Editorial LA ŢINTĂ - Un pariu cu prostia omenească: administrarea sărăciei
Aceasta pare să fie trăsătura definitorie a epocii aşa-zis postrevoluţionare de după 22 decembrie 1989. În care a fost implementat un haos dirijat cu grijă de cei ce nu urmăreau altceva decât să se îmbogăţească peste nopte şi prin orice mijloace. Cei care au trăit acele zile aprinse de acum aproape 28 ani probabil că-şi mai aduc aminte de avalanşa de decrete şi decreţele de anulare a unor legi comuniste, care nu mai rimau cu societatea capitalistă pe care, chipurile, tovarăşii din rândul doi al PCR se dădeau de ceasul morţii ca s-o facă bună stăpână peste România. Peste o ţară în care regele ei de drept nu avea voie să calce, ca să nu încurce socotelile "tovarăşilor" înţoliţi în domni susţinători ai unei democraţii originale promovate cu fervoare de sluga kominternistă ce se visa despot luminat, pedepsitor al familiei Ceauşescu şi a clicii sale, care "întinase idealurile sfinte ale comunismului". Că aşa spunea Ion Iliescu, cel ales de oamenii prostiţi la Duminica Orbului, în 20 mai 1990, să ne fie "un preşedinte pentru liniştea noastră". Pe care o instituise încă de la Crăciunul trecut când îi pusese la zid pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, când permisese nenorocirea etnică de la Tg. Mureş, în urma căreia reînviase fosta Securitate, când respinsese cu mânie proletară punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, ce interzicea comuniştilor cu funcţii de răspundere în fostul aparat de partid unic să candideze la câteva ture de alegeri şi când făcuse prăpăd la Bucureşti, în timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990. Puţini au înţeles atunci faptul că încă de când mai mureau oameni pe stradă, revoluţia fusese confiscată de cozile de topor ale stăpânilor de dincolo de graniţele ţării. Acum nu mai este un secret pentru cei lucizi faptul că în 1990, România trebuia să dispară de pe harta lumii ca stat naţional, unitar şi independent. Atunci s-au pus seminţele otrăvite ale dezmembrării, care dau rod şi acum în plan politico-administrativ, prin tot felul de şantaje cu ţinuturi secu(ruseşti), protocoale ascunse ori afişate cu cinism, drapele şi limbi străine - ca să inventariem numai câteva ciudăţenii ce fac legea în viaţa noastră cotidiană. Cuminţenia neamului românesc ne-a ferit de mai rău, ceea ce nu s-a întâmplat în fosta Iugoslavie, unde scenariul a prins la fix. Premierul lui Iliescu, Petre Roman, şi-a îndeplinit misiunea subminării economiei naţionale şi chiar a făcut ca industria să ajungă un morman de fiare vechi, iar agricultura - un pariu păgubos în mai puţin de doi ani de zile. Şi-acum nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute, e mai puţin macho, dar nu duce grija zilei de mâine. Emoţii are numai când e chemat să dea cu subsemnatul alături de nea Nelu (Iliescu) în ancheta redeschisă a mineriadelor - la cererea UE.
România este astăzi mai săracă decât altădată, iar resursele sale considerabile sunt foarte prost gospodărite de guvernele care se succed pe la Palatul Victoria ca un şir de zombi, fără să investească în dezvoltarea durabilă, dar consumând resursele, atâtea câte sunt - mai ales pentru asigurarea protecţiei corupţilor la nivel înalt şi a bunăstării clientelei politice. Care cu cât este mai idioată, cu atât este mai folosită, pentru că este mai uşor de manevrat. Avem miniştri - n-am mai avea! - care sunt de tot râsul. Guvernele noastre au fost cele mai slabe la accesarea fondurilor europene. Personal prefer să cred că am avut miniştri de resort proşti, nu sabotori! Deciziile luate la nivel central au sărăcit administraţiile publice locale. Un exemplu: scăderea impozitului pe venit, care a produs găuri greu de acoperit de către edili. Iar când în administraţie îşi mai bagă coada şi interesul politic care pute electoral, efectul este dezastruos. Am fost în faţa unei astfel de dovezi vinerea trecută, la Valea Iaşului, când s-a propus concesionarea cabanei de pe Nuculeţ şi a unei suprafeţe de teren pentru amenajarea visatei pârtii de schi. Propunerea primarului Nicolae Barbu a picat la un vot şi o investiţie privată estimată la 100.000 euro nu se va mai face. Totul pentru că nişte consilieri locali considerau că ar trebui s-o facă Primăria cu forţe proprii. În replică, şeful administraţiei i-a acuzat de sabotaj pe cei ce s-au împotrivit din motive politice. N-ar fi prima dată, căci şi vânzarea unei suprafeţe de teren din izlazul de la Mustăţeşti a trenat peste măsură cu ani în urmă. S-a pierdut timp, bani şi posibilităţi, pentru că interesul "văcuţelor" a fost pus înaintea celor al oamenilor. Cu chiu, cu vai, s-a ajuns la intrarea în normalitate şi modernizarea zonei i-a scos pe riverani din noroaie.
Exemple de acest gen se regăsesc şi în alte localităţi, fie că vorbim despre Corbi, Sălătrucu, Poienarii de Argeş sau alte UAT-uri. Primari ca Virgil Baciu, Nicolae Langer ori Dragoş Boncea au câştigat mai multe pariuri cu ceea ce alţii considerau a fi imposibil. Dar, când vine campania electorală, adversarii consideră că trebuie desfiinţaţi! Asta n-ar trebui să ne scoată din papuci, căci este în spiritul timpurilor şi meleagurilor mioritice. Şi nu face ravagii numai prin mediile plebee, ci şi în cele monarhice. La nunta prinţului Nicolae, gândită ca una de cetăţean obişnuit, au lipsit atât mama, cât şi mătuşa sa, Custodele Coroanei, care moare să i se recunoască titlul de Majestate Regală, pe care şi l-a asumat. O gafă monumentală această grevă a Casei Regale drapată matriarhal într-o ţară destul de patriarhal-misogină, în care sunt destui cei care ştiu că şi în eventualitatea - cu şanse acum tot mai mici de restaurare a monarhiei - Principesa Margareta n-ar fi acceptată de majoritatea poporului ca suverană a României! Şi asta cu atât mai mult după ceea ce s-a întâmplat la nunta nepotului, când a dat pe faţă ceea ce trebuia - zic unii - să fi rămas o taină a Casei Regale. Margareta are toate şansele să se prăbuşească în simpatia populară, oferindu-i lui Nicolae şansa de a creşte exponenţial, adjudecându-şi cu dobândă procentele pierdute de mătuşă. Iată că prostia omenească face prăpăd în toate mediile şi nu aduce altceva decât sărăcie celor ce nu văd realitatea decât prin ochii curtenilor slugarnici. O sărăcie pe care doar geniile s-ar încumeta să se angajeze s-o administreze. Dar pe criza în care trăim, doar Dumnezeu cu mila ne mai poate oferi o rază de speranţă prin credinţa că dându-i la o parte pe proşti, ne-am putea oferi o şansă de a ieşi din bălăceala mizerabilă în care ne-am complăcut prea mult!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
