LA ŢINTĂ: Cioara albă din politica noastră
Aşa pare a fi Mircea Diaconu. Marele actor a fost teleportat în politică. Prin 2008, Adrian Miuţescu se putea lăuda că a dat lovitura: îi adusese să candideze pentru PNL în Argeş pe Mircea Diaconu şi pe Florin Călinescu. Împreună cu dumnealor dădea impresia că va face o tripletă mortală pentru adversari. Singurul care a ajuns în Parlamentul României a fost însă Mircea Diaconu. Culmea culmilor: a ajuns senator in absentia, căci în campania electorală filma prin străinătate. Cum a reuşit, ne-ar putea explica - dacă ar vrea - Nichita Sandu, omul care s-a ocupat de campania sa electorală. Mi-aduc aminte că am fost printre primii care l-au felicitat pe Mircea Diaconu. Şi i-am spus că este un performer, pentru că l-a depăşit pe Spirache Necşulescu, din nemuritorul "Titanic vals" al lui Tudor Muşatescu, deoarece nici măcar nu s-a ostenit să-i rostească replica în trei cuvinte la vreo mare adunare populară: "Nu mă votaţi!" Cu umorul care nu-i lipseşte, dumnealui a acceptat situaţia şi am râs împreună. De ce anume, nici acum n-aş şti să spun, dar poate a fost ceva de genul comicului de situaţie...
Nu ştiu dacă Mircea Diaconu chiar a vrut să joace rol de politician. Cum îl ştiu ca pe un tip extrem de inteligent, nu cred că ar fi avut pretenţia să ia "Zmeura de aur" pentru cea mai proastă interpretare. Iar ceea ce s-a întâmplat, dovedeşte faptul că a fost total atipic ca politician. Mai degrabă îl putem vedea ca pe un om rătăcit în politică, dar care nu s-a lăsat înghiţit de aceasta. Şi că nu avea nevoie de PNL pentru a se remarca în viaţa publică, mai degrabă a fost invers. Partidul i-a dat funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional tocmai pentru că avea nevoie de notorietatea sa, pentru a echilibra balanţa dusă la vale de puşcăriabilii proprii. Iar când a părut că ar fi "călcat pe bec", l-a abandonat. Acuzat de incompatibilitate, Mircea Diaconu şi-a apărat poziţia până în pânzele albe, luându-se la trântă cu sistemul băsist. Iar dacă a câştigat ca independent un post de europarlamentar, de care încă vor unii să-l lipsească, a făcut-o cu ajutorul oamenilor care nu admiteau că poate fi un escroc nărăvit în rele. Sigur, în viaţă se va fi întâlnit şi cu situaţii de genul celei din "Filantropica", dar a trecut peste ele cu acea figură de copil naiv de la Vlădeşti, care nu voia să "distrugă corola de minuni a lumii". Cert este faptul că Mircea Diaconu rămâne un model pentru mulţi români. Iar faptul că a umilit la europarlamentare partide cu pretenţii, îl face de neiertat, mai ales că a prefigurat oarecum alegerea lui Klaus Iohannis.
Nu ştiu care dintre dumnealor este perceput acum ca o lebădă neagră şi care ca o cioară albă în politica mioritică. Şi, la drept vorbind, nici nu mă prea interesează asemenea calificative. Astăzi, Mircea Diaconu este aşteptat la Curtea de Argeş la o şuetă cu jurnaliştii. Înainte de revelion îmi promitea că o să facă un turneu al capitalelor istorice, trecând de la noi la Câmpulung şi apoi la Târgovişte. Faptul că s-a ţinut de cuvânt înseamnă mult pentru mine care, recunosc, la o vreme nu înţelegeam de ce nu demisiona din PNL. A făcut-o, a reuşit prin el însuşi, dar chiar dacă a dovedit că acţionează în spirit liberal, nu-l văd aliniat politic sau revenit lângă cel care-i spunea când era ministru al PDL: "Nu-ţi fac pe plac Mirceo ca Transfăgărăşanul să fie deschis tot anul, chiar dacă votează toţi fraierii ăştia!" Dar nu-l văd nici băgat în alte combinaţii politice dubioase. Sunt însă curios ce planuri are ca europarlamentar independent pentru promovarea identităţii naţionale. Căci dacă şi-ar propune prea multe, ar părea un Don Quijote fără Sancho Panza şi fără Rosinantă (acel ARO obosit cu care a făcut turneul electoral). Şi, în ciuda unor aparenţe înşelătoare, Mircea Diaconu are un dezvoltat simţ al ridicolului. Iar cine are răbdare, se va convinge de asta!
