Editorial LA ŢINTĂ - "Pas cu pas" spre dezastru!
După ce a fost ales preşedinte al României, Klaus Iohannis şi-a lansat o carte. Cu care a făcut bănişori frumoşi. Românii i-au cumpărat-o mai mult ca să descopere ce-i putea rânza. Nu ştiu ce-au descoperit, pentru că eu n-am avut asemenea curiozitate, dar nu mă sfiesc să spun că dumnealui m-a dezamăgit. Şi asta pentru că speram să fie un personaj istoric pe modelul Carol I, care să stopeze alunecarea spre haos a societăţii şi a ţării. Speram să fie cel capabil să transforme în realitate deviza "România lucrului bine făcut" sub care candidase. Mi-e jenă să recunosc că am fost încă o dată păcălit, deoarece între ceea ce speram să fie şi ceea ce este actualul chiriaş de la Palatul Cotroceni, se cască o prăpastie pe care nu va avea cu ce s-o umple cu tot neamul său, în veacul vecilor!... N-am să mă refer prea mult la luptele politice în care s-a angrenat, deşi statutul conferit de Constituţie nu-i permitea. Dar nu-i pot ierta faptul că nu şi-a îndeplinit principalele misiuni, încălcându-şi astfel jurământul. Pe plan intern, Klaus Werner Iohannis avea datoria să acţioneze ca mediator între partidele politice, iar în plan internaţional, trebuia să-şi reprezinte ţara la cel mai înalt nivel. Aici a ratat total, căci a fost la fel de conflictual ca şi Băsescu, pe care l-a combătut când era doar primar de Sibiu şi se visa premier, dar pe care nu s-a sfiit să-i copieze comportamentul, dând repetate semnale că-şi dorea să-l depăşească în statutul de "politician jucător". Din păcate, pentru toţi, n-a realizat că împrejurările nu-i permiteau să joace altfel decât la cacealma. Iar pentru mulţi dintre compatrioţi a fost poate chiar mai enervant decât predecesorul prin acea aroganţă băţos-infailibilă, pe care o afişează permanent, prin încăpăţânarea de a ignora interesul naţional când nu se confundă cu cel al său şi prin faptul că a legitimat prin prezenţa sa în mijlocul protestatarilor mişcări de stradă neautorizate. Prin aceste gafe repetate a şubrezit temelia statului de drept pe care încă se încăpăţânează să susţină că l-ar apăra. Habar n-am dacă o face din inconştienţă sau din alte motive, dar mă îngrijorează credulitatea celor care mai cred încă în dumnealui. Şi spun asta după ce am constatat că imaginea care mai funcţionează pe meleagurile mioritice nu prea se mai susţine prin Europa, care se pare că s-a săturat de ifosele lui teutonice nejustificate. Consecinţa este aceea că România riscă să fie izolată cu un astfel de reprezentant. Astfel, după ce a fost umilit de către premierul englez, Theresa May, care n-a vrut să-l primească la Londra, nici oficialii de rang înalt de la Uniunea Europeană nu l-au mai menajat ca altădată. Este un semn clar că l-au cântărit şi acum ştiu cam câţi firfirici sau, dacă preferaţi, câţi eurocenţi mai face cu ambalaj cu tot! Săptămâna trecută, Jean Claude Juncker l-a contrazis public pe Klaus Werner Iohannis afirmând că "România este pregătită să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene", iar câţiva dintre miniştrii români au început deja această preluare de ştafetă de la omologii austrieci. A fost clar o palmă dată cu piciorul celui care strigase ca un disperat că ţara noastră nu era pregătită pentru o astfel de misiune. Iar dacă asta este o reprezentare corectă a intereselor României, atunci eu sunt marele muftiu al Ierusalimului! Klaus Iohannis a fost umilit ca persoană fizică prin atitudinea premierului britanic, prin declaraţia înaltului funcţionar al Uniunii Europene şi prin reţinerea altor cancelarii de a-l mai sprijini ca altădată. Susţin acest lucru deoarece dacă s-ar fi luat în serios denigrarea României de către preşedintele ei ales acum patru ani, probabil că fie s-ar mai fi tras de timp până venea unda verde de preluare a preşedinţiei rotative a forului european, fie s-ar fi dat curs candidaturilor ţărilor ce-şi anunţaseră disponibilitatea s-o înlocuiască.
Dac-aş fi răutăcios, aş nota că i s-a dat o palmă cu piciorul lui Klaus Iohannis, fiind astfel aruncat pe locul lui de diletant în jocurile de putere. Faptul a fost dovedit prin lipsa de realism cu care manevrează să aibă guvernul lui, în ciuda majorităţii parlamentare care a rezultat din alegeri democratice necontestate şi după experienţa nefericită cu premierul zero - Cioloş - care acum vrea să-i ia locul la Cotroceni. Iar ceea ce l-a durut cel mai tare - susţin analiştii politici - este imaginea lui Jean Claude Juncker ţinând-o de mână pe Viorica Vasilica Dăncilă şi promisiunea că la finalul mandatului de conducere a Uniunii, România va intra în Spaţiul Schengen. Parcă ieşit din minţi, Iohannis a început să împroaşte cu insulte în stânga şi în dreapta, expunându-se şi la acuzaţii de misoginism, dar şi la altele mult mai grave. Probabil că nu este o întâmplare că au început să-i iasă la iveală propriile dosare îngropate cu complicităţi din sistemul de împărţire a dreptăţii, pe care vrea cu tot dinadinsul să-l păstreze cum este. Sigur că este posibil ca lideri politici precum Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu - ţintele sale preferate - să aibă probleme de natură penală, de care însă nu este scutit nici "cavalerul fără teamă şi prihană" Klaus Werner Iohannis. Iar în acest context, tragerile de timp din orice parte ar veni sunt condamnabile, pentru că noi, ca popor, avem nevoie mai mult decât oricând de clarificări. Asta dacă vrem să înlăturăm blestemata de suspicionită în care trăim tocmai pentru că aşa vor cei ce se simt cu musca pe căciulă şi vor să ne inducă un sentiment de vinovăţie colectivă.
Iohannis refuză să semneze decretele de eliberare din funcţie ale miniştrilor Paul Stănescu şi Lucian Şova şi prelungeşte suspansul remanierii guvernamentale la modul cel mai nefericit cu putinţă şi după ce aceştia au demisionat. Este - pentru mulţi cetăţeni cărora nu le pasă de jocurile de putere - o dovadă de rea-credinţă a preşedintelui, pe care n-o poate justifica atâta timp cât nu oferă motivaţii pentru asemenea atitudine, ca şi pentru refuzul de a accepta numirile Liei Olguţa Vasilescu şi a lui Mircea Drăghici în locul demisionarilor. Oricum am lua-o, Klaus Iohannis nu are ceva de câştigat acţionând astfel. Ba, mai mult, se îndreaptă spre dezastru, căci îşi îndepărtează pe zi ce trece succesul în planurile de prelungire ale mandatului. Cei care-l sprijină nu prea au un electorat stabil şi disciplinat, precum PSD sau ALDE. La fel, nu poate fi ignorată lehamitea de mitomanie politicianistă a oamenilor care până acum au fost total dezinteresaţi de politică. Dar care simt pe pielea lor că sunt trataţi ca nişte cetăţeni second-hand când vine vorba despre pensii şi salarii. Şi nu mai sunt dispuşi să tolereze rotaţia la guvernare a partidelor cu clientele, astfel că s-ar putea să vină masiv la viitoarele alegeri, pentru a încerca să decidă în ce parte se va înclina balanţa biruinţelor. Nehotărâţii de până acum par că s-au săturat de defilarea cu schimb de locuri la guvern a aceloraşi figuri obosite ale nărăviţilor în rele, buni numai să încaseze salarii şi apoi pensii nesimţite. Ei şi îşi doresc oameni capabili să impună respectarea regulilor şi legilor, astfel încât să nu ajungem la anarhia pe care o alimentează nişte aiuriţi ajunşi în parlament din întâmplare sau din scârba românilor. Nu de alta, dar ceea ce se întâmplă acum prin Franţa nu-i lasă indiferenţi. De acolo vine un viscol rusesc travestit în mistral, care a început să bântuie şi pe la Atena şi ameninţă să se întoarcă din Strâmtoarea Kerci prin stepe, urmând alt drum spre Occidentul ce riscă să ajungă - economic şi politic vorbind - la dimensiuni cuantificabile doar în microni...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
