PUNCTUL PE Y - Iohannis, între "statul de drept" şi "statul de dreapta"
S-ar părea că proiectul lui Iohannis merge uns şi nimic nu îi poate sta în cale! De doi ani încoace, se scaldă în "succesuri": de la europarlamentarele care i-au scos la lumină partidul, până la prezidenţiale, trecând prin moţiunea de cenzură care i-a permis, în sfârşit, să aibă un partid al său, chiar dacă minoritar, dar aflat la butoane. Profesorul din Sibiu care îşi anunţa programul încă din volumul de debut este acum în gata de a face pasul următor: cel decisiv! Discursul său de după moţiune anunţa triumfător că insuccesul (aparent) este, de fapt, motorul pasului hotărâtor: alegerile anticipate. Căderea Guvernului Orban era, aşadar, nu doar prevăzută, dar şi necesară, pentru a se putea merge mai departe spre cele două nominalizări respinse de Parlament şi spre dizolvarea acestuia. Aceasta este, în viziunea prezidenţială, calea edificării Statului de Drept. De fapt, al "statului de dreapta", în care stânga nu are ce să caute. Privind însă mai atent lucrurile, paşii despre care vorbeam nu mai sunt chiar atât de fermi. Din cele două variante luate în calcul - cea a moţiunii de cenzură şi cea demisiei premierului - a avut prioritate prima. Desigur, ar fi fost preferabilă o demisie voluntară, plină de demnitate, în locul unui "şut în fund" prin moţiune.
Practic, între ele n-ar fi trebuit să fie nicio deosebire pe fond, ambele având acelaşi obiectiv. Numai că o eroare tactică elementară riscă să schimbe complet traseul. Este vorba despre "lăcomia" legislativă a Guvernului, care a dorit să nu lase la voia întâmplării câteva obiective "de suflet", pe care le-a inclus între alte câteva cu caracter evident populist şi din care a creat un pachet voluminos de Ordonanţe de Urgenţă, adoptate după metoda iniţiată de pesedişti - la miezul nopţii, după telejurnalele de noapte şi închiderea ediţiilor ziarelor. Dacă Orban a intenţionat să facă o surpriză Parlamentului, aceasta a fost deplină. L-a surprins până şi pe Ponta, care pe când era premier a dat într-un întreg mandat 52 de O.U.G.-uri.
Cu pachetul de 25 de ordonanţe, Executivul dorea să guverneze în linişte până la dizolvarea legislativului, îndeplinindu-şi un set de obligaţii urgente faţă de sponsori şi parteneri din umbră. Efectul manevrei a fost însă unul contrar. Şi s-a văzut chiar în scorul moţiunii, care a primit mai multe voturi decât avea nevoie, inclusiv de la unii dintre cei care se angajaseră solemn să nu o voteze. Pe parcursul dezbaterilor, această manevră a constituit muniţia principală cu care pesediştii au tras în guvernul care reuşise în ultimul moment să justifice în acest fel motivul moţiunii. Chiar dacă ulterior, în felurite talk-show-uri partizane, liberalii au încercat să scoată în evidenţă ordonanţele "bune", cele "rele" au prevalat în percepţia publică a cărei balanţă a început să se încline în favoarea celor care acum, din postura de acuzatori, dezvăluiau dedesubturile privatizării sănătăţii şi a scutirii bancherilor de datorii (ordonanţă retrasă de fapt în ultimul moment). Pe acest fond, ceea ce a făcut bun Guvernul Orban în cele trei luni de funcţionare ale sale se estompează făcând loc suspiciunilor clasice faţă de o putere care acţionează în beneficiul propriu.
(O paranteză: încerc să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă unul dintre guvernele PSD ar fi pregătit o asemenea lovitură: a doua zi cu siguranţă că Piaţa Victoriei ar fi vuit de indignarea protestatarilor, între care s-ar fi aflat, cu siguranţă, liderul cu geacă roşie antiglonţ).
Vorbeam în debut despre proiectul de succes al lui Iohannis, căruia până acum i-au ieşit toate pasienţele. Nimeni nu ar trebui să-şi facă iluzia că acestea s-au datorat exclusiv inteligenţei şi abilităţii politice a şefului statului şi partidului său. Acesta îşi împarte victoriile cu incompetenţa şi rudimentele de inteligenţă ale actualei galerii de lideri ai PSD, cu siguranţă cea mai slabă din întreaga istorie a partidului. O pleiadă de politicieni "făcuţi", de nivel cel mult judeţean, cu pregătire teoretică obţinută pe la universităţi private din provincie, în cursuri la distanţă, şi cu suplimente postuniversitare de la Servicii sau de la "academiile" lui Oprea.
De aceea, într-un moment presupus favorabil ca acesta, PSD nu poate exploata succesul moţiunii. Propunerea lui Ponta de a-l utiliza pe Pricopie a fost primită de Iohannis ca o glumă bună, iar ea face parte din acea categorie eterogenă de candidaţi pe care acelaşi Ponta a mai folosit-o, cu succesul cunoscut, în cazul lui Mircea Diaconu. Cu toate căderea lui Orban în picioare şi cu pasul înainte al lui Iohannis, jocurile nu pot fi considerate definitiv făcute!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
