Nevoia de identitate
Plecasem de acasă cu gândul de a scrie câteva cuvinte privitoare la tragicul eveniment petrecut în Franţa, unde mai mulţi ziarişti au fost asasinaţi. Îmi construisem în gând şi un mic scenariu, mai ales că patru dintre cei ucişi îmi erau confraţi: CARICATURIŞTI. Alesesem satisfăcut şi un titlu: EU NU SUNT CHARLIE! Surpriza a fost citind în cotidianul nostru de azi (n.a. - 12.01 a.c.) editorialul semnat de colegul şi prietenul DORU BOBI: „JE NE SUIS PAS CHARLIE!”. Desigur, această coincidenţă a făcut să schimb doar titlul, nu şi fondul articolului. Nu pot să nu afirm că sufletul meu plânge alături de alte milioane de suflete din întreaga lume civilizată, ca urmare a gestului iresponsabil al unor terorişti care în numele lui Mohamed au ucis cu sânge rece. Mă miră însă că Franţa, cu un sistem de siguranţă bine cotat în lume, a putut fi atât de vulnerabilă. Doar câţiva terorişti au pus pe jar toate ţările civilizate care, iată, s-au întâlnit la Paris prin reprezentanţii lor (preşedinţi, premieri) mărşăluind în semn de protest şi de solidaritate împotriva tuturor actelor de terorism. Aşa să fie, iar singurul război să se declare terorismului de orice fel, oriunde pe această planetă...
Am fost întrebat de mulţi prieteni, ce cred eu, nu neapărat despre tragicul eveniment care s-a petrecut la Paris, ci despre temele abordate de cei patru caricaturişti. Desigur, temele abordate de ei au dus şi la deznodământul deja cunoscut. Există în mod cert o libertate de exprimare, iar Franţa a fost şi este ţara care o poate confirma cu prisosinţă. Dar, abordarea unor teme (aici mă refer la caricatură) ce pot afecta sau lua în derâdere unele simboluri religioase (oricare ar fi acestea) sau a celor naţionale (ale oricărui stat) este o impietate. La fel, un caricaturist care se respectă, nu se foloseşte în desenele sale de defectele fizice ale unor persoane cu dizabilităţi fizice. El trebuie să fie vigilent şi să critice năravuri şi moravuri ale celor care întâmplător şi vremelnic sunt... "sus". Un caricaturist autentic trebuie să aibă o ţinută morală nealterată în viaţă şi în profesie. Trebuie să fie concis şi convingător. Desenul trebuie să fie reprezentativ (cu personaje proprii), iar textul cât mai scurt şi la obiect. Toate acestea trebuie să poată fi cititerapid, dar să spună cât mai multe. Nu odată pentru o caricatură creată de mine (generatoare de râs), am plâns în faţa hârtiei goale, atunci când inspiraţia nu se grăbea să se arate. Am primit şi înjurături de la unele personaje bine îmbrăcate, însă cu buzunarele simţului umorului – goale.
Dar la fiecare meserie pândeşte un risc, pe care ţi-l asumi. Aşa este şi la caricaturişti. Cei din Franţa, sigur şi l-au asumat...
Je suis Cucu Ureche, desenator a peste cinci mii de caricaturi.
