Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 05:34

Editorial LA ŢINTĂ - "Lăsaţi copiii să vină la meci!"

Recunosc de la bun început că am parafrazat un citat biblic. Dar n-a fost nici pe departe cu tentă blasfemiatoare. Pur şi simplu, n-am găsit cuvinte mai potrivite pentru ceea ce s-a întâmplat marţi seara la Arena Naţională. Acolo, selecţionata noastră a disputat un meci capital, la care spectatorii adulţi au fost interzişi. Şi asta pentru că pentru că a nu ştiu câta oară s-au comportat ca nişte troglodiţi, scandând lozinci rasiste şi nu numai. Au încălcat reglementările UEFA şi am fost din nou pedepsiţi. Forul european ne-a permis însă să aducem la stadion copii cu vârste de până la 14 ani. Nu ştiu dacă a fost o mobilizare de sorginte comunist-stahanovistă stalinistă sau de genul "Daciadelor" ceauşiste, dar în tribune au fost 29.854 de spectatori (!?!...). FRF se poate felicita că a reuşit să depăşească recordul mondial sârbesc stabilit luna trecută la un meci al echipei Partizan Belgrad contra AZ Alkmaar. S-au făcut eforturi deosebite şi la Arena Naţională au ajuns copii din toate colţurile ţării, mai puţin din două judeţe. Printre ei şi cei de la Corbi, duşi de inimosul primar-patriot Virgil Baciu. Pe care mulţi au de ce să-l invidieze pentru iniţiativele sale, dar mai ales pentru curajul de a-şi asuma responsabilitatea pentru 140 de copii duşi la Bucureşti. Ei bine, aceşti minunaţi copii ai noştri s-au comportat ca nişte spectatori civilizaţi, fiind monitorizaţi atenţi de adulţi - unu la fiecare grup de zece: au cântat Imnul României într-un cor impresionant, care le-a făcut multora piele de găină! Apoi, în ciuda orelor înaintate, au asigurat un fenomenal suport moral pentru jucătorii din teren până la finalul partidei. A fost o experienţă unică pentru cei mai mulţi dintre ei, mai ales cei care n-au prins o partidă grozavă şi ar fi putut să fie admonestaţi din tribună. Nu s-a întâmplat aşa, şi a fost o lecţie pe care copii au dat-o huliganilor care leapădă la poarta arenei educaţia şi se lasă purtaţi de porniri animalice străine de sport sau de fair-play. Acesta este marele câştig al acelui meci, al cărui rezultat este de natură să ne dezamăgească. Şi asta deoarece şansele noastre de calificare la Campionatul European de anul viitor au început să fie mai mult teoretice decât practice. Vom avea oare o nouă generaţie fotbalistică pierdută?...
Nu ştiu câţi dintre aceşti copii fantastici vor fi peste câţiva ani în teren, ca sportivi. Dar ei au primit o lecţie pe viu şi au dovedit mai multă maturitate decât adulţii, impunând respect şi oaspeţilor veniţi din fiordurile norvegiene. Care au fost iniţial foarte deranjaţi de îngăduinţa UEFA de a le permite accesul în tribune. De altfel, mai lipsit de fair-play a părut a fi antrenorul lor suedez, Lars Lagerbeck, care spunea că dacă va auzi scandări rasiste, va scoate jucătorii săi de pe teren. N-a fost pe-a lui, dar nici pe-a noastră! Comportament nepotrivit a avut şi selecţionerul nostru, Cosmin Contra. Acesta şi-a dat pe faţă lacunele educaţionale când l-a înjurat ca la uşa cortului pe Puşcaş, după ce a ratat penaltiul pe care ni-l făcuse cadou arbitrul scoţian Robert Madden. Bine că n-a fost auzit în vacarm de către micuţii spectatori!... Contra a avut o frumoasă carieră de jucător, a purtat tricoul naţionalei şi al mai multor echipe vestite din Occident. Dar marţi seara a scăpat nervii din frâu şi s-a lăsat purtat de valul unei furii primitive, de mahala. Dacă este să stăm strâmb şi să judecăm drept, nu pe Puşcaş trebuia să fie mânios sau "degrabă vărsătoriu de sânge" - vorba cronicarului din vechime - ci pe el însuşi. Şi asta deoarece rezultatul care-i pune postul în primejdie se datorează selecţiei pe care a făcut-o şi modului în care ştie să se impună în faţa jucătorilor convocaţi, dintre care mulţi dintre titulari n-au dat satisfacţie în mod repetat. Iar dacă el decisese ca un eventual penalti să fie executat de Stanciu, iar Puşcaş a confiscat mingea pe care a trimis-o slab, permiţându-i portarului Jarstein să respingă şutul, înseamnă că nu-i acordă respectul cuvenit. Iar şi asta ţine tot de educaţie şi de disciplina internă! În cazul în care Contra nu ştie să se facă ascultat de jucătorii săi, trebuie să aibă curajul de a aleage: pleacă el sau renunţă la indisciplinaţii pe care nu poate să-i stăpânească! Cu îngăduinţa dvs., a cititorilor, mi-aş permite să remarc faptul că la selecţionata U21, condusă de Mirel Rădoi, nu se întâmplă aşa ceva. Grupul pe care-l conduce, în ciuda faptului că a pierdut câteva nume mari, formează o familie şi se bate pentru victorie în fiecare meci, dându-ne nouă, suporterilor, speranţa că într-o zi va ajunge să conducă o nouă generaţie de aur.
Dacă e să fim corecţi până la capăt, trebuie să recunoaştem că nu meritam victoria. Norvegienii ne-au dominat majoritatea timpului şi au fost mai buni ca noi per total, deoarece formează cu adevărat o echipă sudată, condusă de un antrenor care a ridicat Islanda din nimic şi a făcut-o să performeze la Campionatul European din Franţa. Antrenorul nostru a venit la naţională având în CV o Cupă a României, iar secunzii lui nu prea au cu ce se lăuda în fotbalul mare. În aceste condiţii, cum să-l respecte Nistor, unul dintre cei mai în formă jucători din campionatul intern, ţinut pe margine în prostie pentru a favoriza fotbalişti care sunt ieşiţi din formă, au doar calitatea de salahori sau sunt favoriţii lui Contra?... N-aş vrea să fiu rău, dar jucători precum Benzar, Marin, Anton, Deac, Grozav ori Florin Andone nu prea au ce căuta în tricoul naţionalei la ora actuală. Nistor putea lumina jocul, astfel încât Mitriţă, pericolul nr. 1 pentru norvegieni fie şi pentru că a marcat golul nostru, să fi avut o eficienţă mai mare. Cosmin Contra a avut ca obiectiv calificarea la acest Euro, în care Bucureştiul va găzdui patru meciuri. I s-a dat destul timp după plecarea lui Daum ca să-şi facă o echipă, dar a mizat prea mult pe "bătrâni" capricioşi, care au stricat atmosfera în vestiar. S-a dovedit că Nedelcearu şi Rus pot să-i facă uitaţi pe Chiricheş şi Grigore, deci întinerirea lotului se impune. Însă ea trebuie făcută cu mare grijă, ca să nu afectăm şansele echipei lui Mirel Rădoi. Pe care l-a lipsit de Ianis Hagi, Florinel Coman ori Cicîldău, jucători care freacă banca de rezerve a echipei mari! Nu mai spun că Deac, chiar dacă s-a zbătut ca un peşte pe uscat, are o vârstă care-i încetineşte reacţiile, iar datele fizice nu-i permit să se lupte cu nişte uriaşi precum norvegienii sau suedezii. Dar asta încă e problema lui Cosmin Contra, care şi-a permis să ne mintă în faţă, analizând prost meciul, ca şi cum echipa lui ar fi fost la cârma jocului şi numai ghinionul a dus la această remiză ce pare să ne scoată din calculele realiste. Acum, pentru calificare, ar trebui să batem acasă Suedia şi să facem cel puţin un egal cu Spania, în deplasare. Perspectiva pare a fi însă de genul "Vise, taică!...".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It