LA ŢINTĂ: Democraţia contemplativă, pas spre dictatură
Mărturisesc că ziua de ieri a fost una tristă pentru mine. Şi a fost aşa din două motive. Primul este acela că n-am mai putut să-i urăm cu toţi colegii „La Mulţi Ani” prof. Al. Th. Ionescu. Din păcate, moartea ni l-a răpit acum câţiva ani şi în loc să-i sărbătorim ziua de naştere, îl comemorăm. Convins că Dumnezeu îi ia la sânul său pe cei mai buni dintre noi, nu mi-a rămas ieri decât să mă rog să-l odihnească în pace. Şi să-i ierte păcatele. Căci nu e om fără de păcat - spune la cartea sfântă. Şi am mai fost trist când am văzut sala de consiliu de la primărie goală. Mă aşteptam să fie cel puţin o mână de concitadini interesaţi de bugetul pe care-l vor vota aleşii urbei în şedinţa de joi. Am fost dezamăgit pentru că după atâţia ani de presă în care am auzit fel şi fel de plângeri de la cetăţeni, m-am convins că majoritatea preferă să-şi ofere dreptul de a se plânge când nu se mai poate face mare lucru. Personal sunt convins că pe fiecare stradă din acest oraş pot exista probleme. Şi nu-mi pot explica de ce persoanele afectate nu vin să li se plângă edililor de ele şi preferă presa. După ce s-a întâmplat la turul doi de la alegerile prezidenţiale de anul trecut, eram tentat să cred că lumea a cam început să priceapă nişte adevăruri. Începusem să calc pe calea optimismului, dar mă tem că am pornit cu stângul...
Să mă explic. În mintea mea, democraţia este participativă, nu contemplativă. Puterea poporului nu se poate exercita prin telepatie. Cine susţine aşa ceva, ori e prost, ori are ceva interese ascunse. Dovadă este haosul în care trăim acum, care nu putea apărea dacă nu se lăsau lucrurile să scape de sub control. Aşa s-a ajuns la toate blestemăţiile cercetate acum. Omului de rând i s-a acrit de toate scandalurile şi hoţiile pe care le vede puse pe tarabă de mijloacele mass-media. Şi ceea ce este de-a dreptul alarmant este faptul că aud tot mai des că avem nevoie de dictatură. Şi foarte periculos este faptul că nu se pomeneşte despre dictatura legii. Nostalgia este după dictatura unei anumite persoane. Asta poate şi pentru că e mai simplu să-l înjuri pe Ceauşescu, pe Iliescu sau pe Băsescu, decât pe un Păcate-Amărâte despre care habar n-ai cu cine fură, cu cine împarte (banii şi patul) şi cu cine negociază pedeapsa minimă, ca să închidă gura proştilor. Oamenii de rând sau cei de bun simţ se ţin - în general - de o parte, pentru a nu intra în troaca porcilor. Entuziasmul din primele zile ale lui 1990 a fost spart de bâtele de la mineriadele democraţiei iliesciene, care tindea spre o caricatură de despotism luminat neocomunist. Chinezăria asta doctrinară au pus-o în practică politicienii noului val, dintre care cei mai mulţi rup acum uşile pe la DNA. Vom vedea ce rezultate va da redeschiderea dosarelor mineriadelor şi cât vor folosi ele cauzei adevăratei democraţii. Care democraţie costă al naibii de mult, tocmai pentru că trebuie să închidă mai multe guri flămânde decât dictatura, în care unul mai drăcos taie şi spânzură hrănindu-şi curtea, până când e pus la zid.
Revenind la fondul problemei, am regretat absenţa cetăţenilor de la dezbaterea bugetului de ieri. Dar m-am consolat cu gândul că poate toţi cei interesaţi s-au informat de pe internet asupra modului în care se vor cheltui banii şi au fost mulţumiţi. Dacă n-au făcut-o şi vor veni să se plângă joi sau apoi, o vor face doar de amorul artei. Dar nu mai e problema mea, astăzi este altă zi şi nu mai vreau să fiu trist. Întâmplarea face ca un bun prieten al regretatului senior editor al ziarului nostru, Al. Th. Ionescu, jr. Nichita Sandu, să-şi sărbătorească astăzi împlinirea unei frumoase vârste a maturităţii. Pentru domnia sa şi pentru familie, numai urări de bine, sănătate şi bucuria unor noi realizări, ca şi pentru toţi argeşenii care atunci când alunecă pe gheaţa de pe trotuare, privesc cu speranţă spre primăvară...
