O nouă lege pentru câini?
Maidanezii din Curtea de Argeş, la fel ca fraţii lor din toată ţara, nu mai au motive să se ascundă de hingheri. O asociaţie de protecţie a animalelor a atacat în justiţie legea de eutanasiere a lor şi a obţinut suspendarea ei. Cum e posibil ca nişte judecători să blocheze aplicarea unui act normativ aprobat de Parlament şi promulgat de preşedinte, mărturisesc că nu pricep. E vorba despre o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, nu a Curţii Constituţionale, care opreşte eutanasierea cîinilor fără stăpâni prinşi de hingheri şi pe care nu a vrut nimeni să-i adopte în intervalul de 14 zile lucrătoare prevăzut de lege. Dl. Nastea anunţă că până când primeşte lista semnată şi ştampilată de la Bucureşti, îşi va trimite în continuare echipajele pe străzi ca să-i prindă pe maidanezi. Mi se pare corect şi în plus am văzut că şi în alte părţi se procedează la fel. Guvernul poate contesta hotărârea instanţei, e obligat s-o facă, cine ştie ce-or mai hotărî alţi judecători, dar rămâne întrebarea: dacă-i iubesc atât de mult, de ce nu adoptă asociaţiile astea iubitoare de animale toţi maidanezii prinşi de hingheri? Cine vrea să ţină în curte sau în apartament un câine sau mai mulţi, o poate face fără nicio oprelişte. Sunt o mulţime de argeşeni pe care-i întâlnesc în drumul meu către redacţie în primele ore ale dimineţii plimbându-şi favoriţii pe aleile dintre blocuri. Dar în acelaşi timp, sunt câteva locuri în oraş în care haitele de câini aleargă furioase după maşină, vrând parcă s-o sfâşie. Am dat în ziar numeroase exemple de cetăţeni muşcaţi de dulăi, care au venit la noi cu sângele curgând din rănile produse de colţii animalelor. Am atras de atâtea ori atenţia autorităţilor că lipseşte vaccinul antirabic, că e nevoie să te duci la Piteşti după el, fără să se deranjeze cineva să schimbe situaţia. Ba, mai mult, în ciuda cheltuirii unor sume importante pentru sterilizarea lor, maidanezii s-au înmulţit excesiv, ajungându-se la circa trei mii, după unii, chiar mai mulţi. Ce facem cu ei?... Răspunsul autorităţilor, aşteptat ani în şir, e legea despre care tocmai aflarăm că e suspendată şi care stipula prinderea câinilor, adopţia şi deopotrivă eutanasierea celor rămaşi în adăposturi. Mi s-a părut o soluţie logică, cred şi astăzi la fel, locul oricărui câine e în gospodăria românului, nu pe stradă, sub maşini sau printre tomberoane, scormonind gunoaiele. Nu cred că problema ar trebui să se pună în termenii care pe care, ei sau noi, dar nu putem continua aşa, lăsând maidanezii în voia sorţii. E clar că în lipsa unui instrument legal, autorităţile locale, inclusiv a noastră - care s-a dovedit excesiv de blândă - se văd legate de mâini în privinţa câinilor fără stăpân. Tocmai de aceea e nevoie urgentă ca lucrurile să fie clarificate în plan legislativ, pentru ca să nu o luăm din nou cu dezbaterile sterile despre cât de mult ţinem noi, oamenii, la câini şi reciproc. S-a văzut asta în atâţia ani, se vede încă şi astăzi...
