PUNCTUL PE Y - Cutremur urmat de tsunami
Cutremurul care a zguduit PSD şi ALDE a avut şi o urmare: tsunami-ul care l-a trimis pe Dragnea la puşcărie, după cum atât de mult şi-au dorit Iohannis şi acoliţii săi. Partidul de guvernământ se vede pus în felul acesta într-o situaţie care frizează dramatismul politic: îşi pierde şi întâietatea (teoretică) în încrederea electoratului, dar şi liderul autoritar. Prima urmare, înfrângerea ar putea fi contrabalansată de faptul că o moţiune de cenzură a opoziţiei ar putea fi contracarată de interesul puterii şi al aliaţilor săi de conjunctură de a rămâne în funcţii, iar o rundă de alegeri anticipate este eliminată din start de faptul că actualii membri ai Parlamentului, fie din opoziţie sau de la putere, nu doresc să-şi piardă odată cu privilegiile dintr-un an şi jumătate rămas, şi siguranţa unor realegeri pe care nu le-o poate garanta nimeni. Condamnarea lui Dragnea pune capăt unei adevărate vânători declanşate de statul paralel, la precedentul referendum, în care a fost acuzat că trimitea oameni la vot, până la cel actual în care s-a aflat în situaţia paradoxală de a descuraja participarea. O carieră politică între două referendumuri şi - s-ar mai putea spune - o condamnare căutată cu lumânarea de executanţii statului paralel al lui Băsescu şi continuatorii lor din "statul de drept" al lui Iohannis.
Ieşirea brutală din scenă a liderului PSD dezvăluie seceta de cadre din jurul său. Încă de la preluarea puterii în partid nu s-a afirmat cu adevărat un "număr doi", iar cei care tindeau spre o astfel de calitate au fost executaţi politic cu promptitudine. Iar odată cu seceta s-a declanşat şi bătălia pentru ocuparea locului lăsat gol, pentru care fiecare se luptă pe cont propriu, deoarece nu s-au putut format şi consolida grupuri de interese. Deocamdată doamna Dăncilă, care este şi preşedinte executiv în exerciţiu, a preluat comanda, dar nu se ştie cum va putea păstra şi controlul, mai ales în condiţiile asalturilor permanente ale formaţiunilor câştigătoare, care îşi închipuie că odată cu paşaportul pentru Bruxelles au obţinut şi dreptul de a se aşeza la masa credală a moştenirii pesedisto-aldiste.
Într-un stat cu adevărat de drept, nu ca acela din mintea lui Iohannis, europarlamentarele ar trebui să fie ceea ce sunt: un episod pe drumul accidentat al democraţiei care modifică doar raportul de forţe de la Bruxelles. Teoretic, alianţa aflată la guvernare poate să-şi continue liniştită mandatul de patru ani pe care i l-a oferit electoratul în 2016. Cu riscurile inerente ale moţiunilor de cenzură, care la noi, până acum, au avut succes o singură dată, când l-au trimis acasă pe Ungureanu, premierul lui Băsescu. Este, desigur, de datoria opoziţiei să încerce să dărâme fragilul eşafodaj pe care stă Dăncilă şi să-l transforme în eşafod, dar şi în rândurile sale opţiunile diferă. În timp ce Iohannis şi liberalii sunt de părere că alianţa trebuie "alungată" prin "moţiunea populară" exprimată la alegeri, cu mijloacele violente ale unor proteste duse cu îndârjire până la demisia Guvernului pe reţeta "Colectiv" - poate chiar cu preţul câtorva victime - adevăraţii câştigători ai scrutinului au exprimat deja prin Cioloş ideea de a nu purcede la guvernare înaintea formării unor structuri şi a unor programe care să evite fragilitatea unui executiv pripit. Deja aceasta reprezintă cea mai vizibilă fisură din eşafodajul opoziţionist, în care perspectiva prezidenţială a lui Cioloş ameninţă şansele celui aflat în exerciţiu. Dacă USR/PLUS va participa, dar nu va intra într-un astfel de guvern, toată responsabilitatea se mută pe capul liberalilor, nici ei prea capabili să ia pe cont propriu un transport agabaritic de la jumătatea drumului şi fără mijloacele de tracţiune adecvate.
Recapitulând, cutremurul din duminica alegerilor europarlamentare nu şi-a arătat urmările la proporţiile pe care le-a amplificat tsunami-ul de luni, când perdanţii PSD şi ALDE au suferit şi o decapitare brutală a celui care a fost, la bine şi la rău, liderul alianţei. Abandonul teleghidat al lui Dragnea nu îl mai favorizează nici pe Tăriceanu în cursa sa prezidenţială, acesta având acum atârnată de picior ghiuleaua eşecului europarlamentar, cu atât mai dureros cu cât dezvăluie ponderea reală a invenţiei sale politice. Avantaj Iohannis? Nicidecum, pentru că o formaţiune care nu şi-a atins încă nivelul de performanţă îl va proiecta pe Cioloş ca principal contracandidat, în situaţia în care partidele pe care mizează actualul nu mai au rezerve care să le amplifice ponderea. S-a tot vorbit duminică despre câştigători, toţi cei care aşteptaseră rezultatele cu frica eşecului în sân răsuflând cu uşurare la atingerea pragului. Unicul câştigător mi se pare a fi însă electoratul, care s-a trezi parcă dintr-o amorţeală prelungită. Şi care mai are timp, potenţial, să se lămurească şi de valabilitatea reală a opţiunilor sale până la următorul scrutin parlamentar, indiferent când va fi acesta.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
