LA ŢINTĂ: Adio Băsescu, Wilkommen Iohannis!
Ieri, naţiunea română a asistat la cea de-a patra predare de ştafetă la nivelul funcţiei supreme în stat din perioada post-revoluţionară. Premiera a fost aceea că românii, indiferent de etnie, rasă, sex, naţionalitate i-au acordat încredere lui Klaus Iohannis. Reprezentantul minorităţii sase a reuşit să-i convingă pe alegători în 16 noiembrie să-i dea votul în defavoarea românului get-beget Victor Ponta. Nu este cazul şi nici locul pentru a analiza aici şi acum de ce s-a ajuns la un asemenea rezultat. Cert este faptul că alegerea lui Iohannis n-a trecut neobservată în lume, la fel cum s-a întâmplat şi atunci când Barack Obama a câştigat primul mandat prezidenţial şi s-a instalat la Casa Albă. S-a remarcat faptul că maturitatea electoratului nostru era mult peste ceea ce se credea până atunci, iar prezenţa mare la urne, mai ales a tinerilor, îndreptăţeşte la speranţe de mai bine. Ieri, preşedintele ales a depus jurământul în Parlamentul României, la ora 12.09 şi a primit binecuvântarea pentru mandat din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel. A urmat ceremonia impresionantă de la Palatul Cotroceni, pentru predarea-primirea însemnelor statului între preşedintele care-şi încheia cei 10 ani de când se afla în fruntea statului şi cel care abia intra în mandat.
Sâmbătă, Traian Băsescu a avut o întâlnire maraton cu presa, în cadrul căreia a făcut bilanţul prezidenţiatelor sale. Faptul că a insistat pe reuşite şi că n-a ezitat să-şi aroge merite şi din aria atribuţiunilor guvernamentale, n-a mai mirat pe cineva. Ceea ce a surprins a fost faptul că infailibilul a recunoscut şi că "a dat-o-n bară cu anumite numiri pe funcţii de responsabilitate", exemplificând cu Alina Bica. Remarca potrivit căreia ar putea scrie o carte cu asemenea gafe a fost apoi speculată nu numai în mijloacele mass-media, dar a generat destule răutăţi şi pe Facebook. Pentru că, desigur, are şi destui duşmani, care abia aşteaptă să-l vadă nu neapărat ca pe Ceauşescu acum 25 ani, însă neapărat ar vrea să-l ştie răspunzând întrebărilor procurorilor. Din spirit de corectitudine trebuie să notăm că nici predecesorul Ion Iliescu nu este scutit de astfel de dorinţe din partea celor care încă mai aşteaptă adevărul despre evenimentele din decembrie 1989. Iar promisiunea redeschiderii unor dosare vechi pare să vină în întâmpinarea dorinţelor acestora. Deocamdată cred că se cuvine să lăsăm istoriei sarcina de a-i plasa unde le este locul. Pentru că, ne place sau nu, fiecare face parte din această istorie modernă a ţării noastre, cu bune şi cu rele.
Să revenim la final asupra cuvântării programatice rostite de Klaus Iohannis în Palatul Parlamentului. Acesta nu ne-a mai urat "Să trăim bine!", ci ne-a îndemnat la muncă. Iar faptul că nu ne-a prostit în faţă, cum s-a întâmplat acum 10 ani, dă o notă de seriozitate dincolo de formalismul obişnuit la astfel de speach-uri. Pentru că adevărul ăsta este: ca să trăieşti mai bine, trebuie să munceşti mai mult şi mai bine, iar rezultatele muncii fiecăruia să fie cuantificate şi răsplătite corect. Personal îl voi judeca pe preşedintele Iohannis în următorii 5 ani pe criteriul CEC (Competenţă, Eficienţă şi Corectitudine). Acum să constatăm că s-a încheiat o epocă şi că începe alta, în care trebuie să ne integrăm în lumea civilizată. Asemenea lucru s-a mai consemnat pe la 1866, cu principele Carol. Arcul peste timp se va închide oare prin preşedintele Klaus sau va trebui să ne reorientăm şi să ne întoarcem spre dinastia din care face parte regele Mihai, înainte de finalul actualului mandat prezidenţial?...
