face Europa în al 12-lea ceas? Ce face Europa împărăţită de cancelarul Merkel? Decide, cruciţi-vă, să-şi deplaseze reprezentanţii la frontiera balcanică, pentru a găsi soluţii de stopare sau de diminuare relativ paşnică a acestui asalt. De fapt, dacă citim printre rânduri, vom observa că Germania intenţionează ca, treptat, migranţii să fie descărcaţi pe teritoriul statelor din Sud-Estul Uniunii Europene. Dar cine cunoaşte cât de cât situaţia ştie că, sub acest asalt, Grecia se sufocă. Sunt insule din Grecia cu 10.000 de locuitori care, în perioada de vârf turistic, mai pot primi 20-30.000 de persoane, dar care în acest moment sunt invadate de 60-70.000 de migranţi. Grecii se luptă eroic să facă faţă acestei provocări, dar prea mult nu mai pot rezista. Vine rândul Bulgariei. Va veni cu certitudine şi rândul României. Apoi provocarea va merge mai departe spre Ungaria.
Când grupuri mici de persoane încearcă să ia cu asalt o frontieră de stat, graniţele pot fi cât de cât securizate. Când se depăşeşte o masă critică, nu mai e nimic de făcut! Vasele nu pot fi scufundate de către grăniceri, iar zecile, sutele, milioanele de familii cu copii mici nu pot fi exterminate, sub pretextul că-şi caută un refugiu legitim şi perfect legitimat de normele internaţionale. Un joc ambiguu, la fel de prost, a făcut şi face şi România. Conform Constituţiei, este strict interzisă primirea pe teritoriul României a unor grupuri compacte de persoane. România, conform Legii Fundamentale, nu poate accepta decât refugiaţi luaţi individual. Iniţial, preşedintele Klaus Iohannis a declarat ferm şi pe bună dreptate că România nu poate accepta cote de refugiaţi. A plecat la Bruxelles cu această declaraţie pe buze şi s-a întors cu decizia luată în sens contrar, aşa cum i-a cerut principalul lui protector, doamna Merkel. În paranteză fie spus, este la fel cu ceea ce s-a întâmplat zilele trecute, când nucleul dur al Uniunii Europene, introducând o chichiţă într-un regulament, le-a creat o gaură de peste 6 miliarde de euro transportatorilor români, beneficiarii fiind transportatorii din nucleul dur UE.
Cu asemenea politici egoiste, duplicitare, de tip imperialist, mascate sub forma unui aparent consens şi a unei false coeziuni, proiectul Uniunii Europene nu poate căpăta consistenţă, dimpotrivă. Mai devreme sau mai târziu se va dezintegra! Refuz să mai intru pe moment în detalii, pentru că această provocare este de fapt mult mai complexă decât am descris-o eu mai sus. Încercaţi singuri să puneţi în ecuaţie şi efectele epidemiei de coronavirus, care se poate transforma în pandemie, şi să anticipaţi cum va putea fi amplificat acest fenomen prin pătrunderea pe teritoriul european a unor grupuri din ce în ce mai consistente de migranţi. Iar în acest amestec exploziv mai introduceţi şi criza economică mondială, care este declanşată în mod implacabil. Iar la sfârşit întrebaţi-vă ce mai rămâne din marele proiect european.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
