Editorial LA ŢINTĂ - Să nu ne minţim: 2019 va continua şirul anilor pătimirii noastre!
Probabil că-i uimesc pe mulţi dintre cititori cu această previziune pesimistă, mai puţin obişnuită pentru mine la început de an. Fără să fiu un fatalist ori să aspir la gloria lui Nostradamus sau a vrăjitoarei Brasarda, primele semne conturează o astfel de realitate. Au trecut Sărbătorile de Iarnă şi cei care au sperat la o revenire a normalităţii în viaţa publică, au toate motivele să constate că au fost naivi. Iar cel care i-a adus cu picioarele pe pământul realităţii a fost tocmai cel plasat în fruntea statului român de interesele străinilor sprijinite masiv de lipsa de discernământ a alegătorilor din 2014. Preşedintele Klaus Iohannis a ieşit în data de 3 ianuarie cu bisarea anunţului candidaturii sale pentru un nou mandat la Cotroceni. O mai făcuse şi anul trecut, cam pe la vremea intrării în vară şi o dovedise din plin prin tot ceea ce a făcut apoi că a furat startul campaniei electorale. Spiritele radicale au sărit ca arse, considerând că ar fi fost moral obligat să demisioneze din funcţia care i-a devenit atât de dragă, pentru că a încălcat nu ştiu câte legi. Doamne iartă-mă, dar ce este pentru prima dată?... Pe mine, ca simplu cetăţean, m-a uluit aroganţa cu care dumnealui a confiscat obiectivele României, luându-le în posesie. Integrarea europeană pentru care zice că ar lupta este o diversiune cât timp a căutat să nu permită ca ţara noastră să preia de la 1 ianuarie preşedinţia la Uniunea Europeană. Prin declaraţiile sale conform cărora nu era pregătită pentru asemenea poziţie, se poate spune că a subminat interesele naţionale. Sau că a fost mai mult finlandez decât român! Iar încăpăţânarea cu care refuză de mai bine de două luni de zile să accepte definitivarea remanierii guvernamentale chiar şi după ce Curtea Constituţională s-a pronunţat împotriva poziţiei pe care a adoptat-o este un argument care cântăreşte tot mai greu în ochii populaţiei ce va fi chemată să-i dea votul spre finalul acestui an. Şi explică în mare parte de ce numărul celor care mai cred în bunele sale intenţii este în continuă scădere. Întărirea poziţiei României în NATO este altă poveste iohannistă contrazisă de modul în care a impus continuarea mandatului generalului Ciucă la conducerea Armatei Române.
Aş putea continua cu inventarierea acţiunilor de forţă adoptate de Klaus Iohannis, reamintind cum a procedat în cazul eliberării din funcţia de şef la DNA a Laurei Codruţa Kovesi, cu repetarea istoriei cu procurorul general Augustin Lazăr sau cu refuzul de a-i valida în funcţiile vacante pe cei nominalizaţi. Dar n-o fac, pentru că nu vreau să le iau pâinea de la gură celor ce-şi dau cu presupusul şi se ceartă ca la uşa cortului "pe sticlă", ca să fie spectacolul pentru fraierii de noi cât mai incitant. Klaus Iohannis pozează în temerar susţinând că nu se teme de vreun contracandidat la preşedinţia ţării. Şi îşi permite s-o facă pentru că, deocamdată, are de luptat numai cu Dacian Cioloş, fostul premier al "guvernului său", care şi-a justificat statutul de nulitate administrativă. Dar, pe care unii se dau de ceasul morţii să-l promoveze ca pe un nou preşedinte conceput în eprubetele internetului. Legitim este ca mare parte dintre ceilalţi să-l privească temători, ca pe un alt mutant.
Actuala coaliţie de guvernare a fost destul de ocupată sau de slabă pentru a nu-l pune la punct pe principalul opozant sau de a-i găsi un contracandidat serios lui Iohannis, fiind preocupată în primul rând să-şi salveze şefii de dosarele procurorilor şi, eventual, de puşcărie. De-acum însă, fiecare oră poate deveni preţioasă ca aurul, dacă nu vor ca actualul ocupant al Palatului Cotroceni să stea acolo până în 2024, adică exact cât şi Traian Băsescu. Căruia, devine tot mai limpede, îi calcă pe urme. Lipsit însă de capacitatea marinarului de cursă lungă de a se descurca în orice situaţie prin metode chiar neortodoxe şi având şi reflexele întârziate rău, nu poate depăşi stadiul de caricatură - pe alocuri de-a dreptul patetică. Situaţie din care nu-l scapă nici măcar declaraţia lui "Băse" că l-ar vota, dacă s-ar confrunta în turul II al prezidenţialelor cu un candidat de stânga.
Chestia asta nu trebuie să ne mire, căci se înscrie pe linia unei continuităţi păguboase, dacă nu chiar dezastruoase. Ion Iliescu i-a urmat lui Nicolae Ceauşescu, pe care împreună cu acoliţii de la '89 l-a pus la zid cu nevastă cu tot. Stalinistul din acei ani, care a interpretat Constituţia cum i-a venit mai bine la socoteală ca să depună de trei ori jurământul de preşedinte al ţării, se visa un despot luminat. N-a reuşit decât să fie o caricatură a lui Ceauşescu, pentru că a fost omul tuturor compromisurilor pentru a rămâne la putere. El este adevăratul tătuc al corupţiei generalizate, căci neavând sângele predecesorului în instalaţie şi nici pe departe cel al idolului său, Iosif Vissarionovici Stalin, a întors spatele la jefuirea ţării şi la instaurarea capitalismului de cumetrie. Pe care l-a definit foarte exact, dar n-a mişcat un deget să-l blocheze cumva. Însă n-a pregetat să-şi distrugă urmaşii, desfiinţându-i pe Adrian Năstase şi Mircea Geoană, ca să nu ajungă preşedinţi la Cotroceni. Aşa a rămas unicul pesedist care a ocupat această funcţie după 1990 şi care acum va trebui să răspundă şi pentru păcatele trecutului. Emil Constantinescu a fost atât de insignifiant şi de slab încât nu se poate spune despre el decât că a fost o caricatură a ceea ce şi-ar fi dorit să fie. Iar Traian Băsescu a fost o caricatură de preşedinte democrat, purtându-se ca un dictator şi continuând opera de distrugere a statului de drept şi a ţării începută de Ion Iliescu. Klaus Iohannis a fost votat în 2014 pentru că românii vedeau în el o reîncarnare a Regelui Carol I, considerându-l capabil să şteargă amintirea dureroasă a lui Băsescu. Oamenii au crezut că dacă a reuşit să administreze bine Sibiul ca primar, o va face şi ca preşedinte al României. S-a dovedit că s-au înşelat ca şi cu Traian Băsescu, cel care fusese primar general la Bucureşti.
Ca unul care a fost destul de naiv să creadă în Iohannis şi să-i dea girul, mă simt total dezamăgit de activitatea sa ca şef al statului, mai ales după ce ne-a demonstrat ce om mic este dacă se consideră împreună cu soţia deasupra legilor, de parcă ar fi un semizeu. În fapt, cuplul prezidenţial pare să se apropie mai degrabă de cel al Ceauşeştilor. Şi ăsta nu e semn bun pentru familia de profesori de la Sibiu!... Dar nu putem să mai ignorăm adevărul, mai ales acum când am intrat într-un nou ciclu electoral cu alegerile europarlamentare în primăvară şi cu cele prezidenţiale spre finalul toamnei. Suntem bântuiţi de fantomele trecutului, căci nu ne dau pace cele ale prezentului. Încă nu s-au lămurit misterele revoluţiei aşa-zise anticomuniste, deşi în 2019 se împlinesc 30 ani de la acele evenimente. Alternativele politice, de care depind economia şi standardul de viaţă al populaţiei sunt - în general - de nivelul parodiilor. Ideea restaurării monarhiei a dispărut clar odată cu fostul Rege Mihai. Şi în Casa Regală există destule mistere, care se adâncesc după excluderea fostului principe Nicolae din linia de succesiune la tron de la 1 august 2015. S-a vorbit despre o relaţie nepotrivită a acestuia cu o tânără, din care a rezultat o fetiţă. Facţiunile de susţinători ai regalităţii se bat între ele pentru supremaţie în lupta pentru o cauză moartă. Politicienii cu ADN comunist, care-l înjurau pe defunctul Rege Mihai, poartă acum cu mândrie la revere insigne de susţinători fanatici ai regalităţii. Conduita se explică fie prin nevoia unor larve politice de a se pune la adăpost "în caz de ceva", fie confiscarea imaginii patriotice a fostului suveran pe care părinţii lor l-au alungat din ţară împreună cu sovieticii care ne-au cotropit Basarabia şi o parte din Bucovina, căci le-a stricat planurile ca România să ajungă una dintre republicile socialiste sovietice. Este de toată jena acest comportament de un ridicol pe care cei ce l-au adoptat nu-l realizează, pentru că uită istoria în care înaintaşii lor îi pupau în fund pe sovietici şi orice-ar face ei acum dându-se opozanţi ai sasului, nu poate răscumpăra vechile păcate. Şi, tocmai de aceea, eu privesc anul 2019 ca pe unul al continuării pătimirii şi, deopotrivă, ca pe unul care ne-ar putea aduce eliberarea, dacă vom face alegerile potrivite! Dilema este dacă vom fi destul de deştepţi sau de curajoşi ca să rupem coada sconcşilor din politica dâmboviţeană şi a susţinătorilor acestora...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
