Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 02:08

Proiecte pentru bani europeni

Daniel Constantin, tânărul ministru al Agriculturii, a întârziat marţi aproape o oră la întâlnirea cu argeşenii din sala mare a primăriei. Motivul invocat - ploaia de afară - nu prea stă în picioare, pentru că nu s-a anunţat niciun taifun între Piteşti şi Curtea de Argeş, însă nimeni n-a plecat din sală, dovadă că atât autorităţile publice, cît şi oamenii de afaceri, găsesc în fondurile europene singura şansă de dezvoltare a comunităţilor locale. Cum era şi normal, ministrul s-a referit la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, căruia în exerciţiul bugetar 2014-2020 îi sunt alocate aproape 10 miliarde de euro, în creştere cu aproape 2 miliarde faţă de 2007-2013. Programul urmează a fi trimis în primele zile din iulie la Bruxelles şi după avizarea Comisiei Europene, peste câteva luni, se va trece la derularea lui. Banii pot fi accesaţi de autorităţi ale administraţiei publice locale, furnizori de servicii sociale, reprezentanţi ai mediului privat, ONG-uri, IMM-uri etc. Constantin a vorbit despre simplificarea procedurilor de selecţie a proiectelor, îndemnând pe cei prezenţi la întocmirea acestora. Totuşi, din discuţiile purtate între cei prezenţi şi ministru, accesarea unui fond european nu-i chiar lucrul cel mai simplu, iar ca dovadă stă faptul că o serie de edili din zona noastră nu s-au descurcat mai deloc, iar alţii au ajuns să-şi piardă vremea prin sălile judecătoriilor şi vor da şi banii înapoi. Nu-i de glumă cu cheltuirea sumelor accesate după bunul plac, trebuie să se înţeleagă că e nevoie de seriozitate şi de vreme ce te-ai angajat prin semnătură că vei face o anume chestie, apoi aia trebuie să faci! Las' că merge şi aşa, vom vedea noi cum o scoatem la capăt - ţin de mentalitatea noastră mioritică, n-au nicio legătură cu gândirea europeană. E nevoie însă, în acelaşi timp şi de onorarea obligaţiilor ce-i revin statului, în special în ceea ce priveşte alocarea sumelor de cofinanţare, fără de care programele nu pot demara. O agricultură performantă nu se poate face cu suprafaţa arabilă a ţării fărâmiţată în milioane de parcele de câteva pogoane de pământ şi de aceea va fi stimulată asocierea fermierilor, ca şi dezvoltarea industriei alimentare, pentru valorificarea superioară a producţiilor de cereale, fructe şi legume. Epoca micului producător agrar, lucrătorul ogorului cu sapa şi plugul tras de cal, nu s-a terminat în România, însă e clar că viitorul va aparţine marilor ferme, capabile să aplice tehnologii moderne de producţie. E nevoie - va fi şi mai multă - de hrană de calitate şi ieftină, dar ea nu se poate obţine fără mecanizare, chimizare, irigare şi aşa mai departe. Potenţialul agricol al României e departe de valorificarea maximă şi tocmai de aceea ar trebui investiţi toţi banii repartizaţi de la Bruxelles pentru agricultura noastră. Sunt convins că acest lucru se va întâmpla, pentru că românii au acumulat deja o experienţă în domeniu şi la fel şi funcţionarii statului. Rămâne de văzut doar când se vor vedea pe masa cetăţeanului de rând efectele acestei infuzii de fonduri europene.

 

 

Pin It