EDITORIAL AMOS NEWS - Viorica Dăncilă, pe un singur ton
Am văzut-o pe Viorica Dăncilă mergând cu bicicleta spre o realizare a guvernului său. N-am reţinut denumirea şi importanţa obiectivului. Am reţinut doar mersul cu bicicleta, aşa cum n-am reţinut motivul pentru care Klaus Iohannis a călărit o bicicletă pentru a juca un rol într-o întâlnire întâmplătoare cu ziariştii în preajma Arcului de Triumf, regizată grosier de nişte mediocri. Este aceeaşi bicicletă, chiar dacă una a fost de damă, cealaltă pentru bărbaţi. Chiar nu pricep cum de amândoi nu au realizat că sunt implicaţi într-un truc ieftin de a construi o ştire şi de a transmite un mesaj pregătit de echipele de campanie.
Să-l lăsăm însă pe Klaus Iohannis în plata Domnului. Are destule servicii şi ţuţări politici care să-i poarte de grijă! Nedumerirea mea este că Viorica Dăncilă, intrată în cursă cu un handicap important, recurge la aceleaşi trucuri mici pentru a reface diferenţa. Viorica Dăncilă a jucat tenis de masă pentru a doua oară, de parcă ar candida pentru preşedinţia Comitetului Olimpic Român, nu pentru preşedinţia României. Mie unuia, campania prezidenţială a Vioricăi Dăncilă mi se pare monocordă. Întâmplările cu bicicleta şi cu tenisul abia scot în evidenţă acest lucru. Adică lipsa de imaginaţie a echipei sale de campanie. Dacă tot vorbim despre campanie şi despre publicul-ţintă, mă aşteptam ca Viorica Dăncilă să se întâlnească repetat şi spectaculos cu electoratul rural sau cu pensionarii din oraşele mici pe care PSD-ul l-a sprijinit în toată politica sa. Nu văd de ce s-ar duce Viorica Dăncilă în multinaţionalele pline cu tineri împachetaţi ca sardelele la mesele de calculator şi fluturând badge-urile de la gât ca semn al apartenenţei la o religie a inculturii. Aceştia ar huidui-o de la intrare sau ar refuza să participe la o întâlnire cu ea. La fel, nu văd de ce ar adopta formula cretină a lui Dan Barna de a oferi trecătorilor autografe. Feştila aceasta născută din partidele de intelligence se crede vedetă pentru că a apărut de câteva ori la televizor, o dată cu o poveste despre cum a fost recunoscut la o frizerie şi, după ce a tocat bani europeni cu inconştienţă, el este aşa de admirat încât poate oferi autografe.
Tristă imagine despre glorie şi succes! Sau ce viziune prostească asupra simpatiei şi respectului. Liberalii mai au în experienţa lor propagandistică împărţitul de flori la trecătorii care îi bagă în seamă. Nici asta n-ar merge în cazul candidatului PSD. Din păcate, mesajele Vioricăi Dăncilă poartă amprenta aceluiaşi stil monocord. Cu cât au majorat punctul de pensie, cu cât au crescut salariile, ce fonduri au primit localităţile defavorizate etc., de parcă am asista la un soi de bilanţ al unui contabil al României pe cale să iasă la pensie. Şi, de la capăt, în oraşul următor. Ce a făcut ea, ce a făcut PSD-ul! Şi ce mari prostii a pus la cale Guvernul Cioloş!
Mai nou, Viorica Dăncilă a împrumutat ceva din stilul lui Klaus Iohannis. A început să-i toace pe preşedinte şi pe liberali. Dar nu mărunt şi hotărât, la rădăcină, la legăturile şi la suportul din partea serviciilor secrete. Doar aşa, pe lângă, ca să nu se supere prea tare... Spre deosebire de acuzaţiile violente ale preşedintelui (inadmisibile într-o ţară europeană!), Viorica Dăncilă îi întoarce nişte acuzaţii pe post de mângâieri. Să zicem că este o doamnă şi nu coboară sub un anume standard. Pot să înţeleg asta. Dar nu pot accepta lipsa de viziune, de proiect, de ideal din discursul ei. Viorica Dăncilă, speriată de adversari şi de lucrături, nu are curajul să gândească viitorul pentru România şi nici să ne propună un proiect. Parcă s-ar teme de idei. Sărăcia asta în materie de viziune ţine de inhibiţie şi de sărăcia proiectului. Oamenii din preajma sa nu pricep că populaţia României nu poate fi redusă la punctul de pensie şi la majorarea de salarii. Ca să o susţină, ca să o urmeze, electoratul mai are nevoie de un strop de speranţă, de ceva în care să creadă, de o imagine frumoasă asupra viitorului. Adică de încredere în România. Or, tot discursul Vioricăi Dăncilă nu atinge asemenea corzi. E mai degrabă de inventar, de contabil, de om speriat sau incapabil să viseze pentru toţi. În parte, norocul Vioricăi Dăncilă vine de la faptul că şi Klaus Iohannis este la fel de uscat, de sec, de lipsit de creativitate şi fantezie, poate mai lipsit de patriotism decât arată dânsa. După părerea mea, Viorica Dăncilă mai are doar câteva zile ca să adauge un strop de speranţă şi de culoare românească la discursul său monocord. Dacă nu cumva este prea târziu!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
