Editorial LA ŢINTĂ - Pe calea pierzaniei...
"Cine-şi uită trecutul, n-are viitor!" Aceasta este o învăţătură din vechime, pe care n-o mai băgăm în seamă. Sau nu mai avem timp de asemenea nimicuri. Suntem obsedaţi de nevoia de a ne procura mijloacele materiale ale traiului de azi. Ziua ce urmează le pare multora dintre noi prea îndepărtată. S-ar zice că facem parte dintr-o generaţie pierdută şi noi, şi urmaşii noştri... Astfel de gânduri mă bântuiau când cortegiul cu osemintele Reginei Elena sosea la Mănăstirea Argeşului. Era în amurgul unei zile de post. Şi poate de asta nu s-au prea înghesuit poporenii să caşte gura la eveniment, alăturându-se oficialităţilor laice sau religioase. Evident că unii erau prezenţi din obligaţie, alţii din curiozitate. Asta pentru că auziseră la televizor sau citiseră prin ziare că fosta regină era considerată cândva o veritabilă "Mamă a Naţiunii". O mână de oameni a venit vineri s-o întâmpine pe suverana alungată de două ori din ţară - întâi de soţul infidel, care a încercat s-o îndepărteze şi de fiu, de cel ce avea să fie Regele Mihai şi apoi de comuniştii care au făcut ceva pe istoria noastră milenară şi au tras apa după Monarhie. Stalin a intuit că ne putea stăpâni mai bine punându-ne prostimea-n frunte, cum se tocmise el cu Churchill acum vreo 75 ani, printr-o înţelegere scrisă pe un şerveţel care nu avusese valoare de hârtie igienică. Tâlharii obţinuseră fiecare ce-şi doriseră, pe principiul "Totul pentru noi, nimic pentru ceilalţi". După 1989, copiii de suflet al lui Stalin l-au oprit cât au putut pe regele legiuit să revină la poporul lui. Şi abia într-un târziu i s-a făcut dreptate, atunci când erau siguri că nu le mai putea ameninţa cumva puterea pentru păstrarea căreia nicio ticăloşie nu li s-a părut de nerespins. Mai mult, au băgat dihonie şi în Casa Regală - dovadă ce s-a întâmplat cu fostul principe Nicolae. Iar Mihai şi-a lăsat ipotetic urmaş pe Margareta, un custode de coroană repudiat de poporul ce-o percepe ca avidă de putere ca oricare alt politician de pe malurile Dâmboviţei. Sau ca pe o acritură frustrată, cu nasul pe sus - dacă e să dăm valoarea cuvenită la toate cele ce s-au întâmplat vineri şi sâmbătă, la ceremoniile de reînhumare a osemintelor Reginei Elena. La Curtea de Argeş nu s-a strigat "Trăiască Margareta!", ci a fost omagiat nepotul de soră, Nicolae. Asta deşi este considerat de anturajul custodelui un "intrus" în apropierea augustelor persoane prezente lângă sicriul celei readuse în ţară după o veşnicie parcă... Şi al cărui drum, cortegiul funerar l-a refăcut peste ani pe cel al socrului, Ferdinand Întregitorul, închizând astfel cercul sacru al regalităţii în România.
Am constatat încă o dată că trăim într-o lume tot mai greu de înţeles de unii ca mine. Şi asta nu pentru că nişte progenituri politruce s-au afişat din nou ca mari monarhişti după ce cândva îl aşteptau pe Regele Mihai ca să-l bombardeze cu ouă. Ci pentru că n-am prea văzut vineri stramă de reprezentant al partidelor aşa-zis istorice, care cândva aşteptau mila suveranului să le nominalizeze reprezentantul ca premier. I-am înţeles pe undeva, deoarece Principesa Margareta nu s-ar deranja decât să le facă pe fereastra maşinii cu mâna goală, ca vineri seara, la Curtea de Argeş. Şocantă mi s-a părut - pe undeva - lipsa profesorilor de istorie, care aveau datoria să le spună elevilor cine-a fost Regina Elena, ce-a făcut ea pentru ţară şi de ce merită cinstire. Sau cel puţin să le explice că face parte din patrimoniul neamului, ciuntit de interesele străine, favorizate de dezinteresul nostru pe cale de generalizare.
Cât mai contează în ochii românilor de azi Casa Regală, care apare sfâşiată de dihonie, ca şi plebeea noastră clasă politică, e greu de apreciat. Mie mi se conturează tot mai clar un truism cu atât mai periculos cu cât este ignorat: ca popor am intrat pe calea pierzaniei, căci după ce ni s-a furat istoria, ne-am lăsat jefuiţi de sângele martirilor şi de bunurile agonisite cu obidită trudă; ne-am ticăloşit atât de mult încât suntem pe cale să ne pierdem definitiv şi credinţa strămoşilor, nu numai pământurile în care şi-au găsit pacea în somnul de veci. Pe vremea lor, oamenii adevăraţi îl urmau cu credinţă nestrămutată pe "unsul lui Dumnezeu"; acum, noi ne-am asumat blasfemia de a ne crede cei chemaţi să "ungem" cu mirul puterii absolute pe nişte "aceia" ce n-au milă nici de ţară, nici de noi! Am trecut prea uşor de la poezia pe care ne-o recita cândva bietul Mircea Budan - Dumnezeu să-l odihnească în pace! - "A fost odată telemea...", la alta, tot de actualitate, însă mai dureroasă: "A fost odată monarhie;/ Greu de crezut c-o să mai fie/ C-avem acum preşedinţie...". Apropo: cine-ar vrea ca în locul unuia ca Iohannis să vină Principesa Margareta?...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
