Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 04:51

EDITORIAL AMOS NEWS - Orban, guraliv ca Ponta

Ludovic Orban a început prost! Vrea să se laude că munceşte zi şi noapte, vrea să se vadă asta la televizor şi a preluat de la Victor Ponta păcatul de a vorbi în direct la TV în deschiderea şedinţelor de guvern. Mare brânză! Din două-trei explicaţii scapă cel puţin o prostie. N-are cine s-o mai dreagă din moment ce a spus-o primul-ministru. Eventual preşedintele României să iasă în faţa camerelor şi să spună că premierul nu prea ştie ce vorbeşte.
Ludovic Orban a chemat oamenii la 9 seara ca să pregătească organizarea deszăpezirii. Adică să vadă poporul că munceşte şi nu pleacă la Sibiu şi nici nu merge să danseze pe bulan. Se laudă ca un apucat cu câţi dă el afară şi că face scurtă la mână de la semnat demiteri. Riscul este să şi greşească şi să facă şi scurtă la gândire! E drept că alungarea Lilianei Mincă de la Ministerul Finanţelor este o operaţiune necesară. Cu alde asemenea personaje, PSD-ul şi-a mâncat din credibilitate. Cu numirea lui Mihnea Năstase pe post de consilier onorific, Viorica Dăncilă a vrut să-i mulţumească pentru sprijin lui Adrian Năstase, semnând o decizie care în loc să-i aducă beneficii, i-a adus încă un potop de înjurături. Dar să te lauzi cu datul afară, cu o operaţiune de asanare făcută pe criterii politice, nu pe baza unor evaluări profesionale, este totuşi o prostie, un abuz şi o atitudine de neam prost.
Asta se întâmplă şi în cazul prefecţilor. Ziua de joi a fost marcată de ameninţări la adresa acestora, de ştiri despre prefecţi şi subprefecţi bolnavi exact în focul alegerilor. Lăudăroşenia de popândău în faţa broaştelor pe care o practică Ludovic Orban este de prost augur. Prefecţii se tem că vor fi victimele acestei uneori necesare campanii de curăţenie a instituţiilor, alteori închipuite. Prefecţii numiţi de PSD sau de ALDE sunt daţi afară pentru a fi înlocuiţi de oamenii PNL. Numai că povestea este veche şi Ludovic Orban ştie că prefecţii sunt înalţi funcţionari ai statului şi nu pot fi daţi afară cu una, cu două. Au mai încercat şi alţi premieri să facă asta şi au pierdut! Prefecţii alungaţi au fost reîncadraţi şi ţinuţi ani la rînd pe salarii zdravene, fără să facă nimic. Asta numai pentru ca partidul ajuns la guvernare să-şi poată instala oamenii săi. Procedura este veche. Au practicat-o şi liberalii, şi PD-iştii, şi PSD-iştii la schimbări de guverne, producând o pagubă serioasă în bugetul de stat. Dar ce mai contează dacă se face loc alor noştri!...
În mai toate apariţiile televizate de miercuri şi de joi, Ludovic Orban a ţinut să se vadă. Adică să fie văzut şi remarcat. Nu a contat dacă exista ceva de comunicat. Ludovic Orban încă n-a aflat că, deşi are de la Dumnezeu o voce deosebită, care l-a ajutat în carieră, în materie de talent actoricesc este nul. Adică mai lipsit de talent decât orice beţiv pus pe flecăreală la cârciuma din colţ. Şi cu plăcerea de a se auzi fără a avea darul de a gândi, Ludovic Orban se dă în stambă repetând cu diverse prilejuri gaura financiară enormă, situaţia dramatică, marginea dezastrului pe care tocmai a sosit ca să ne salveze ţara. Efectele acestei glagorii politico-economice pesimiste, în loc să îi acopere nepriceperea, sărăcia de idei şi incapacitatea de a lua măsuri, abia ce le scoate în evidenţă. Actul de identitate al prostului poate fi citit în clipa în care el se consideră curat ca lacrima şi toată vina este numai a duşmanilor săi.
Ludovic Orban a început prost! Vorbeşte mult şi se dă de gol cât de găunos este, ce oameni slabi îl înconjoară şi ce glazură de îngâmfat îl acoperă!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It