Editorial LA ŢINTĂ - România lucrurilor făcute cu ai noştri, pentru noi...
Fie că ne convine, fie că nu, cam aşa se prezintă situaţia din ţara în care zeii politici de ieri se dovedesc a fi mai degrabă nişte paparude decât nişte mântuitori ai neamului. Omul de rând s-a lehămetisit de şirul necurmat de dezamăgiri, de lipsurile pe care le îndură şi mai ales de faptul că tâmpeniile celor pe care i-a ales să-i facă viaţa mai bună i-o amărăsc până dincolo de limita suportabilului. Ciolaniadele politice punctate de scandaluri economice şi mai nou de geamantaniade şi ameninţări cu cătuşe şi zăbrele, dublate de tragerile de urechi ale Uniunii Europene determinate de pârile la noua Înaltă Poartă, ne-au teleportat pe cei mai mulţi dintre noi într-un trecut pe care-l credeam dispărut în decembrie 1989. Din păcate, la ora actuală, ne vedem siliţi să constatăm că atunci am schimbat un stăpân pe care aveam destule motive să-l înjurăm cu mai mulţi, pentru care nu dispunem de o gamă destul de cuprinzătoare de blesteme cu care să ne mai răcorim un pic sufletele. Înainte însă de a-i trece apa Styxului pe "greşiţii noştri", n-ar trebui să uităm că noi i-am cocoţat aiurea pe funcţii pentru care nu dispun de competenţele necesare pentru a le gira. Iar chestia aia de-o spunea un clasic al literaturii universale că un popor care tolerează să fie batjocorit de conducători corupţi şi nu reacţionează astfel încât să-i aducă pe linia normalităţii sau să dea cu ei de pământ, nu poate fi victima, ci complicele lor, rămâne un truism pentru neamul nostru prea fatalist pentru prezentul necruţător în care ne complacem.
Astăzi nu vreau să plictisesc pe cineva cu luptele surde, ce nu repectă reguli de fair-play, dintre preşedintele ţării, Klaus Iohannis şi liderii coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. După ce şi-au lovit fără milă oamenii de casă, taberele au trecut la pumni direcţi şi şuturi sub centură, cu acuzaţii ce ne obligă să luăm în calcul cel puţin un infantilism periculos. Asta dacă vrem să ocolim constatări mai dure de genul intrării unora în anii maimuţei. Noua fază s-a declanşat atunci când ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a încercat să repete figura cu Laura Codruţa Kovesi, cerând îndepărtarea procurorului general Augustin Lazăr. Preşedintele Iohannis şi opoziţia au reacţionat în sensul demiterii lui Toader, care-şi permisese ca printre cele 20 motive pe baza cărora ceruse plecarea lui Lazăr să vorbească şi despre o ciudăţenie: prezenţa în dosarul său de candidat la şefia Parchetului General a copiei unei decizii de scoatere de sub urmărire penală a actualului chiriaş de la Cotroceni. Pe care o semnase alt procuror, Cristian Lazăr, care avea - cică - şi dumnealui destule păcate spălate la modul românesc. Adică, mai direct spus, mermelite! În sfârşit, povestea este destul de levantină pentru a stârni scârba unui om care se fereşte de politică de parc-ar fi ciumată!... Şi poate chiar este, câtă vreme procurorii fac legea la modul Kovesi, pe baza unor vechi protocoale încheiate cu serviciile secrete. Pe care, în principiu, Uniunea Europeană le condamnă, dar în fapt, prin recentul raport şi deciziile MCV le susţine - dacă e să dăm crezare plângerilor reprezentanţilor puterii de la Bucureşti. Preşedintele Iohannis strigă că România nu este pregătită să ia la 1 ianuariei 2019 preşedinţia forului european, se dă drept bastion al apărării Justiţiei, dar nu respectă anumite decizii luate contra familiei sale în cazurile caselor. Mai mult, Carmen Iohannis nu se va prezenta astăzi la Parchetul General pentru că va merge în vizită oficială la Londra cu preşedintele ţării, deşi nu are alt statut oficial decât cel de consoartă. S-ar putea concluziona şi că dumneaei nu este pregătită să dea ochii cu procurorii. Situaţia în sine dezminte principiul "Nimeni nu e mai presus de lege". Exceptând ceea ce trebuie neapărat exceptat, nu-i aşa?...
Trăim de ani de zile într-o stare de provizorat sau, dacă preferaţi, de interimat. Au fost destule situaţii scandaloase la nivel înalt sau local, încât am ajuns o ţară de fabulă, nu altceva. Pe lângă cei mai mulţi dintre noi se scurg zilele ca apele unui râu între maluri care-şi merită numele de "Posibil" şi "Puţin probabil". Pentru ceilalţi, privilegiaţii sorţii pe termen scurt sau mediu, singura problemă este câtă avere pot acumula, indiferent prin ce mijloace, înainte de a fi "priponiţi". Iar când spun asta, mi-aduc aminte de povestea pe care am auzit-o la Domneşti, de la bunicul lui Victor Hănescu. Pe când era copil, viitorul sportiv le cerea părinţilor să-l ducă la tenis, ca să câştige o valiză de bani. I-au îndeplinit dorinţa şi, la vremea lui a fost, pentru un timp, primul nostru jucător din acest domeniu. A câştigat nu numai bani, dar şi faimă şi acum pregăteşte nişte copii pentru marea performanţă. Chestie care nu se întâmplă - să zicem - în politică. În umbra lui Ion Iliescu, slavă lui Dumnezeu, n-a crescut vreun urmaş, căci a avut grijă să-i distrugă şi pe Adrian Năstase şi pe Mircea Geoană. La fel s-a întâmplat şi cu Corneliu Coposu, dar şi cu Brătienii, dovadă fiind starea în care se găsesc acum PNŢCD sau PNL. Despre Traian Băsescu şi Klaus Iohannis prefer să nu mă pronunţ, lăsând istoria s-o facă, tot aşa ca şi în cazurile lui Liviu Dragnea sau Călin Popescu Tăriceanu şi a tuturor celorlalţi care se cred mai mult decât pot fi. Sper însă ca periculosul joc al falsificărilor faptelor să înceteze cât mai curând, graţie votului lucid şi pragmatic al fiecăruia dintre noi şi a determinării cu care vom acţiona astfel încât şi puternicii lumii să ţină seamă de el şi să nu ne mai dea sentinţe la plic înainte de proces!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
