LA ŢINTĂ: O ţară de cobai
Aşa am ajuns, mînca-ne-ar amarul: o ţară în care conducătorii îi tratează pe cetăţenii de rând ca pe nişte cobai! Şi vă rog să mă credeţi, pentru că am trăit în judeţul Argeş de când mă ştiu. Iar la vremea adolescenţei aveam în clasă, la liceu, pleznită pe un perete o lozincă demagogică de toată frumuseţea. Pe care profesorii, executând nişte ordine tâmpite venite de la partid în numele "celui mai iubit fiu al poporului, Ceauşescu", ne-o repetau la nesfârşit, ca să ne intre în căpăţânile noastre seci: "Trăim în judeţul cinstei, onoarei şi demnităţii socialiste!" S-a schimbat ceva după aproape 40 ani?... Nu m-aş hazarda să susţin aşa ceva. Locul tovarăşei Ceauşescu care transformase judeţul într-unul cobai, a fost luat de tovarăşul Iliescu pentru întreaga ţară. Democraţia originală pe care o promova cu speranţa că va fi înscăunat de prostime despot luminat a lepădat avortonul corupţiei generalizate, pe care nu mai reuşeşte cineva s-o stârpească. Aşa au ajuns tot felul de păcate amărâte să ne facă să ne scârbim de viaţă. Ceea ce a rămas la fel ca pe vremea tinereţii mele a fost păstrarea statutului de judeţ cobai pentru Argeş. Dovada de nerespins ne-a oferit-o tovarăşul-domn Liviu Dragnea, atunci când pentru a satisface interesele unor baroni locali de culori diferite, a deposedat acest ţinut de toate instituţiile deconcentrate, făcându-l de mâna a doua. Iar faptul că n-am avut printre cei pe care i-am votat pe cineva destul de curajos ca să ne apere, mă scârbeşte, căci aşa mânărie nu s-a mai pomenit! Iată de ce nu-mi permit să fiu nostalgic sau să mi se rupă sufletul când văd cum pe unii dintre politicieni îi "umflă" mascaţii. Dac-aş fi răzbunător din fire, poate că aş regreta faptul că vinovaţilor dovediţi de jaf şi cotropire nu li se pierde urma pentru vecie, ca în anii '50, ca să le fie frică şi altora să le mai calce pe urme.
În România mileniului trei, în mai puţin de 3 săptămâni s-au prăbuşit două elicoptere şi au murit nişte oameni aflaţi la datorie. Spectacolul degradant dat de autorităţi a dovedit fără posibilitate de tăgadă că nu s-a îmbunătăţit cu ceva situaţia după prăbuşirea avionului lui Iovan, iarna trecută, în Munţii Apuseni. Celor care trebuiau să răspundă pentru nenorociri li s-a pus politic palma la fund, să nu cumva să-i atingă vorbele cuiva acolo unde-i durea mai rău. Nu mai zic despre cei păstraţi în funcţii sau de cei readuşi ori promovaţi. Tragedia de pe Sutghiol ne lasă pe noi fără cuvinte. Din păcate nu şi pe cei care ar trebui să tacă. Toţi vrem să fie mai puţin vocali, dar să-şi facă datoria, nu ca până acum. Aştept de la noul guvern şi de la noul preşedinte legi aspre, care să penalizeze dur incompetenţa şi să impună responsabilitatea ministerială, a magistraţilor şi a fiecăruia dintre noi. Altfel viaţa de zi cu zi va semăna tot mai mult cu o ţigăneală pe fond de manea. Cred cu tărie că a venit vremea ca politicienii să devină cobaii noştri, în sensul de a-şi face datoria în conformitate cu statutul lor de aleşi locali sau ai neamului. Iar dacă le e greaţă de aşa pretenţii, să fie penalizaţi tot ca şi amărâţii care fură o pâine sau o pereche de izmene pentru că le e foame sau frig. Dacă nu se vor desfiinţa privilegiile şi nu se va aplica legea în regim de urgenţă, fără a se mai trage de timp ca până acum, va fi de rău. Şi nu va mai fi o simplă glumă aia cu formaţia puşcăriaşilor The Brele (în scriere liberă Zăbrele) sau cu marele hit "Hei, duba-duba!", ci o necesitate. Un ultim apel: potoliţi-vă din furat, autodenunţaţi-vă şi făceţi-vă datoria! (Fiecare să-şi ia partea care i se cuvine din aceste trei îndemnuri).
