Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 11:30

LA ŢINTĂ: Semne bune anul are?...

Noul an, 2015, a venit cu un ger de crăpau pietrele. Asta nu i-a împiedicat pe români să-l întâmpine cu speranţă. Nimic mai normal, pentru că oamenii disperaţi se agaţă şi de un fir de pai. Iar majoritatea compatrioţilor aşa sunt, fapt dovedit şi de un sondaj care îi indică printre cei mai nefericiţi oameni din lume. Faptul poate părea paradoxal pentru cei care nu trăiesc aici, deoarece avem o ţară bogată în resurse naturale şi intelectuale. Pentru străini este de neînţeles de ce avem, totuşi, atât de mulţi oameni săraci. Cei mai bine informaţi ştiu că ţara asta binecuvântată de Dumnezeu este prost administrată. Aici e buba! Tocmai de aceea, după toate alegerile din ultimul sfert de veac oamenii de rând au sperat că se va ajunge la intrarea pe un făgaş de normalitate, în care corupţia instituţionalizată să fie pusă la locul ei şi valorile să fie fructificate, nu marginalizate. Politica noastră dâmboviţeană şi-a dovedit însă putreziciunea, iar chirurgia DNA încearcă acum destul de timid să ciupească din tumora corupţiei înainte de a lua proporţii de ebola. 

La turul doi al alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie 2014, clasa politică a primit un semnal dur din partea alegătorilor. Dacă n-a înţeles că aşa nu se mai poate, va suporta consecinţe uşor de bănuit. Alegerea lui Klaus Iohannis pentru funcţia supremă în stat pare să fie o ultimă concesie pe care i-o face o populaţie lehămetisită de jocurile politicianiste, dar care a început să se trezească la realitate. În cazul în care sasul din Sibiu va rata mandatul, singura scăpare pare a fi doar restaurarea monarhiei - afirmă cu tărie analiştii lucizi. Românii nu sunt orbi, au colindat lumea în căutarea locurilor de muncă şi au văzut cum se trăieşte în Anglia, Spania, Danemarca, Norvegia, Suedia, dar şi în Italia, Franţa, Germania sau Austria. Şi au observat că acolo unde lucrurile sunt aşezate, se respectă legile şi nu se admite înşelarea muncii, se trăieşte bine. De ce totuşi ar apela la monarhie, ca la o ultimă soluţie, dacă şi în republici se poate trăi în deplinul respect al drepturilor omului şi valorilor individuale dovedite Simplu, pentru că în gena românului de rând este implementat respectul faţă de regele situat deasupra patimilor omeneşti de rând. În actualul sistem, oricine poate ajunge în funcţiile de responsabilitate şi se poate jigodi sub influenţa mediului corupt. Mai puţin monarhul - susţin unii - care-l văd ca pe unsul lui Dumnezeu, obligat să-şi respecte trecutul, nobleţea faptelor înaintaşilor, într-un cuvânt să-şi ţină rangul. Ceea ce nu se poate spune despre un preşedinte apărut de cine ştie unde, care e azi aici, mâine-n Focşani şi se comportă ca neamul prost într-o cârciumă de mahala.

Revenind la semnele anului, nu sunt chiar atât de bune. În Valea Jiului mii de oameni au petrecut revelionul tremurând în casele lor din cauza disfuncţionalităţilor la termocentrala de la Paroşeni. Situaţia s-a repetat la Carei, unde a căzut reţeaua de alimentare cu energie electrică. Ministrul Energiei, argeşeanul înfiat Andrei Dominic Gerea,  a promis că-şi va trimite corpul de control în cele două localităţi şi că va merge personal la faţa locului, pentru a lua măsurile ce se impun pentru ca asemenea lucruri să nu se mai întâmple. Vorbe frumoase, angajamente de campanie electorală până când nu vom afla că s-a tăiat în carnea vie a incompetenţei manageriale promovate de interese de partid.

Preşedintele Iohannis şi-a definit priorităţile pentru anul în curs, care au părut a fi de bun simţ. Avem nevoie de reforme structurale radicale, pornind de la modificarea Constituţiei şi a legilor care asigură funcţionarea corectă a statului. Asemenea demers revoluţionar nu poate fi dus la îndeplinire fără colaborarea forţelor politice parlamentare. Va reuşi preşedintele şi premierul să convingă partidele de extrema urgenţă care impune o astfel de atitudine?... Greu de estimat acum, astfel că semnele începutului de an pot fi considerate cel puţin deocamdată - amestecate. Oricum, este clar că avem nevoie de decizii ferme pentru a pune lucrurile pe făgaşul firesc, după marea deraiere din 30 decembrie 1947!

Pin It