Editorial LA ŢINTĂ - "Totul pentru noi, mai nimic pentru ceilalţi!"
Aşa sună prima poruncă din crezul actualizat al puternicilor zilei din România noastră dragă. Pe meleagurile mioritice se susţine că politica determină cursul vieţii fiecărui muritor. Şi că ar fi cumva aiurea faţă de ţările cu adevărat civilizate, unde economicul este pe primul loc. Dar oricine are o minimă luciditate poate descoperi rapid diversiunea parşivă din spatele vorbelor. Pentru că tot marea finanţă, prin serviciile secrete, dictează cursul evenimentelor, mai ales în spaţii unde frustraţii denunţă existenţa unor state paralele. Şi asta pentru că banul rămâne "ochiul dracului" şi numai idioţii îi pot nega capacitatea de a corupe. Iar ca aliaţi are privilegii diverse, de la o slujbă ce-l poate plasa pe cel vizat, membri ai familiei, amante ş.a.m.d. în posturi de titulari în aristocraţia bugetară. Exemplele sunt atât de multe şi în viaţa cotidiană a fiecăruia dintre noi, încât citarea lor ar deveni plictisitoare pentru un popor care a început să le considere normale într-o ţară în care refuzul de a trăda sau de a lovi pe la spate poate fi considerat un păcat capital, de neiertat!
În 1989, România s-a lepădat formal de comunismul care-i secătuise valorile seculare pervertite. Să ne amintim numai despre disperarea cu care s-a agăţat burghezia comunistă second-hand, reprezentată de Ion Iliescu, de dreptul de a rămâne pe scena politică prin politrucii şi securiştii strecuraţi prin toate partidele. "Ce blestem pe ţara asta, Adriane, să fie nevoită să aleagă un preşedinte dintre doi foşti comunişti...", constata Băsescu - într-un puseu de sinceritate - la ultima confruntare electorală din 2004, cu Năstase. Şi oamenii l-au ales pe el, ca să-i "ardă" pe corupţi, iar adversarul care a ratat sinuciderea a ajuns după gratii, pentru ca acum să ne dea lecţii de moralitate politică. Dar cetăţenii de rând s-au trezit că timp de mai bine de un deceniu au fost puşi pe rugul lipsurilor într-un stat poliţienesc tot mai izolat pe plan internaţional. Democraţia noastră gândită de Iliescu să fie una originală este percepută în prezent de către cei nemulţumiţi drept neroadă, şleampătă şi nedreaptă. Cei ce şi-au pierdut şira spinării ori n-au ştiut vreodată c-o aveau, se împacă uşor cu gândul că "e bine, cât timp se poate şi mai rău". Dar într-un fel sau altul, fiecare ne plângem că suntem blestemaţi de soartă, fără a avea curajul de a recunoaşte că suntem victimele fricii, ale prostiei colective sau ale incapacităţii de a face distincţie între bine şi rău. Dar ne amăgim că suntem liberi ca păsările cerului când - de fapt - avem doar dreptul să murim visând la "pâinea noastră cea de toate zilele". Iar într-o palidă compensare resemnată, să uzăm de cel de a-i înjura cu năduf pe cei ce beneficiază la orice oră din zi sau din noapte de toate plăcerile vieţii, de la friptane, fructe de mare, cozonac ori tort ornat cu nelipsitele lumânări, de şampanie şi alte băuturi fine, başca de amante ce rup pământul, mânca-le-am coliva ca să facem loc celor ce-şi aşteaptă rândul!... Puţini dintre noi cunosc sau îndrăznesc să mediteze la spusele lui Emil Cioran, potrivit căruia "Libertatea este un principiu etic de esenţă demonică".
Primul tur al alegerilor prezidenţiale din acest an n-a spart rutina acelui păgubos "dolce far' niente" instaurat la cel mai înalt vîrf al puterii. Duminică seara i-am urmărit siderat pe Traian Băsescu şi pe Victor Ponta cum comentau antagonic rezultatele şi perspectivele ţării. Nivelul discuţiei controversate dintre cei doi foşti înalţi demnitari ai statului român a devenit, la un moment dat, de-a dreptul grobian, demn de mahalale, nu de palatele prin care s-au lăfăit la un moment dat. Ponta a scandalizat nu atât prin "împunsăturile" la Băsescu, ci prin atitudinea ireverenţioasă faţă de liderul PSD, Viorica Dăncilă, finalistă în cursa pentru Cotroceni, pe care a calificat-o drept proastă. Şi când te gândeşti că dumnealui visează să candideze în 2024 la şefia statului, parcă-ţi vine să te pierzi în lume, nu altceva... Şi asta cu atât mai mult cu cât nici Băsescu nu s-a lăsat mai prejos, căci l-a făcut porc pe Mirel Palada, fiindu-i insuportabile adevărurile pe care i le servise. Atunci am avut o dovadă de nerespins că foştii demnitari ai statului, care sunt lipsiţi de demnitate umană, vor totul pentru ei şi li se fâlfâie de noi, cei care muncim ca să le facem vieţile lor şi ale celor apropiaţi cât mai frumoase. Şi parcă nu e drept ca această stare de lucruri să se permanentizeze!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
