Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 08:40

Editorial LA ŢINTĂ - Seniori şi vasali

Astăzi s-ar fi cuvenit să scriu ode închinate primăverii, dar L.C.K. mi-a tăiat tot entuziasmul. Şi nu neapărat dumneaei, Laura Codruţa Kovesi, ci mânăria pe care am văzut-o la audierea pentru postul de şef al Parchetului European. Şi când spun asta, o fac pentru că mi-e clar că rezultatul ce i-a fost favorabil, a fost impus de interese politice. Dacă se întâmpla la noi aşa ceva, dădeam de dracu' cu MCV-ul! Am dovedit încă o dată cât de tare e Monica Macovei. Şi parcă am înţeles că, de frica ei, lumea este tentată să ne aplice sentinţe care să-i fie pe plac. Acum, că femeile au demonstrat că sunt mai tari decât bărbaţii pe toate planurile, trebuie să ne socotim mulţumiţi dacă ni se acordă statutul de egal în drepturi cu ele. Până acum eram printre cei mai tari exportatori de carne vie pe piaţa occidentală. De miercuri putem să fim mândri că am trimis acolo şi nişte valori certificate europeneşte. Şi că dacă nu ne convine, putem să ne mutăm într-o altă lume! Iar dacă totuşi nu ne-am îndura să ne ducem pe-aci-ncolo, musai "să facem cioc mic"! Păi, da, pentru că ne complacem în minciună, amăgindu-ne că trăim într-o lume a bărbaţilor, când - de fapt - ea este condusă de femei. Şi că singurul blazon valabil pentru cei ce se dau mari, ar fi papucul. Asta deoarece de milenii ei ţin la statutul de Number One şi uite unde ne-au adus! Păi să nu-ţi vină să te laşi de poezii şi s-o treci pe proză?...
Dacă ne păstrăm un dram de luciditate, să ne întoarcem în ograda proprie. Aici, în fosta Cetate de Scaun a Basarabilor, trăim pe modelul moştenit din epoca feudală. Primarul ar trebui să fie un soi de voievod, dar angajaţii din subordine se comportă ca marii boieri, ohabnicii, adică ăia care moşteneau din tată-n fiu moşii şi venituri considerabile. Şi nici că le păsa de capul încoronat care, dacă-i supăra, putea să-şi piardă nu numai poziţia, dar şi viaţa. Funcţionarii din primărie sunt mai mari ca şeful administraţiei municipale, pentru că acesta trebuie la fiecare patru ani să se căciulească la electorat ca să-i mai dea un mandat. Ei n-au problema asta, pentru că sunt un soi de stăpâni absoluţi pe domeniile lor sau - dacă preferaţi - samodîrjeţi. Termenul folosit în feudalismul de inspiraţie slavonă era similar cu "neatârnaţi", deci care nu dau socoteală cuiva de faptele lor decât cine ştie prin ce accident sau cataclism. Cât despre consilierii locali, sunt tot din categoria celor ce azi sunt şi mâine nu. Ei sunt trataţi ca pârgarii din vremurile apuse. Boierii din primărie le cam scuipă seminţe-n cap, şi probabil că au dreptate s-o facă, atâta timp cât nu reuşesc să se impună în faţa "veşniciţilor".
În feudalism, seniorul avea vasali care-i datorau consilium et auxilium (sfat şi ajutor). Acum se conturează bănuiala că presupusul senior, adică primarul, trebuie să-i care în spinare pe vasali, dintre care unii abia aşteaptă să i-o tragă, aşa, ca să ştie şi el cine-i şefu'!... Iată, de pildă, ce se întâmplă cu directorul de la SPGC, Ioan Ghiţă. Care este mai tare decât Bolovan, câtă vreme a prins rădăcini în scaunul de mare şef în sediul de pe strada Unirii, fixat peste bugete de speriat, nu altceva. Primarul Panţurescu este luat la întrebări şi criticat ca la balamuc şi de păstori, şi de alţi concitadini pentru prostiile pe care le-au făcut subordonaţii săi. Care dau din colţ în colţ când li se cere să spună pe unde-au pierdut Izlazul Pâinii. Sau n-au replică atunci când sunt acuzaţi public de asocieri de sorginte mafiotă. Aş putea continua la nesfârşit, dar am să mă opresc deocamdată aici, pentru că mi-e lehamite să tot constat că s-a întors lumea cu c...l în sus şi că ne e din ce în ce mai greu să ne orientăm ca să ne găsim locul potrivit, nu meritat!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It