LA ŢINTĂ: România feliată de gratii
Cam aşa se împarte populaţia ţării în aceste vremuri: una dincolo de gratii, alta dincoace. Cruciada anticorupţie declanşată cu condamnabilă întârziere a făcut şi face şi victime colaterale. Cei care ies din birourile procurorilor se declară nevinovaţi şi victime ale răfuielilor politice. Noi, spectatorii, sau dacă vreţi chibiţii acestui joc cu miză mare inclusiv pentru ţară, trebuie să-i credem. Să-i credem pe toţi şi pe acuzatori şi pe acuzaţi. Pentru că, la urma urmei, dacă s-a furat cât se spune, noi suntem victimele colaterale. Banii ăia evaporaţi sau teleportaţi prin cine ştie ce conturi, dacă erau investiţi cum trebuie în ultimii 25 ani, alta era situaţia acum. V-aţi gândit vreodată câte guverne s-au perindat pe la cârma ţării din 1990 până în prezent?...Să ne amintim mai întâi numele premierilor: Petre Roman, Teodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu, Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu şi Victor Ponta. Dar, să nu-i neglijăm nici pe preşedinţii Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi, mai nou, Klaus Iohannis. Dacă premierii au avut pâinea şi cuţitul gospodăririi treburilor ţării în mânuţele lor, trebuie să-şi asume şi responsabilitatea modului în care au făcut-o. Alături de ei şi preşedinţii Iliescu şi Băsescu, pentru că toţi ştim că n-au fost nişte tipi care au vegetat la Palatul Cotroceni, ci au avut influenţe determinante asupra hotărârilor luate la Palatul Victoria. Dacă Emil Constantinescu poate fi criticat pentru pasivitate, în sarcina celorlalţi cad multe din frustrările noastre, ale celor care suntem azi terorizaţi de frica zilei de mâine. Despre Klaus Iohannis n-avem ce spune deocamdată, căci abia s-a instalat la Cotroceni şi poate că abia reuşeşte să se descurce prin labirintul spaţiilor de-acolo care, oricum, sunt mai complicate decât cele de la primăria din Sibiu. Iar faptul că nu se amestecă în răfuielile politice speculate inteligent de DNA în lupta anticorupţie, pledează deocamdată în favoarea sa.
Mărturisesc că pentru mine nu este o surpriză ceea ce se întâmplă acum. Ca tot omul, m-am convins că în viaţă totul se plăteşte şi socotesc absolut firesc să fie aşa. Primul lucru care mă deranjează este spectacolul mediatic făcut la uşile procurorilor sau ale instanţelor judecătoreşti. Pornind de la prezumţia de nevinovăţie, trebuie să acceptăm că pot apărea şi cazuri în care unii dintre cei acuzaţi astăzi să fie exoneraţi. După ce au fost văzuţi cu cătuşele la mâini, nu prea mai au viitor. Cine îi va despăgubi pentru faptul de a fi fost ostracizaţi ca nişte vinovaţi fără vină?... La fel, nu mi se pare normal şi corect ca acuzaţii să apară obsedant în mass-media şi să facă denunţuri publice sau să atace instituţii ale statului, ca să-şi apere pielea de acuzaţii de corupţie grea, în formă continuată - ca să nu spunem permanentă. Să ne oprim deocamdată aici, nu înainte de a nota că, făcându-mă purtătorul de cuvânt al multor oameni de rând, spun apăsat că ne-am dori mai degrabă să auzim că de la vinovaţii dovediţi şi condamnaţi s-au recuperat atâţia bani, cu care s-a creat un număr de locuri de muncă ori că s-a diminuat evaziunea fiscală, cu consecinţele benefice de rigoare. Dar nu, vedem numai proteste şi auzim înjurături din toate direcţiile. Asta ne-am dorit când l-am împuşcat pe Ceauşescu? Asta ne dorim acum, când ne-am scăpat şi de Băsescu?...
Este evident că tumora corupţiei a prins cam toate straturile societăţii, de la amărâtul care munceşte pe mâncare şi băutură, la negru, până la oamenii din palatele puterii dovedite a fi tot mai mafiotizate, câtă vreme un judecător al Curţii Constituţionale este pe cale să fie dus după gratii pentru fapte care nu-i fac cinste nici dumnealui, nici instituţiei. Asta ca să nu mai vorbim despre cohortele ministeriale, despre oamenii de afaceri şi politicieni care sunt deja în spatele uşilor închise sau care aşteaptă să ajungă acolo, pentru a primi meniurile speciale de la catering din mâinile gardienilor. Dincolo de gratii sunt două Românii - cea a borfaşilor de rând şi cea a elitei, cu gulere albe. Dincoace la fel: minoritatea celor care se tem că vor pierde total averile plasate la vedere după condamnarea hoţilor, dar care se consolează cu gândul că mai există speranţe, cât timp nu sunt le descoperite toate conturile şi, pe de altă parte, majoritatea celor care nu prea au după ce bea apă şi au ajuns în pragul disperării. Pericolul cel mare din partea acesteia din urmă poate veni, în momentul în care nu va mai putea fi controlată. Aşa că, guvernanţii - oricare ar fi ei - ar cam trebui să declanşeze o vastă operaţiune de îmbunătăţire a vieţii celor înrăiţi de nevoi...
