Editorial LA ŢINTĂ - Lepădarea de vicii
Astăzi revin în acest colţ de pagină după o perioadă de absenţă de vreo două săptămâni şi ceva. Cei care mă cunosc ştiu că n-am chiulit, ci am fost silit de starea sănătăţii să aterizez pe un pat de spital. Am avut norocul să fi fost luat mai mult pe sus de către colegi şi internat la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Altfel, cine ştie, poate că-i bucuram pe cei ce nu mă au la suflet şi abia aşteaptă să ies din inventarul mişcător... Nu vreau să fiu răutăcios, dar conştientizez faptul că mi-aş pierde simţul măsurii dacă m-aş plasa în categoria celor mai iubiţi dintre pământeni, asupra cărora orice reproş formulat ar fi ca o blasfemie. Sau, dacă preferaţi, ar fi ca şi cum aş jindui la statutul unor lideri politici care au căpătat suplimentar şi viciul de a-şi impune statutul de semizei nu numai în faţa pupincuriştilor de serviciu, ci şi al fraierilor de rând, pentru care gândirea este evident un lux inutil.
Bineînţeles că nu sunt eu cel mai potrivit să-i critic pe vicioşi. Şi asta pentru că mi-am ruinat sănătatea prin fumat timp de decenii, rămânând surd la orice îndemn de a renunţa la acest obicei dăunător. Prin 1991, când am avut probleme cu funcţionarea plămânilor, am renunţat la ţigări, dar numai pentru o scurtă perioadă de timp. Apoi m-am reapucat de consumat "iarba dracului" şi m-am recunoscut drept vicios. În ultimul timp, când problemele de sănătate erau pe cale să mă bage în pământ, reuşisem într-o primă fază să reduc cam la jumătate numărul ţigaretelor fumate în medie într-o zi în ultimii ani. În cea următoare, care a debutat prin ultima internare, am renunţat - sper eu definitiv - la acest viciu. Şi am făcut-o pentru că nu-mi permit să fac pe nebunul la nesfârşit, sfidând moartea pentru a demonstra ce tare sunt eu, cel care preferă să-şi satisfacă viciul şi să intre mai degrabă în odihna veşnică decât să se mai bucure de faptul că face umbră pământului. Am dovedit pe propria-mi piele că mi-am făcut singur rău şi că foarte multe depind în viaţă de voinţă proprie şi de caracter. Inclusiv lepădarea de viciul fumatului ţine de manifestarea lor. Iar lozinca "Dacă vrei cu adevărat, poţi!", poate trece oricând de la concept teoretic la materializare practică.
Recunosc treaba asta cu jena de rigoare, care mă opreşte să dau sfaturi vicioşilor. Şi nu din tema de a fi persiflat, ci pentru că oricine are dreptul să creadă că ştie mai bine decât alţii care e atitudinea cea mai potrivită de adoptat în viaţa sa. Asta până când ajunge să-i privească pe doctorii care se chinuie să-l salveze din ghearele "Coanei cu coasa" ca pe nişte întrupări ale îngerilor păzitori, dacă nu chiar ale lui Mesia.
În zilele în care am fost spitalizat la o unitate cu foc continuu, am cunoscut destulă suferinţă şi poveşti de viaţă care o făceau pe a mea de-a dreptul banală. Asta nu înseamnă că nu merită să rămân recunoscător unor medici excepţionali, precum Mihai Vasilescu, Florentina Mehic, Cosmin Mihai sau Ştefan Bogdan - profesionişti desăvârşiţi şi înainte de orice OAMENI, la fel ca şi asistentele şi infirmierele care făceau eforturi deosebite pentru a-şi îndeplini sarcinile de serviciu cât puteau de bine, în condiţiile în care erau prea puţine pentru multele dureri şi omeneştile nevoi. Şi poate că reuşesc să facă adevărate minuni, judecând după numărul înregistrat al morţilor din acest sistem de sănătate care are nevoie el însuşi de resuscitare urgentă.
Şi pentru că tot am pomenit despre vicii, corect ar fi să recunoaştem că subfinanţarea unor sectoare vitale precum Sănătatea sau Educaţia intră sub acest blestem permanent al politicienilor egocentrişti. Cei ajunşi în vârful piramidei puterii nu ratează vreo ocazie să se autovictimizeze pentru a-şi justifica eşecurile ori pentru dosarele penale întocmite pe numele lor, care nu-i lasă să se bucure de averile puse la adăpost de "organe". Lăcomia şi nevoia asigurării bunăstării familiei şi pentru generaţiile viitoare rup legăturile care ar trebui să-i lege de cei ce i-au ales pentru a face tuturor viaţa mai suportabilă. Numai că luptele pentru ciolanul puterii duse cu mijloacele şi oamenii pe care fiecare tabără le are la îndemână face ca egoismul de sine să predomine la nivel înalt. Binele colectiv devine astfel o noţiune abstractă, impusă de truismul potrivit căruia cămaşa e mai aproape de trup ca haina. Dar oricât s-ar văita liderii din orice domeniu vizaţi de dosarele procurorilor, nu vor convinge total oamenii care se uită cu frică la ziua de mâine şi o ignoră pe cea de poimâine că sunt nevinovaţi şi că neam de neamul lor n-a "băgat racul". Şi asta pentru că averile făcute peste noapte le bagă pumnul adânc în gură! Toţi indivizii ăştia sunt croiţi pe tiparul personajelor romanelor clasice. Numai că au depăşit stadiul de Dinu Păturică ori Eugene de Rastignac şi nici picaţi cu ceară nu vor vorbi despre modul în care au făcut primul milion de dolari americani sau de euro. Şi nici nu vor accepta ideea că la temelia fiecărei averi apărute ca prin minune ar putea sta un cadavru sau mai multe. Străină le este şi recunoaşterea realităţii potrivit căreia modul în care s-au protejat de cuvenitele pedepse i-ar fi transformat în nişte cleptomani vicioşi! Cât am zăcut pe patul spitalului, am înţeles că oamenii din vârful ierarhiei noastre politico-economice sunt poate mai bolnavi decât mine. Şi că le va fi mult mai greu să se lepede de viciul furăciunilor şi ticăloşiei, mai ales celor dovediţi mitomani, ce se dau infailibili şi indispensabili neamului românesc, decât mi-a fost mie să mă las de fumat. Pur şi simplu ei nu pot s-o facă, pentru că nu vor! Iar dac-ar fi cu adevărat de bună credinţă, ar trebui să demisioneze din funcţiile ocupate şi să se pună la dispoziţia Justiţiei pentru a ne demonstra că "Nimeni nu e mai presus de lege". Numai că asta n-ar face-o nici dac-ar mânca bureţi opăciţi - cum ziceau babele la ţară, pe vremea copilăriei mele. N-am să vă spun de ce, pentru că nu vreau să vă jignesc inteligenţa!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
