PUNCTUL PE Y - Ferma animalelor politice
Se spune despre acele persoane care au vână şi se manifestă plenar că sunt veritabile "animale politice". Că au ceva în gena lor care le face să fie superioare celor "făcute". Din păcate, în menajeria politică naţională, asemenea exemplare pot fi numărate pe degete şi cel puţin două s-au manifestat ca atare. Este vorba despre preşedinţii Iliescu şi Băsescu. Nu ştiu în ce măsură urmaşul lor actual ar putea fi catalogat în acest fel, mai ales după o hibernare de aproape cinci ani în care nu şi-a manifestat altceva decât preferinţa pentru confortul personal şi onoruri. Apropierea celui de al doilea mandat a părut însă să îl deştepte, lăsând să transpară un surogat de filosofie personală.
Klaus Iohannis nu poate fi bănuit de intelectualism subţire. El este mai degrabă un tip pragmatic, care în timpul liber a preferat să pună gresie în baie, mai degrabă decât să şi-l irosească în lecturi. Poate că, pe bună dreptate, unii, răuvoitori, îl suspectează că ar fi scris mai mult decât a citit. Cu toate acestea stau şi mă întreb dacă din bibliografia sa personală a făcut parte şi fabula politică a lui Orwell - "Ferma animalelor". Pentru că direct din aceasta pare să se fi desprins discursul său politic actual, derulat sub semnul celebru al dictonului "patru picioare bun, două picioare rău".
Cele "patru picioare" aparţin categoriei enunţate prin pronumele posesiv "meu": partidul meu, guvernul meu, serviciile mele, magistraţii mei. Toţi aceştia se înscriu în categoria celor buni, valoroşi, demni de a face parte din universul său relaţional personal. Ceilalţi - "două picioare" - sunt cei răi, începând cu PSD, cu Dragnea, cu Dăncilă, cu Ciolacu şi cu toate galeria de personaje retrograde care nu are alt scop decât să pună beţe în roţile construcţiei unei "Românii normale", fără balastul stângii care o împiedică să îşi ocupe locul de drept în amfiteatrul dominant al dreptei europene.
Elocvente din acest punct de vedere sunt ideile exprimate în ultimul său discurs rostit cu prilejul căderii "guvernului său" printr-o moţiune de cenzură benefică, ce a deschis drumul pe care "partidul său" face primul pas spre alegerile anticipate şi spre dobândirea întregii puteri. Pentru Iohannis, tabloul moţiunii a pus faţă în faţă două categorii fundamentale. De o parte, cei cu "patru picioare": "Un guvern liberal, care vine cu foarte mult entuziasm, cu foarte multă energie, pe un val popular pozitiv confirmat de toate sondajele, un guvern care vrea să facă reforme, care să vină cu proiecte pentru autostrăzi, spitale, cu proiecte clare, un guvern care vrea să repună România în normalitate". De partea cealaltă, cei cu "două picioare": "O majoritate în esenţă pesedistă, supărată, frustrată că pierdut guvernarea, o majoritate care se opune cu tot ce are acestei încercări de a îmbunătăţi guvernarea". Din discursul politic Iohannis descifrează că "guvernul doreşte reforme, guvernul liberal doreşte să schimbe lucrurile în bine, să repare greşelile care s-au făcut în ultimii trei ani (?!), şi un PSD care se opune acestor reforme, din cauza căruia guvernul nu va mai putea continua reformele începute".
În această logică fabulistică, toate exemplarele dotate cu patru picioare sunt egale, cu excepţia unora care sunt mai egale decât celelalte: "liberalii săi", care vor puterea exclusivă, fără să se mai încurce cu alde userişti sau pemepişti care au fost buni doar pentru asaltul redutei pesediste la moţiune. Şi care, dacă vom face un nou recurs la textul orwellian, vor avea soarta calului muncitor pe care oligarhia suină îl trimite în cele din urmă la abator. Dacă, bineînţeles, electoratul va găsi de cuviinţă că merită, trebuie să ofere celor "patru picioare" mai egale decât altele întreaga putere...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
