Editorial LA ŢINTĂ - Liniştea dinaintea furtunii electorale, în legislativul municipal

Cam aşa se poate caracteriza ceea ce s-a petrecut în prima şedinţă a Consiliului Local Curtea de Argeş din acest an. V-am informat că aceasta a curs atât de lin încât pe unii dintre aleşii noştri i-a apucat căscatul. Greu de spus dacă erau doar plictisiţi, obosiţi după nişte sărbătoriri prelungite, dacă aveau siguranţa celor ce se ştiau cu sacii-n căruţă ori - pur şi simplu - resemnaţi. Spun asta deoarece chiar şi cei aflaţi la primul mandat de aleşi ai urbei au cel puţin capacitatea de a intui cum se fac cărţile pentru viitoarele liste de candidaţi. Iar dacă mai sunt şi raţionali, şi-au analizat prestaţiile din anii în care au contat prin activitatea depusă ori doar prin semnarea statelor de plată pentru indemnizaţii. Ceea ce, dacă nu sunt narcisişti până-n vârful bombeurilor de la pantofi, înţeleg că nu-i mai califică pentru un nou mandat de asistaţi social. Unii - săracii de ei - aparţin de partide care abia-şi mai trag sufletul şi aşteaptă fie să moară subit, fie să fie înghiţite de cele mai mari. Soarta lor politică depinde, deci, de bunăvoinţa noilor şefi... Alţii, mai isteţi, au reuşit să-şi creeze fundamentul necesar pentru a aborda exerciţiul electoral de la locale unde-şi propun să furnizeze marile surprize pentru protagonişti. "Peştii cei mari" ştiu ce au de făcut şi probabil că şi fac, pentru că simt şi ei presiunea timpului. Asta nu-i opreşte să accepte ca nişte sultani temenelele şi pupăturile pe papuci ale celor ce le fac curte, cu speranţa că vor fi miluiţi cu o sinecură. Cei deştepţi - şi prin zona asta e criză de proşti - îi lasă să spere fără să se angajeze cu cine ştie ce făgăduieli ce le-ar putea feşteli cinstea obrazului ceva mai târziu. Asta ca să nu mai zicem că adoră să fie priviţi ca nişte semizei!
Respectând tradiţia, cel puţin la ora actuală se poate spune că lupta pentru primărie se va da tot între PSD şi PNL. De o parte stă primarul în funcţie, Constantin Panţurescu, iar de cealaltă, viceprimarul din mandatul 2012-2016, Cristian Mitrofan. În perioada USL, cei doi au colaborat foarte bine, deoarece aveau vechi relaţii de amiciţie. Unii interpretează aparenţele în sensul că nici acum, când sunt adversari din punct de vedere politic, nu se calcă pe bombeuri. Dar adevărul se va dovedi în lupta pentru postul de primar, în care nu mai încap menajamentele. PSD a intrat în vrie după pierderea lui Liviu Dragnea şi acceptarea matriarhatului politic al Vioricăi Dăncilă impus de interesele marilor baroni. Cea mai puternică formaţiune politică după alegerile parlamentare din 2016 a pierdut guvernarea, dar şi alegerile prezidenţiale în favoarea liberalilor, pe care i-au instalat pe cai mari. Alianţa cu ALDE Tăriceanu s-a dovedit a fi falimentară, deoarece era de aşteptat să trădeze din nou. Retragerea sa de la guvernare a permis liberalilor să dea de pământ cu Guvernul Dăncilă şi să-l facă pe Ludovic Orban mare stăpân pe Palatul Victoria, păstrându-l pe Klaus Iohannis pentru încă 5 ani chiriaş la Palatul Cotroceni. Viorica Dăncilă a ajuns la cratiţă, iar colegii ei care au "săpat-o" caută cu disperare să limiteze proporţiile dezastrului politic provocat de implozie şi să păstreze ce le-a mai rămas din putere. PNL face însă jocurile şi, în ciuda unor gafe poate inerente, se află "la butoane". Şi trebuie să facă faţă valului de refugiaţi politici din partidele fostei puteri, dar şi pretenţiilor unor aliaţi de conjunctură, a căror fidelitate trebuie cumpărată la preţuri destul de ridicate, ce-i deranjează uneori şi pe membrii proprii. Compromisurile la care au fost siliţi au adus în funcţii de mare responsabilitate destui diletanţi ce-i concurează cu mare succes pe oamenii atât de înjuraţi din fosta guvernare. Şi le permit cârcotaşilor să constate că vechea lege a naturii, potrivit căreia "Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, ci totul se transformă!" este postulat politic în România. PNL ar "înghiţi" cu plăcere ALDE sau PMP, dar fără Călin Popescu Tăriceanu şi Traian Băsescu. Iar ceea ce s-a întâmplat în Argeş cu Simona Brătulescu şi cu Cornel Cătălin Bulf se constituie în dovezi irefutabile ale unei asemenea strategii, mai ales după ce Tăriceanu a ajuns în faţa unor organe de cercetare. Orban şi ai lui se chinuie să-şi întărească poziţia în Parlament şi să nu mai tremure de frica blocării programelor cu care vor să convingă poporul că merită să rămână unde sunt.
La Curtea de Argeş, ecoul luptelor de la Bucureşti se simte mai puţin. PSD şi PNL se vor lupta să cucerească oraşul şi, desigur, îşi au strategiile lor. Deocamdată duc un război ciudat, după cum s-a dovedit şi în şedinţa legislativului municipal din 28 ianuarie. Primarul Panţurescu şi-a schimbat atitudinea şi a apărut cu porumbelul păcii pe umăr şi cu ramura de măslin în mâna dreaptă. Dar a punctat inteligent cu prezentarea stadiului în care se află proiectele de dezvoltare pentru care împreună cu echipa sa a accesat finanţări în acest prim mandat. Care, la o analiză sumară, sunt mai valoroase şi mai numeroase decât a reuşit predecesorul Nicolae Diaconu în cele două succesive câştigate în perioada 2008-2016! De cealaltă parte, liberalii lui Cristian Mitrofan au răspuns cu aceeaşi doză de inteligenţă, conştienţi că în cazul în care ar câştiga primăria la alegerile din acest an, ar avea pe ce pune mâna. "Continuitatea" se prefigurează ca o deviză pentru viitoarea guvernare locală. Şi n-ar fi de mirare dacă ei ar prelua în programul cu care se vor prezenta în faţa electoratului unele dintre proiectele anunţate şi nerealizate deocamdată de către Panţurescu!... În acest timp, ceilalţi aleşi locali care nu făceau parte din taberele principale au fost transformaţi în chibiţi. Dar nu şi-au permis să se opună unor evidente interese ale comunităţii! Un lucru este clar: în viitorul legislativ municipal este posibil să nu mai intre unele partide precum ALDE, PAM sau UNPR. Greu de anticipat deocamdată unde vor ajunge Gheorghe Molea, Emelian Oreviceanu sau Bogdan Alexandru Dabija. La PAM, lucrurile s-au cam clarificat. Deocamdată Marius Deaconu pare acontat de PSD, ca şi Ion Şerban, în timp ce Ionel Păunescu îşi are drumul său, aşa că doar viitorul poate aduce clarificările aşteptate de unii sau de alţii. Nu este limpede nici ce se va întâmpla cu unii dintre consilierii locali pe care-i are încă PSD-ul. Aşa că liniştea de acum nu poate dura prea mult!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
