Punctul pe Y - To be or not to be... Petrov!
Aproape trei decenii au trebuit să treacă pentru ca lui Traian Băsescu să i se recunoască calitatea de colaborator/informator al Securităţii. De cinci ori au trudit "colegii", în frunte cu Dinescu, Patapievici şi alţi câţiva corifei ai societăţii civile, lingând dosare şi negăsind nimic din care să reiasă că Traian Băsescu fusese ceea ce nimeni nu se îndoia: omul Securităţii! Chiar el le-a dat asigurări cercetătorilor că nu vor găsi vreo hârtie pe care să se afle semnătura sa în josul clasicei delaţiuni (ştia de ce). Şi aşa a şi fost! Într-o a şasea rundă, dintr-un suspect nou lot de dosare livrate de acelaşi SRI care declarase încheiat transferul integral către CNSAS al depozitului de documente secrete, la îndemnul şi cu sprijinul nemijlocit al celui care era pe atunci preşedinte, au fost depistate două note semnate "Petrov". Nu Băsescu. Un "Petrov" despre care chiar împricinatul a recunoscut că era pseudonimul pe care i-l atribuiseră băieţii de la C.I., structură despre care el, naivul, habar nu avea că făcea parte din Securitate. A aflat acest amănunt abia după Revoluţie, când şi-a încheiat colaborarea şi nu a mai considerat necesar să-şi complice existenţa cu astfel de amănunte.
Deci două biete note informative, între care una în care semnala organelor competente că unul dintre colegi (cel căruia, probabil, i-a luat locul) nu merită încrederea de a fi trimis în misiune pe vas. Şi care a rămas, bineînţeles, acasă! La Curtea de Apel, Băsescu este consternat că se poate da credit unor asemenea bazaconii. Că el, omul providenţial care a făcut procesul comunismului cu anticomunistul Tismăneanu, poate fi pus la stâlpul infamiei ca orice simplu turnător. Mai lipsea puţin şi vărsa şi nişte lacrimi, ca la defecţiunea lui "dragă Stolo". Un terchea-berchea al magistraturii, care a ajuns ditamai şef al Curţii Constituţionale dintr-un amărât de jurisconsult de întreprindere, şi care va rămâne în istorie prin inventarea calităţii de "şef al statului", inexistentă în Constituţie, şi prin celebra erată de la textul care a invalidat referendumul de demitere a lui Băsescu - Zegrean pe numele său - se bagă în seamă şi zice că fostul preşedinte ar putea suporta doar niscai consecinţe morale, nu şi penale de pe urma acestei decizii (dacă rămâne definitivă). De ce n-ar rămâne?... Ori să vorbeşti despre consecinţe morale în cazul personajului Băsescu este deja o impietate, după cum cel puţin o impietate ar fi să nu fie tras la răspundere măcar pentru falsul în declaraţii. Căci pe fals în declaraţii s-a clădit întreaga sa carieră politică. A declarat că n-a colaborat cu Securitatea şi când a candidat la preşedinţie şi acum, când a vrut să-şi încununeze cariera cu o insignă de europarlamentar care de la Bruxelles veghează în continuare interesele ţării. Este de-a dreptul o ironie a sorţii faptul că, dacă nu îl mâna orgoliul să facă un astfel de pas, ar fi scăpat poate definitiv de ştampila de "colaborator al Securităţii", pentru că nu s-ar mai fi ivit vreun alt prilej de răscolire a arhivelor, iar el putea să-şi crească nepoţii din postura de "tata mare om cinstit". N-a fost însă să fie...
Pe undeva, este un exemplu de justiţie imanentă. Am fi trăit cu sentimentul fals că, vreme de zece ani, destinele României au fost decise de o persoană care a avut tăria să nu facă pactul cu diavolul. Ori ar fi fost cu totul fals! Pentru că depistarea celor două delaţiuni va fi urmată, cu siguranţă, de altele, între care şi de un document care circulă deja, din care reiese că "Petrov", sau cum l-or mai fi chemat, primea bani de la Securitate pe chitanţele pe care le semna conştiincios, ca orice mercenar.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
