LA ŢINTĂ: Mândrie domnişană
Am întâlnit destui oameni care-şi renegau originea. Şi asta nu numai în epoca în care dosarele de cadre contau în economia ascensiunii în funcţii. Purtaţi pe aripile norocului, după ce fructificaseră la maxim harurile native şi se trudiseră dând din coate fără să le pese câte coaste puteau să rupă, obsedaţi să nu rateze vreo ocazie de a urca în ierarhia carierei alese, odată obiectivul atins, uitau de unde plecaseră. Cei mai mulţi dintre parveniţii ăştia revendicau apartenenţa la marile oraşe, considerând pericolul de a cădea în ridicol, neglijabil, câtă vreme puteau să-şi satisfacă mândria. Destui erau definiţi caustic cu formula "bucureşteni get-beget, originari la 200 km de Piaţa Matache sau la 500 km în spatele Gării de Nord". Asemenea oameni inversau raporturile, în sensul că n-aveau răbdare să fie adoptaţi de comunitate şi, considerându-se valori cel puţin naţionale, o confiscau.
Nu este cazul cu locuitorii din Domneştii Argeşului, oameni gospodari, răzbătători, definiţi de o mândrie aparte, care ţine de apartenenţa la un spaţiu care este al lor din moşi-strămoşi. Pe oriunde-i poartă valurile vieţii, aceştia nu se feresc să spună sus şi tare că sunt domnişani sau domneşteni. Cei mai mulţi dintre ei păstrează indestructibilă legătura cu vatra părintească, fraţii, surorile, neamurile de sânge sau prin alianţă, cu pământul pe care l-au muncit cândva şi pe care ai lor îl fac şi acum să rodească pentru noile generaţii. Către el se întorc în clipele de răgaz şi n-o fac ca nişte fii risipitori. Nu-i lasă respectul de sine s-o facă, nici educaţia primită în cei 7 ani de-acasă sau în cei mulţi, de şcoală, istoria mai veche sau mai nouă şi alte amănunte care dau contururi precise unei stări de normalitate tot mai greu de definit - pentru alţii. De reţinut ar fi şi faptul că oameni aduşi de soartă la Domneşti au prins rădăcini acolo şi s-au făcut iubiţi de pământenii care i-au înfiat. Acum, dr. Teja Papahagi sau Gheorghe Mencinicopschi sunt bunuri de patrimoniu domnişan alături de Petre Ionescu-Muscel, Luca Paul sau, mai nou, Ion Toader.
M-am convins încă o dată de această situaţie, miercuri, când s-au inaugurat lucrările de renovare ale Casei de Cultură de la răspântia Drumului Voievozilor din vechime. Fiul satului, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, spunea că edificiul s-a construit acum mai bine de 35 ani după planurile unui specialist care este în prezent arhitectul şef al capitalei israeliene, Tel Aviv. Mândria de a fi avut la vremea respectivă cea mai grozavă construcţie a genului din zona rurală a ţării şi una dintre cele mai reprezentative şi în prezent, cu biblioteca, muzeul ce adăposteşte exponate de mare valoare nu numai sentimentală, sală de spectacole şi alte facilităţi, a răzbătut şi din mărturisirile primarului Nicolae Smădu. Cu oarecare nostalgie el îşi amintea cum în adolescenţă lucrase cot la cot cu Florin Tecău ca salahori voluntari la construcţia lăcaşului de cultură ridicat cu cărămizile făcute de tatăl preşedintelui judeţean, Gicu Tecău. Bineînţeles că de la eveniment n-a lipsit sufletul investiţiei, primarul de atunci, av. Gheorghe Vasile, despre care constructorul Nicolae Roibulescu mi-a povestit lucruri extrem de interesante despre abilitatea cu care-i manevrase pe şefii comunişti de atunci, dar şi despre ambiţia actualului primar, care declarase de la bun început că vrea să facă istorie cu domnişanii pentru domnişani. Iar dovada cea mai bună poate fi cea a realizărilor din ultimii ani - reţeaua de gaze, alimentarea cu apă la care se lucrează, canalizarea care e pe "ţeavă" şi, bineînţeles, asfaltarea. Onorarea evenimentului de personalităţi ca acad. Gheorghe Păun, George Rotaru, de membrii CIC şi de atâţia oameni de valoare dovedeşte încă o dată că solidaritatea culturală poate întinde punţi de suflet cu piloni ca toţi cei numiţi sau ştiuţi spre George Baciu, Ion C. Hiru, fiica bibliotecarului Ion Toader, care-i duce munca mai departe şi ceilalţi domnişani, argeşeni şi spre toţi românii din lume. Iar conştientizarea acestui fapt oferă temelie solidă încrederii că neamul acesta al nostru are viitor.
